Articol de GSP - Publicat sambata, 30 mai 2015 22:45
Serena Williams şi Victoria Azarenka s-au întîlnit în ultimul meci al zilei. Partida a fost mai încrîncenată decît s-ar fi aşteptat mulţi.
Cele două jucătoare s-au contrat pe teren. Totul a pornit de la o minge lungă a Victoriei Azarenka, pe care Serena Williams a lovit-o, dar arbitrul de linie a strigat aut pînă la urmă.
Semnalizarea acestuia a oprit jocul şi a fost nevoie ca arbitrul de scaun să intervină. Kader Nouni a contestat faptul că această minge a prins linia şi nu i-a acordat punctul sportivei din Belarus, cerînd să fie repetat punctul.
Decizia a scos-o din minţi pe Azarenka, iar Serena nu a rezistat, iar cele două au intrat într-un conflict verbal. Serena Williams s-a calificat în 3 seturi, scor 3-6, 6-4, 6-2.


