GSP SPECIAL  »  MEDIA  »  PROBLEME FINANCIARE ÎN EUROPA

Criza economică afectează fotbalul!

Articol de GSP - Publicat joi, 25 septembrie 2008 00:00

Criza economică ce afectează întreaga lume a atins şi fotbalul. Cluburile din Europa care nu au fost preluate de magnaţi ruşi sau de şeicii arabi simt intens problemele economice. Conform unui studiu recent, veniturile aduse de cluburile din Premier League de pe urma semnării contractelor de sponsorizare sînt undeva în jurul sumei de 83 de milioane de euro, faţă de 95 de milioane de euro în sezonul trecut. :O Marii sponsori tind să se îndrepte numai către marile cluburi. Astfel, echipe precum Real Madrid sau Manchester United vor atrage mereu sponsori şi fani, cluburile mai mici fiind cele care vor avea de suferit, lărgindu-se prăpastia între cele două părţi. :S

Problema a atins deja cote alarmante în Anglia, acolo unde Manchester United tremură pentru contractul recent semnat cu American International Group (AIG). Compania nord-americană de asigurări, care a semnat un contract de sponsorizare în valoare de 70 de milioane de euro cu echipa antrenată de Sir Alex, trece printr-o perioadă foarte dificilă, din pricina severei crize economice care afectează Statele Unite.

West Ham United a rămas fără un sponsor principal din cauza prăbuşirii companiei XL Leisure Group, pe 11 septembrie 2008. Newcastle United au fost foarte aproape de a încheia contractul cu banca Northern Rock, însă intervenţia Guvernului britanic, care a preluat managementul băncii, a salvat instituţia de la faliment.

 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali a intrat în direct după accidentarea lui Darius Olaru: „Am listă cu 5 înlocuitori”
Superliga
Gigi Becali a intrat în direct după accidentarea lui Darius Olaru: „Am listă cu 5 înlocuitori”
Patricia a devenit „antrenoarea vedetelor” » Imaginile îndrăznețe i-au adus 1,4 milioane de urmăritori în social media
Altele
Patricia a devenit „antrenoarea vedetelor” » Imaginile îndrăznețe i-au adus 1,4 milioane de urmăritori în social media
S-a lăsat de fotbal după ce a jucat peste 300 de meciuri în Liga 1 și se face IT-ist » Cum arată viața după retragere și cine a fost cel mai de temut adversar: „Mi-era mai frică de el decât de moarte!”
Superliga
S-a lăsat de fotbal după ce a jucat peste 300 de meciuri în Liga 1 și se face IT-ist » Cum arată viața după retragere și cine a fost cel mai de temut adversar: „Mi-era mai frică de el decât de moarte!”

Glume în serie pe net cu David Popovici și CTP: o avalanșă de imagini generate cu AI-ul

Cum arată penthouse-ul lui Dennis Man din Arad, în care a investit salariul său la Parma pe o lună: „Și-a dorit mereu să fie discret”


Comentarii (10)
 •  27 Septembrie 2008, 03:34

Asta e sigur filozofia capitalistului de tip banatean. Sa le mearga la sefi bine. Sa faca o "carutza" de bani, sa-mi ramina si mie de benzina.

 •  25 Septembrie 2008, 19:44

si nu sunt americani, sunt britanici...

 •  25 Septembrie 2008, 19:43

s-a intamplat in 12 sept, nu in 11...

Vezi toate comentariile (10)
Comentează