FOTBAL  »  NATIONALA  »  ŞOC

În locul viitorului stadion "Naţional" e posibil să apară un mall! Ce crezi?

Articol de - Publicat luni, 30 noiembrie -1 00:00

Pentru că în Bucureşti se construieşte haotic inevitabil au apărut zvonuri conform cărora în locul viitorului stadion naţional să se construiască un complex comercial.

"Ne dorim foarte mult să se termine cît mai repede lucrările şi să organizăm o finala de UEFA. Dacă nu se vor termina lucrările pînă în 2010 sau se va construi aici un complex comercial va fi o pată neagră pentru politicul din România, ceea ce nu-şi doreşte nimeni. Sperăm ca în 2011 sau în 2012 să organizăm aici finala Cupei UEFA. Noi am depus deja dosarul şi sperăm să organizăm finala aici. Am rămas în cursă noi şi cei din Dublin, o să negociem cu UEFA şi cu irlandezii pentru a organiza finala din 2011. Sînt sigur că vom primi o finală de UEFA în unul dintre aceşti ani", a declarat Ionuţ Lupescu la Ştirile TVR.

Citește și:
Discursul Simonei Halep nu se putea încheia într-un mod mai emoționant: „Vreau să rămâneți puțin în picioare!”
Tenis
Discursul Simonei Halep nu se putea încheia într-un mod mai emoționant: „Vreau să rămâneți puțin în picioare!”
Tot mai aproape de transfer! Darius Olaru, așteptat la vizita medicală
Superliga
Tot mai aproape de transfer! Darius Olaru, așteptat la vizita medicală
Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine
Antrenoare de fitness, fosta ispită de la „Insula Iubirii” va fi noua prezentatoare de la „Observator”
Media
Antrenoare de fitness, fosta ispită de la „Insula Iubirii” va fi noua prezentatoare de la „Observator”
ANUNȚ Modificare importantă la singurul magazin La Cocoș din București
Profit.ro
ANUNȚ Modificare importantă la singurul magazin La Cocoș din București
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine

Toți o țin minte cu telefonul în decolteu, iar acum s-a întors după 16 ani! Larissa Riquelme, apariție de nerecunoscut la SUA - Paraguay


Comentarii (113)
 •  13 Mai 2008, 16:47

eu il cred in stare pe mircea sandu. mitica sau lupesc sa faca un mall, insa cred ca mai degraba e o stire de scandal, sa terminat campionatu si n mai aveti ce scrie, aveti rabdare ca mai e putin pana la euro si nu mai bagati lumea in spaima.

 •  12 Mai 2008, 01:07

pe locul acela, vreau sa se ridice niste VILE.

 •  12 Mai 2008, 01:04

sa se costruiasca un mol

Vezi toate comentariile (113)
Comentează