Articol de Dan Udrea - Publicat miercuri, 20 februarie 2008 00:00
Cu doar cîteva zile înaintea meciului Poli - Steaua, fotbaliştii din Copu şi-au chestionat antrenorul cu privire la corectitudinea partidei. Mai sînt doar două zile pînă la debutul returului, însă tensiunea e din ce în ce mai mare. Cel mai interesant meci al primei etape, Poli Iaşi - Steaua, stă pe un butoi cu pulbere, iar fitilul acestuia a fost aprins zilele trecute de o întîmplare petrecută în vestiarul ieşenilor.
"Meciul nu e duminică?"
La finalul unui antrenament, Ionuţ Popa a fost abordat de 4-5 dintre jucătorii săi, iar discuţia care a urmat l-a bulversat pe tehnicianul grupării din Copu. "Domn' profesor, meciul cu Steaua e deja jucat?", au întrebat fotbaliştii. Popa, care a crezut că e vorba despre o glumă, le-a răspuns în stilul său caracteristic, plin de umor: "Băieţi, azi e luni, nu duminică, deci meciul nu e jucat".
"Ne mai antrenăm?"
Alb-albaştrii din Copou au continuat însă pe un ton foarte serios. "Domn' profesor, noi ştim ce întrebăm. Tot vedem că cei de la Steaua vorbesc doar despre meciul cu CFR, pentru ei partida cu noi pare că nici nu există. Deci e blat sau nu meciul?! Ca să ştim şi noi dacă mai venim săptămîna asta la antrenament", i-au spus jucătorii tehnicianului.
Popa: "Eu nu ştiu nimic"
În acel moment, Ionuţ Popa şi-a dat seama că elevii săi vorbeau serios. "Măi băieţi, sincer vă spun, eu nu ştiu nimic de vreun lucru necurat. Sînt sincer cu voi şi, repet, vă spun că eu chiar nu ştiu nimic", a fost concluzia celui care o antrenează pe Poli din septembrie 2004.
Popa: "Poate se enervează ţăranii"
Antrenorul Iaşiului a dezvăluit unui amic cum crede că vor decurge lucrurile pînă duminică seara, la fluierul de start al meciului cu Steaua. "Jucătorii mei erau panicaţi după ce au tot văzut că cei din Ghencea spun că meciul cu Poli Iaşi e ca şi cîştigat şi că noi nu mai contăm. Să nu se enerveze ţăranii ăştia ai mei, să vezi ce nebunie de meci iese! Să nu mai vorbesc dacă mai vin două-trei echipe să ne motiveze, atunci să te ţii!", i-a spus Popa prietenului său.
Jucătorii sînt debusolaţi
În afara discuţiei dintre jucători şi antrenorul lor, fotbaliştii s-au arătat şi în discuţiile cu prietenii îngrijoraţi în perspectiva meciului cu Steaua. "E o linişte suspectă la club. Pînă acum, cînd urmau jocuri cu echipele importante, veneau conducătorii la noi, ne spuneau că trebuie să cîştigăm neapărat, ne promiteau bani. Acum, nimic. Doar linişte, zici că nici nu avem meci", au spus jucătorii Iaşiului.
Îi vor vizita în vestiar
Numit recent în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al grupării din Copou, Petru Radu a anunţat că va face o vizită în vestiarul fotbaliştilor. "În această săptămînă vom avea o întîlnire cu tot lotul, mai ales că începe returul şi vine meciul cu Steaua. Vrem să le arătăm că ştim ce facem şi că împreună putem să evităm retrogradarea. De altfel, nici nu concep să nu îndeplinim acest obiectiv", a explicat Radu.
"Iaşiul are demnitate"
Unul dintre cei mai valoroşi jucători ai Iaşiului, atacantul Andrei Cristea, a comentat ieri posibilitatea ca meciul cu fosta sa echipă să nu se joace doar pe teren. "Mă întrebaţi ce o să fac dacă duminică, înainte de meci, cineva din conducerea noastră va veni şi ne va cere să o lăsăm mai moale în meciul cu Steaua? Nu o să vină nimeni să spune aşa ceva! Iaşiul nu face aranjamente cu nimeni, deoarece este o echipă cu demnitate!", a spus Cristea.
În 2006 au luat primă de la Dinamo
În urmă cu un an şi jumătate, s-a disputat un meci extrem de tensionat între Poli Iaşi şi Steaua. Partida s-a terminat egal, 1-1, cu un gol marcat de gazde în ultimul minut, după ce ambele echipe erau în 10 oameni. După acel meci, Bîlbă a fost victima unei farse şi a dezvăluit că jucătorii Iaşiului au încasat cîte 2.000 de dolari din partea lui Dinamo pentru că au reuşit să pună piedică Stelei.
"Iaşiul e prostituata Ligii I"
După meciul Poli Iaşi - Steaua 1-1, din octombrie 2006, unul dintre oficialii din Ghencea de la acea vreme acuza, în discuţii private, nu pentru presă, echipa din Copou. "Poli Iaşi? Prostituata Ligii I! Cine are nevoie de puncte le ia de la Iaşi. Nouă ne-au rupt picioarele, l-au băgat pe Neşu în spital şi cu alţii au fost mieluşei", spunea oficialul roş-albaştrilor de atunci.
Ultimele 3 meciuri în Copou
Data Meciul
1 octombrie 2006 Poli - Steaua 1-1
25 septembrie 2005 Poli - Steaua 0-1
4 mai 2005 Poli - Steaua 0-0
1.000 de euro este prima pe care şefii lui Poli Iaşi au promis-o fiecărui jucător în cazul unei victorii cu Steaua, bonus care ar putea fi suplimentat în ziua meciului
3.000 de euro este prima pe care steliştii o vor încasa în cazul unui succes în Copou
![„De liga SATELOR!” » La 3 zile după PAOK - FCSB, Răzvan Lucescu a făcut din nou iureș: „Rușine! Din cauza asta vom merge la București și vom lupta!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/59dbb011-8ed7-4942-9df5-88fed57f08cf.jpg?width=195&height=130)
![CSM București - Gloria Bistrița, meciul pe care îl va urmări toată Europa! Rezultatul care le trimite pe ambele în faza următoare din Liga Campionilor la handbal feminin](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/921527a9-cdc4-4ec1-a269-3f8f8d93b8bc.jpg?width=195&height=130)
Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul