GSP SPECIAL  »  ANCHETELE GAZETEI  »  AJUNSĂ ÎN “C”, CORVINUL S-A DESFIINŢAT

Ioan Petcu a dăruit Corvinului un epitaf emoţionant: "Am jucat la Barcelona"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 05 noiembrie 2008 00:00

Ioan Petcu a dăruit Corvinului un epitaf emoţionant

Nu cred că mă ştiţi. N-am fost coleg cu Mutu, n-am făcut schimb de tricouri cu Chivu. Sînt Ioan Petcu şi vreau să vă povestesc despre o echipă ce făcea spectacol ca Barcelona. Azi, pe gazon se plimbă corbii. Caută în iarbă un inel fermecat, să reaprindă vraja, să jucăm iar cu tribunele pline. Corbii au fost simbolul Corvinului. Am fost o echipă iubită. Fotbalul era sufletul Hunedoarei. Cum am ajuns eu la Corvinul? Aveam 14 ani cînd am fost descoperit la un campionat între şcoli de fostul mare antrenor Dumitru Pătraşcu. Din acel campionat ne-a strîns pe toţi cei care am format Corvinul.

Ce ocazie a ratat Klein!

Nu pot să-l uit pe Mircea Lucescu. El a avut ambiţia să ne transforme într-o echipă de performanţă, ne-a insuflat o altă mentalitate. A văzut că la Hunedoara este un izvor de talente şi a mizat pe tineri. Cu Lucescu antrenor-jucător am promovat în 1980, după doar un an, în prima ligă, unde Corvinul a rezistat pînă în 1992. Aici, pe stadionul din Hunedoara, am dat trei sferturi din golurile mele din campionat. Statistica spune că am marcat 135 de goluri, dar eu cred că am cel puţin cinci goluri în plus. Au fost multe jocuri importante, dar nu pot să-l uit pe cel cu Sarajevo din 1982, din Cupa UEFA. A fost o partidă palpitantă. Am revenit de la 0-2, am condus cu 4-2, s-a terminat 4-4. Sigur că lumea îşi aduce aminte şi de răposatul Mişa Klein, fie iertat, care a ratat, la 4-2, o ocazie monumentală. Atunci am încris unul din golurile cele mai importante din viaţa mea. A fost un un-doi cu Dumitrache şi l-am păcălit pe portar cu un lob la colţul lung de la 16 metri. Hunedorenii îşi amintesc sigur de meciul cu Sportul, cîştigat de noi cu 4-3. Un duel foarte frumos şi dramatic. La Sportul jucau Hagi şi Coraş, arbitru a fost Crăciunescu. A fost 3-1 pentru ei, dar am revenit la 4-3. Eu am dat două goluri din penalty. Finalul a fost palpitant. Au avut «11 metri» la 4-3, dar a ratat Hagi sau a apărat Ioniţă.

"Dacă ne supăram, băteam pe oricine"

Pe oricine întrebi în Hunedoara îşi aduce aminte de jocurile astea. Noi am fost o echipă ofensivă, formată din jucători cărora le-a plăcut golul. Primeam şi multe goluri, pentru că şi fundaşii noştri, Andone, Rednic şi Dubinciuc, erau interesaţi în primul rînd de atac. ;)

Aşa am reuşit să facem «norma de 3» în campionatul 1985-1986. Doar Dinamo a scăpat atunci cu două goluri de la Hunedoara. Steaua cîştigase Cupa Campionilor şi ne-a tratat probabil un pic mai de sus. N-au ştiut că noi, dacă ne supărăm, putem să batem pe oricine în campionat. :) A fost 3-1 pentru Corvinul. Mateuţ a dat două goluri, Gabor, unul, toate din şuturi de la 20-25 de metri.

"Crăciun ne-a furat ca în codru"

Din păcate, rămînem doar cu amintirile. Acum nu mai avem echipă. Cum s-a ajuns aici? După 1992, cînd echipa a căzut, combinatul avea probleme, a început să meargă totul din ce în ce mai rău. După doi ani în care am jucat în Ungaria şi Cipru, m-am întors acasă şi mi s-a propus postul de preşedinte. Eu aveam 33 de ani, mai vroiam să joc, am şi jucat cîteva meciuri. Gabor era antrenor. Am fost foarte aproape să revenim în prima ligă îN chiar primul an după retrogradare. Ne-au doborît aranjamentele, strîmbele, indirectele. În sezonul 1994-1995, cu mine antrenor, am ajuns la baraj. Am jucat cu Sportul, la Sf. Gheorghe. Arbitrul Dan Dragoş Crăciun a avut grijă să ne fure ca în codru să nu promovăm. Brigada a avut sarcini clare să ţină Sportul în prima divizie. Lumea ne aştepta cu fanfara la Hunedoara. După acel baraj, lucrurile au mers tot mai prost şi au culminat cu eliminarea echipei din competiţii, în 2004, pentru datorii. Aşa a luat sfîrşit istoria clubului înfiinţat în 1921.

În 2005, la iniţiativa primarului Nicolae Schiau am reuşit să înfiinţăm o nouă echipă. Am găsit un investitor, pe Florin Uscatu, şi în colaborare cu primăria şi cu combinatul am rezistat trei ani. Echipa a început cu mine şi a terminat cu mine ca antrenor. După doi ani la Sînnicolau, m-am întors şi am găsit o echipă făcută în pripă, care plecase şi cu 6 puncte penalizare. Din păcate, a venit momentul acesta, cînd, din punct de vedere financiar, nu se mai putea continua.

Eu sper ca din vară Corvinul să revină. Nu văd altă soluţie decît înfiinţarea unei echipe patronată de Consiliul Local. E nevoie de Corvinul. Îmi amintesc cum oamenii veneau cu 5-6 ore înainte de partidă la stadion, jucau table, jucau cărţi, aşteptînd să înceapă meciul. Corvinul era echipa-spectacol, juca fotbal din plăcere. Sper că nu v-am plictisit. Sînt Ioan Petcu, am 49 de ani, şi, credeţi-mă pe cuvînt, eu am jucat la Barcelona".

"Corvinul s-a mîndrit că a dat mulţi jucători echipei naţionale", Romică Gabor, balonul de aur la Campionatul Mondial de juniori din 1981

"Corvinul a fost o pepieneră de talente, o vatră de fotbal. Se rupe ceva din tine cînd auzi că a dispărut", Jackie Ionescu, fost antrenor Corvinul

30.000 de lei a fost cea mai mare primă a Corvinului, pentru bronzul din 1982. Jucătorii nu au încasat banii

4 jucători titulari a avut Corvinul în meciul România - Cipru (3-1), disputat la Hunedoara, în preliminariile pentru Euro 1984: Rednic, Bogdan, Petcu şi Gabor

84 de goluri a marcat Corvinul în sezonul 1985-1986. Campioana Steaua înscrisese 79 de goluri

"Cîştiga detaşat titlul"
Jackie Ionescu a fost antrenorul Corvinului în sezonul 1985-1986, cînd echipa hunedoreană marca minim 3 goluri pe teren propriu. "Am avut o echipă cu mari valori individuale. Dacă ar fi existat o strategie performantă, ar fi cîştigat detaşat campionatul. Antrenorii adverşi veneau la mine şi se rugau să le dăm doar două goluri. <>, le spuneam. Am ieşit pentru un an din circuitul malefic al cooperativei. Aveam de luptat cu toate cele şapte capete ale balaurului. Doar Dinamo a scăpat cu două goluri la Hunedoara. Băieţii au fost sentimentali, era Lucescu la Dinamo. Ca să-i bat, am băgat juniori, pe Bogza, pe Stroia", şi-a amintit Jackie Ionescu.

Istorie în cutii de carton
Asociaţia sportivă ce deţine palmaresul, culorile şi numele "Corvinul" are sediul la parterul unei clădiri aparţinînd sindicatului "Siderurgistul". În două încăperi de nici 30 de metri pătraţi este depozitată arhiva sentimentală a urbei. O cameră are rol de magazie, păstrînd mingile, tricourile şi ghetele. În cealaltă sală e biroul lui Mircea Alic. Pe un dulap lipit de perete, în trei cutii de carton, sînt înghesuite fanioane, tricouri şi poze ce amintesc de momente memorabile din istoria Corvinului. Pe masa de lucru tronează dosarele cu litigiile Corvinului, o ştampilă şi un plic cu două reviste, numerele din luna noiembrie, primite de la UEFA. "Încă mai însemnăm ceva în Europa. Vreau să brenduiesc şi internaţional clubul", a spus Alic.

Bronz în 1982
Corvinul s-a înfiinţat în 1921 şi a promovat în prima ligă în 1954. Cea mai bună performanţă a formaţiei siderurgiştilor a fost locul 3, în sezonul 1981-1982. Graţie acelei clasări, Corvinul a participat în Cupa UEFA. În primul tur, hunedorenii antrenaţi de Mircea Lucescu au trecut de Grazer AK (Austria), 1-1, gol Gabor şi 3-0 (Andone, Klein şi Dumitrache). Corvinul a fost eliminată apoi de NK Sarajevo (Bosnia) : 4-4 (Dumitrache, Andone, Petcu şi Mateuţ) şi 0-4. Perioada de glorie se leagă de Mircea Lucescu, care a preluat Corvinul în 1979 din postura de antrenor-jucător. Gabor, Andone, Petcu, Mateuţ, Rednic, Văetuş, Klein, Hanganu şi Lobonţ sînt cîţiva dintre marii jucători ai Corvinului.

2 echipe, 2 abandonuri
AS Fotbal Corvinul 1921 Hunedoara s-a retras din campionat în 2004, pentru că nu a putut achita jucătorilor restanţe în valoare de 40.000 de euro. În 2008, datoriile grupării, incluzînd şi obligaţiile către stat, au ajuns la circa 300.000 de euro. La doar un an de la excluderea din competiţii a formaţiei condusă de Mircea Alic, s-a înfiinţat, cu sprijinul municipalităţii, echipa Corvinul 2005, prin fuziunea cu CS Deva. Noul club era finanţat de Florin Uscatu şi a preluat centrul de copii şi juniori de la Mircea Alic.

171 de juniori
FRF a ratificat pe 29 octombrie 2008 retragerea din Seria C5 a Corvinului 2005, abandon provocat de problemele financiare. Retrogradată în liga a treia cu 6 puncte penalizare, pentru că nu a îndelinit baremul, echipa pregătită de Ioan Petcu ocupa ultimul loc în serie. Corvinul 2005 continuă activitatea cu 9 grupe de juniori, unde se pregătesc 171 de jucători. Contractul de închiriere al arenei "Michael Klein" expiră anul viitor.

Joacă la tribunal
Corvinul 1921 a cîştigat procesul cu Corvinul 2005, prin care formaţiei lui Florin Uscatu i se interzicea să folosească numele, culorile alb-albastru şi sigla cu corbul cu inel în cioc. În plus, Corvinul 2005 era obligat să plătească daune morale de 15.000 de euro şi cheltuieli de judecată în valoare de 7.000 de lei. În luna decembrie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va da un verdict şi în litigiul cu Rapid pentru cota ce revenea Hunedoarei din transferul lui Lobonţ la Ajax. Corvinul 1921 ar urma să primească 900.000 de dolari, plus penalităţi. Procesul a fost demarat în urmă cu 7 ani.

Omniasig şi un clujean
Mircea Alic spune că va putea găsi un investitor pentru Corvinul dacă va cîştiga litigiul cu Rapid şi va achita datoriile clubului. "Sîntem în moarte clinică, am rămas cu personalitatea juridică. Primăria ar urma să pună la dispoziţie baza sportivă, noi punem la bătaie numele şi tradiţia, iar investitorul să asigure bugetul. Eu nu vreau mai mult decît 5% din acţiunile viitoarei societăţi, dar, dacă plătesc singur datoriile, vreau un procent mai mare. Pînă acum am avut doi ofertanţi, Omniasig şi un om de afaceri clujean, Bela Urasi", a declarat Alic. Acţionar semnificativ la Bănca Transilvania, Bela Urasi are o avere estimată la 60 de milioane de dolari.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
Diverse

„Să îl dea afară” » Scoțienii au „tunat”, după meciul în care Ianis Hagi a intrat la pauză
Stranieri

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee

Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!

Comentarii (72)
 •  10 Noiembrie 2008, 15:55

eram inca elev in '86 cand numele "Corvinul" facea sa tremure orice jucator al altei echipe. iubesc echipa si orasul care a dat tarii atatia jucatori de valoare si sper ca justitia romana, sa arate ca nu este doar coada de topor a echipelor bucurestene !copos sa plateasca ! si sa revedem Corvinul in arena ce mi-a fost depozitarul sufletului si emotiilor tineretii !!!! CORVINUL HUNEDOARA, nu este marfa de contrabanda pentru politicieni guralivi si jenanti , pentru primar si gasca lui !!

 •  09 Noiembrie 2008, 16:26

pacat de ce se intampla la corvinul.Azi a fost meci,dar pe stadionul mare au jucat juniorii,echipele antrenate de Dubinciuc si Toader.Si a fost lume,semn ca hunedorenii sunt dornici de fotbal.Sper sa revenim cat mai repede acolo unde ne e locul.Respect Corvinu!

 •  06 Noiembrie 2008, 22:21

am citit cu mare placere si totodata cu durere in suflet pentru ceea ce sa intimplat la CORVINUL echipa cu cea mai frumoasa emblema din romania "Corbul cu inelul in cioc ".Aceasta echipa mi-a incintat tineretea,nici o echipa din romania nu ajucat un fotbal asa de placut ochiului nici inainte de anii 80 nici pina in ziua de azi.Asa cava vad doar acum la barcelona.traiesc de zece ani in spania si deci nu va mint.

Vezi toate comentariile (72)
Comentează