SPORTURI  »  VOLEI  »  SPECIAL

Omul nostru din Caraibe » Tevin Ferrel St. Jean, care joacă la CSM Constanța, povestește cum s-a adaptat la stilul european de viață și ce l-a surprins la prima vizită în România

Tevin Ferrel St. Jean în acțiune într-un meci din campionatul României FOTO Elis Iordache
Tevin Ferrel St. Jean în acțiune într-un meci din campionatul României FOTO Elis Iordache

Articol de - Publicat joi, 09 martie 2023 10:56 / Actualizat joi, 09 martie 2023 14:40

Crescut în paradisul din Santa Lucia, Tevin Ferrel St. Jean, a avut o viață grea, dar și-a găsit drumul grație voleiului.

Pentru cei mai mulți dintre noi, Caraibe înseamnă o vacanță de vis. Iar Santa Lucia nu face excepție. Insula locuită de ceva mai puțin de 200.000 de oameni este o perlă exotică pe harta turistică a lumii. 

Pentru sportul românesc începe să reprezinte însă și altceva. După Julian Bissette, care a evoluat în sezonul trecut la campioana Arcada Galați, Tevin Ferrel St. Jean este al doilea voleibalist din Santa Lucia care a ales România. În vârstă de 27 de ani, joacă pentru CSM Constanța, cu care s-a calificat în play-off-ul Diviziei A1.

„Nu am avut în plan să vin aici, Julian mi-a spus câte ceva despre țară. Și chiar glumeam anul trecut cu Sergiu Stancu, antrenorul său de la Galați. I-am spus că dacă vrea Julian 2.0, versiunea îmbunătățită, să mă caute. A contat și faptul că impresarul meu este român. Bogdan Olteanu m-a ajutat atât de mult, este extraordinar, și când mi-a spus despre Constanța, am căutat pe internet orașul și mi s-a părut foarte frumos", mărturisește centrul înalt de aproape 2 metri.

Omul nostru din Caraibe » Tevin Ferrel St. Jean, care joacă la CSM Constanța, povestește cum s-a adaptat la stilul european de viață și ce l-a surprins la prima vizită în România

Evadare către o viață mai bună

Povestea lui seamănă cu cea a oricărui puști din Caraibe. Sportul a fost un refugiu și o variantă de a evada dintr-o lume săracă. A cochetat cu baschetul, fotbalul și atletismul, dar în cele din urmă a ales voleiul. 

„Eram bun la toate sporturile, dar ceva m-a făcut să mă îndrept către volei. În țara mea, oamenii caută o modalitate de a pleca spre locuri mai bune, de a-și croi un drum în viață. Familia mea era destul de săracă. Și le-ar fi fost greu părinților mei să mă trimită la facultate, să facă un împrumut ca să-mi plătească studiile. M-am gândit: ce pot face ca să-mi ajut familia? Voleiul mi-a deschis o ușă spre tot ce-mi doream", explică Tevin.

NBA, visul lăsat în urmă

S-a desprins greu de celelalte sporturi, mai ales că visul său de mic copil era să ajungă în baschetul profesionist american. „Am jucat la echipa națională de juniori și la volei, și la fotbal, și la baschet. Am jucat și în prima ligă. Dar era prea mult, trebuia să aleg. De altfel, președinții federațiilor de fotbal și volei s-au certat pe această temă. Fiecare dintre ei mi-a spus că trebuie să mă decid. Dorința mea cea mai mare se îndrepta către baschet. Visam să ajung primul jucător din Santa Lucia în NBA. Poate că aș fi reușit dacă aș fi continuat. Dar aveam nevoie de o cale mai rapidă către succes", detaliază sportivul.

Și am ales voleiul, fiindcă putea să-mi ofere acest lucru. Am avut și noroc pentru că în acel moment voleiul din Caraibe începuse să se dezvolte. Mi-am dat seama că voi ajunge mai repede să câștig banii necesari familiei. Și că pot face diferența, să-l fac mai popular în țara mea, așa cum era baschetul. Iar Julian Bissette mi-a arătat drumul. Că prin volei poți pleca peste Ocean și poți câștiga bani frumoși. Am văzut această oportunitate și nu am lăsat-o să îmi scape", spune jucătorul de la CSM Constanța.

Omul nostru din Caraibe » Tevin Ferrel St. Jean, care joacă la CSM Constanța, povestește cum s-a adaptat la stilul european de viață și ce l-a surprins la prima vizită în România

Ajutor din Cuba și Brazilia

Norocul său a fost și că a întâlnit încă de la vârsta adolescenței antrenori veniți din lumea înaltă a voleiului. Cel care l-a descoperit, Luis Oviedo, venise din Cuba tocmai în căutare de talente. 

„M-a văzut jucând volei la școală și m-a întrebat de ce nu sunt la antrenamente. Când a aflat că sunt sărac, a spus să mi se dea tot ce am nevoie ca să vin la volei. M-a învățat totul. Îmi doream să fiu un trăgător principal, dar a văzut că pot sări mult și că sunt înalt, așa că m-a pus extremă. Pe aceeași poziție jucase și el cu naționala Cubei la Jocurile Olimpice", povestește Tevin.

Apoi a apărut cel care l-a transformat într-un sportiv profesionist, brazilianul Joao Carlos Cafe Campos. „A reprezentat figura tatălui de care aveam nevoie în volei. Au fost momente când banii nu îmi ajungeau să-mi cumpăr adidași pentru volei și el avea grijă să-i am. A fost cel care m-a ajutat să mă transform dintr-un copil într-un sportiv profesionist.Din momentul în care ne-am întâlnit, când nu aveam nici 17 ani, și-a propus să progresez mult peste categoria mea de vârstă", adaugă internaționalul din Santa Lucia.

Zile fără mâncare

Dar drumul nu a fost ușor, mai ales că și-a trăit copilăria în cartierele sărace ale orașului Soufriere. „Părinții mei treceau printr-o perioadă proastă. Când spun că eram săraci, mă gândesc că au fost zile în care nu aveam ce mânca. Sau că nu aveam haine să merg la școală, iar încălțările erau găurite. Când eram copil nu mă afecta prea mult, pentru că îmi închipuiam că așa era normal. Cred că au fost cei mai buni părinți cu puținul pe care-l aveam. Îi iubesc pentru tot ce au făcut pentru mine", dezvăluie Tevin.

Greutățile prin care a trecut îl fac să aprecieze și mai mult reușitele din volei: „A trebuit să muncesc mult pentru tot ce am realizat. Și muncesc în continuare, și sunt recunoscător pentru tot ce primesc de la viață. Chiar faptul că cineva din altă țară îmi ia un interviu mă face să-mi dau seama cât de departe am ajuns. Pot să-i ajut pe părinții mei, dar pot și să construiesc pentru mine. Știu cum este să o iei de jos, cum se simte o persoană care nu are nimic, și asta mă ajută mereu". 

Omul nostru din Caraibe » Tevin Ferrel St. Jean, care joacă la CSM Constanța, povestește cum s-a adaptat la stilul european de viață și ce l-a surprins la prima vizită în România

„Santa Lucia este un paradis"

INTERVIU. Voleibalistul își descrie țara natală drept un loc care are multe de oferit turiștilor: aceștia pot vedea ceva diferit și captivant în fiecare zi

- Tevin, cum ai descrie Santa Lucia?
- Este un loc perfect să vii ca turist. În privința vieții de zi cu zi, este bine să știi ce ai de făcut. Dacă nu-ți faci un plan, este foarte greu, pentru că Santa Lucia nu este atât de ridicată ca nivel de trai ca în lumea modernă. Nu ai acces la multe lucruri, printre care tehnologia. În schimb, nu ai cum să te plictisești. Sunt atât de multe lucruri de făcut, locuri de vizitat. Poți să mergi la o altă cascadă în fiecare zi, să urci pe un alt munte în fiecare zi, să vezi un peisaj nou în fiecare zi. Sunt atât de multe experiențe noi, plajele, mâncarea. Nici eu nu am reușit să le fac pe toate. Este minunat. Și vrei să faci asta din no, și din nou. Iar temperatura nu scade niciodată sub 19 grade. Am adus-o pe mama mea la Constanța și îmi spunea să dau drumul la căldură în casă. Și erau 15 grade. Poate că nu sunt obiectiv în totalitate, pentru că vorbesc despre țara mea, dar este cu adevărat un paradis.

- Ai crescut într-un oraș micuț, dar într-o zonă turistică.
- Dacă spui numele meu, toată lumea mă știe acolo. Am crescut pe străzi, iar acum am ajuns sus. Soufriere a fost prima capitală a Santei Lucia și a rămas locul unde vin cei mai mulți turiști, pentru că avem cei doi vulcani Piton și cele mai multe și spectaculoase cascade. Nu poți să vii în vacanță și să nu ajungi acolo. Este ca Santorini din Grecia, este capitala turismului din Santa Lucia.

Omul nostru din Caraibe » Tevin Ferrel St. Jean, care joacă la CSM Constanța, povestește cum s-a adaptat la stilul european de viață și ce l-a surprins la prima vizită în România

- Ce este reprezentativ pentru țara ta?
- Oamenii sunt atât de deschiși, de prietenoși, mereu gata să te ajute. Recomand tuturor să viziteze Santa Lucia oricând. Colegilor le-am spus să vină când sunt și eu acasă, să fiu ghidul lor. Când trăiești această experiență cu un localnic este cu totul altceva. Gastronomia este incredibilă, carnavalul din iulie, nenumăratele petreceri, sporturile nautice, expedițiile în natură, răsărituri senzaționale, energia oamenilor, totul este la superlativ.

„Pun la bătaie premii de 5.000 de euro"

- Ce înseamnă sportul în Santa Lucia?
- Sunt mulți tineri talentați, care fac sport, chiar dacă Santa Lucia este o comunitate mică. Sportul numărul 1 este cricketul, dar avem mulți reprezentanți la nivel înalt și în alte sporturi. De exemplu, Terance Mann și Chris Boucher joacă în NBA.

- Dar voleiul?
- Din câte știu, Jason Octav este primul din Santa Lucia care a jucat profesionist, în Germania, dar nu prea ne-a ajutat. Am jucat împreună un turneu la echipa națională, dar nici măcar nu am apucat să vorbim. Julian a dus totul la alt nivel. M-a adus în Europa pe mine, apoi au început și alți voleibaliști din Caraibe să vină în campionatele de aici. A făcut lucruri extraordinare, a cucerit trofee în Grecia și România. Încerc să-l aduc alături de mine în ceea ce fac pentru voleiul din Santa Lucia, chiar dacă nu este genul care să se bage în lumina reflectoarelor. Nu-i place să fie pe social-media sau să dea interviuri pentru televiziuni.

- Te-ai implicat activ în dezvoltarea voleiului în țara ta?
- Lucrez pentru a organiza propriul meu turneu în Santa Lucia în luna mai. Am vorbit cu mulți jucători români ca să-i conving să vină acolo. Pun la bătaie premii de 5.000 de euro, cu sponsori, vreau să fac o competiție importantă. Să fie ceva care să promoveze voleiul în Caraibe. Să aduc jucători din toată lumea care să joace volei. Am discutat cu sponsori, cu reprezentanți de hoteluri, cu autoritățile, astfel încât să fie o experiență deosebită pentru toți. Am devenit cineva pe care oamenii îl ascultă, încearcă să înțeleagă și asta mă ajută.

Șocat de dușurile europene

La recomandarea lui Julian Bissette, Tevin a prins un contract în Grecia, unde a ajuns în 2016. Impactul cu Europa a fost destul de dur. 

„Nu a fost greu să mă adaptez la stilul de viață europeană. Mai degrabă, am simțit un șoc cultural. A fost ceva cu totul nou pentru mine. Mâncarea, felul în care se îmbracă oamenii, cum se comportă. De exemplu, felul în care fac duș sportivii la vestiare. Toată lumea se dezbracă în același loc, se spală la grămadă. Noi nu facem asta în Caraibe. Apoi mâncarea. Acasă este mult mai aromată, în Europa este cu totul altfel. Și stilul vestimentar. Văzusem pe social media și spuneam că nu o să port niciodată astfel de haine", povestește Tevin. A trecut apoi pe la Panachaiki Patras, M.G.S. AE Komotinis, Elpis Ampelokipon și Filippos Veroias, la ultima jucând finala Cupei Greciei. 

„Îmi place ca lumea să știe cine sunt"

În toți anii petrecuți pe pământ grec a fost impresionat de dragostea cu care sunt înconjurați sportivii. 

„Cel mai important mi s-a părut felul în care este văzut un sportiv de către cei mici. Ca un erou, ca o persoană specială, ceea ce nu prea se întâmplă în Caraibe. Este ceva dulce-acrișor. Nu am tânjit niciodată după prea multă atenție, dar îmi place ca lumea să știe cine sunt. M-am obișnuit cu timpul. Pe unii atenția îi face să fie aroganți și egoiști, însă contează foarte mult și anturajul. Am avut mereu alături oameni care m-au ajutat să rămân cu picioarele pe pământ, să fiu respectuos și modest. Însă știu că merit să fiu unde am ajuns pentru că am muncit foarte mult", dezvăluie jucătorul din Caraibe. A plecat pentru un sezon în Portugalia, la Castêlo da Maia GC, apoi direct la Constanța. 

„Constanța îmi amintește de casă!"

Sosit în septembrie la Constanța, Tevin a făcut o plimbare pe malul mării, în stațiunea Mamaia, încă din primele zile. 

„Într-un fel, Constanța îmi amintește de casă, pentru că este pe malul mării. Un amestec de aer european și cel din Caraibe. Și Grecia are plaje superbe, dar Constanța m-a surprins, nu mă așteptam să fie așa de frumos", spune acesta. 

Altceva l-a uimit însă în orașul de pe Litoral: „Nu știam prea multe despre România, doar ce văzusem pe social media. Sunt uimit de ce am văzut la Constanța. Toți spuneau că este o țară săracă, dar ce mașini și case am văzut și cum trăiesc oamenii! Credeți-mă, nu este săracă, România are o grămadă de bani! Merg pe stradă și pe lângă mine trec Bentley, Lamborghini, Ferrari, Porsche, Mercedes, BMW!", exclamă el. 

Visuri mari pentru viitor

Pe plan sportiv, s-a arătat foarte mulțumit de atmosfera de la CSM Constanța, mai ales că s-a calificat în play-off cu formația aflată pentru prima oară în Divizia A1. 

„Îmi place la CSM Constanța. Președintele, antrenorii, colegii, oamenii din jurul echipei. Este cea mai bună experiență din cariera mea de până acum. Constanța are tradiție în volei, a jucat în Liga Campionilor. Am vrut să vin unde nivelul este bun și nu sunt doar două-trei echipe care se bat la titlu. Am luat toată experiența pe care am acumulat-o în Portugalia și Grecia și am venit să arăt ce pot. Simt că încă nu am dat totul. Este minunat și mi-ar plăcea să continuu aici. Faptul că este o echipă nouă, aflată în plină dezvoltare, mă face să mă gândesc unde am putea să fim peste doi ani. Poate câștigăm titlul, poate mergem în Liga Campionilor. Dacă sunt inclus în planurile de viitor, cu siguranță voi accepta să semnez un nou contract". 

Omul nostru din Caraibe » Tevin Ferrel St. Jean, care joacă la CSM Constanța, povestește cum s-a adaptat la stilul european de viață și ce l-a surprins la prima vizită în România

Are propriul brand de haine

În paralel cu voleiul, Tevin se îngrijește și de aspectul financiar al carierei. Investește în proiecte imobiliare, dar se pregătește să lanseze o nouă afacere. 

„Am propriul meu brand de haine, Tevin Ferell, care va fi lansat oficial la turneul pe care-l organizez în Santa Lucia. Câștig bani buni din volei, dar vreau ca viața mea să nu fie doar despre asta. Îmi doresc să fiu și un om de afaceri, să investesc. Cine vrea să fie liber din punct de vedere financiar nu poate sta doar în salariu. Trebuie să te dezvolți, să încerci să faci mai mult", explică jucătorul în vârstă de 27 de ani. 

Omul nostru din Caraibe » Tevin Ferrel St. Jean, care joacă la CSM Constanța, povestește cum s-a adaptat la stilul european de viață și ce l-a surprins la prima vizită în România

„Am visat mereu să vin în Europa, iar când am ajuns în Grecia mi se părea că încă visez. Multă vreme așa m-am simțit, dar acum, după aproape 7 ani, pot spune că aproape am devenit european"- Tevin Ferrel St. Jean

Citește și:

Kim Rasmussen, prima conferință după venirea la Rapid: „Nu pot face revoluție”

Cătălina Ponor a publicat prima imagine cu băiețelul ei, în vârstă de 2 luni. „La mulți ani tuturor femeilor”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”
Special
Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”
Românul de 4 milioane de euro, OUT » A rămas fără echipă, oficial: „Sunt recunoscător”
Stranieri
Românul de 4 milioane de euro, OUT » A rămas fără echipă, oficial: „Sunt recunoscător”
Îl recunoști? » Imagini geniale cu șeful din Superliga la 14 ani: „Primul idiot din generația mea care a învățat să facă asta”
Superliga
Îl recunoști? » Imagini geniale cu șeful din Superliga la 14 ani: „Primul idiot din generația mea care a învățat să facă asta”

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (5)
dobrin
dobrin  •  17 Iulie 2023, 20:41
Postat de razvan99x pe 16 Iulie 2023, 21:24

conteaza doar daca conduci tu masinile alea din poza. in rest sunt saraci in mare parte. iar despre capitalism acesta nu a existat vreodata in romania. este jungla nu economie de piata.

Ai dreptate, tocmai prezenta masinilor de lux e un indicator al saraciei.

paiazze
paiazze  •  17 Iulie 2023, 08:01
Postat de Salcim pe 09 Martie 2023, 23:31

Draga autor de articol,te rog sa te mai documentezi. Cu siguranta nu ai fost in St Lucia. Nu este nici un paradis! Este o saracie lucie! Cu un pic de padure tropicala adevarata! Venind de la 34 de grade si soare total, la 10 metri dupa ce intri in padure, parca intri in camera cu aer conditionat. In rest, nu prea au ce minca in Paradisul asta!

Uite de aia e bine sa citesti mai mult decat titlul inainte sa comentezi. Ca sa nu te faci de ras. Chiar Tevin spune ca e un paradis, dar ca e saracie. Toata lumea are o parere, mai greu e cand trebuie sa citeasca zece randuri...

razvan99x
razvan99x  •  16 Iulie 2023, 21:24

conteaza doar daca conduci tu masinile alea din poza. in rest sunt saraci in mare parte. iar despre capitalism acesta nu a existat vreodata in romania. este jungla nu economie de piata.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează