Articol de Marian Ursescu - Publicat duminica, 30 mai 2021 11:03 / Actualizat duminica, 30 mai 2021 11:15
România a obținut a doua victorie în Golden League, grupa A. La Cluj-Napoca, ”tricolorele” au învins Azerbaidjan cu 3-0, cedând doar 38 de puncte.
Victoria entuziasmantă de vineri, 3-2 cu Franța, revenirea de la 0-2 la seturi, a dat multă încredere tinerelor jucătoare din naționala României.
Sâmbătă, în meciul al doilea, la Cluj-Napoca, ”tricolorele” au reușit o victorie-fulger cu Azerbaidjan. A fost un 3-0 extrem de rapid, în doar 58 de minute, cu româncele cedând doar 14 puncte în primul set, 13 în cel de-al doilea și 11 în ultimul.
Alexia Căruțașu, puștoiaca-minune din tabăra României, a fost din nou de neoprit. A reușit 21 de puncte, urmată de Rodica Buterez cu 10 și Diana Ariton cu 8. Antrenorul Luciano Pedulla a rulat de această dată tot lotul, dând ocazia și jucătoarelor care nu jucaseră cu Franța să intre pe teren.
Duminică, de la ora 17:00 (direct TVR3) urmează ultimul meci contra Spaniei. Ibericele au furnizat surpriza sâmbătă, învingând Franța cu 3-1. România devine principala favorită la calificarea în Final Four-ul Golden League de la Ruse (19-20 iunie). Va mai avea un turneu de disputat în Franța, pe 4-6 iunie. Prima clasată în grupă merge în Final 4.
Clasament grupa A Golden League
1. Spania | 2 | 2 | 0 | 6-1 | 6 |
2. România | 2 | 2 | 0 | 6-2 | 5 |
3. Franța | 2 | 0 | 2 | 3-6 | 1 |
4. Azerbaidjan | 2 | 0 | 2 | 0-6 | 0 |
Etapa a 3-a: România-Spania (17:00, TVR3), Azerbaidjan-Franța (20:00).
CITEŞTE ŞI ALTE ŞTIRI DIN VOLEI:
Victorie eroică! România a debutat cu un succes în Golden League, 3-2 cu Franța
România joacă în Golden League la Cluj. Premii de aproape jumătate de milion de euro!
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”