Articol de GSP - Publicat duminica, 09 noiembrie 2008 00:00
Dusan Uhrin nu s-a mai ascuns şi a confirmat dezvăluirile "Gazetei" din ultimele luni.
Tehnicianul lui Poli i-a răspuns lui Marian Iancu după ce acesta a acuzat echipa:
"În fiecare săptămână eu pregătesc echipa la fel. Am avut rezultate bune până la acest meci. Poate sunt probleme la echipă pentru că jucătorii nu au primit banii de mai mult timp. Această problemă cu banii a afectat spiritul echipei în ultimele săptămâni. Am explicat această problemă şi domnului Chivorchian şi se ştie despre ce este vorba. Nu este bine deloc. Este un lucru important pentru jucători.
Problema este că nu discutăm doar de primele neprimite. Sunt şi anumite sume pe care nu le-au primit după ce au semnat contractele, iar la unii jucători sunt întîrzieri la contracte. Există o problemă de organizare. Cu toate acestea, eu mă gândesc doar la meciul cu Steaua, din care vreau să obţin rezultatul maxim", a spus Dusan Uhrin în această după-amiază.