INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  ARSENAL, REAL MADRID ŞI BAYERN AR PUTEA FI ADVERSARII DIN PRELIMINARII

Infern pentru vicecampioană!

Articol de - Publicat miercuri, 19 noiembrie 2008 00:00

Ocupanta locului secund va fi nevoită să treacă de două tururi extrem de tari pentru a ajunge în grupele Champions League

Schimbarea sistemului de acces în Liga Campionilor începînd din vara anului viitor va afecta România. Cum în privinţa echipei campioane lucrurile rămîn la fel, ea calificîndu-se direct în grupe, problemele apar la ocupanta locul 2. Dacă anul acesta, vicecampioana noastră (Steaua) a jucat un singur tur preliminar, în 2009 aceasta va fi nevoită să treacă de două tururi, indiferent dacă este vorba de Steaua sau de altă echipă. În plus, va avea în mod cert parte de adversari din ţările aflate în prima parte a clasamentului UEFA.

În primul tur, reprezentanta României se va alătura altor 9 formaţii (vezi tabelul de mai jos). Acestea vor juca între ele, cele 5 cîştigătoare urmînd să meargă în turul 2, unde mai sînt calificate direct 5 reprezentante ale ţărilor situate pe locurile 1-5 în clasamentul UEFA. Învingătoarele din acest ultim baraj se vor califica în grupe. În ambele tururi se aplică principiul capilor de serie, astfel că o formaţie venită din primul tur poate fi cap de serie în al doilea tur.

Formaţiile ce intră în primul tur preliminar
Dinamo Moscova (Rusia)
Locul 2 din România
Locul 2 din Portugalia
Locul 2 din Olanda
Locul 2 din Scoţia
Locul 2 din Turcia
Locul 2 din Ucraina
Locul 2 din Belgia
Locul 2 din Grecia *
Locul 2 din Cehia
* cîştigătoarea play-off-ului pentru locul 2

Cele 5 cîştigătoare din primul tur
Locul 4 din Anglia
Locul 4 din Spania
Locul 4 din Italia
Locul 3 din Franţa
Locul 3 din Germania

Unde vom juca în 2009
România va avea anul viitor 6 formaţii la startul cupelor europene: două în Liga Campionilor şi patru în Europa League (noua denumire a Cupei UEFA). Interesant este că vicecampioana va merge în Europa League dacă nu va trece de tururile preliminare din Liga Campionilor. Acest lucru este valabil şi în cazul în care este eliminată din primul tur!

SIMULARE

Infernal!

Dacă toate campionatele din Europa s-ar termina azi, Dinamo, ocupanta locului 2 în Liga I, ar fi cap de serie doar în primul tur, urmînd ca în al doilea tur să dea peste echipe ca Arsenal sau Real Madrid. În acest caz, nici măcar Steaua, echipa românească cu cel mai mare coeficient UEFA, nu ar fi cap de serie în ultimul tur preliminar!

Cum ar arăta azi traseul vicecampioanei României

Adversarii din primul tur
Dinamo Moscova (Rusia)
NAC Breda (Olanda)
Metalurg Doneţk (Ucraina)
PAOK Salonic (Grecia)
Banik Ostrava (Cehia)
Adversarii din al doilea tur
Arsenal (Anglia)
Bayern Munchen (Germania)
Real Madrid (Spania)
Benfica (Portugalia)
Glasgow Rangers (Scoţia)

7 este locul ocupat de România în clasamentul UEFA

"Dinamo se bate doar pentru locul 1. Altceva nu ne interesează"
MIRCEA REDNIC, antrenor Dinamo

"Vom fi nevoiţi să eliminăm orice riscuri. Adică vom cîştiga campionatul. În acest fel scăpăm de adversarii de acest calibru"
MARIAN IANCU, patron Poli Timişoara

"Nu este o problemă pentru noi, pentru că ne-am propus cîştigarea campionatului. Dar şi dacă am termina pe 2, eu zic că putem bate Real Madrid, deoarece am demonstrat că jucăm foarte bine în faţa adversarilor puternici"
IULIU MUREŞAN, preşedinte CFR Cluj

"Noi credem încă în locul 2 şi dacă se va ajunge acolo, vom găsi resurse să ne întărim pentru a ne bate cu oricine"
GRIGORE SICHITIU, oficial Rapid

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga

Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”

Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”

Comentarii (44)
 •  27 Noiembrie 2008, 12:44

Si apropo ca sa nu uit ... Steaua si CFR au facut 3 punte pentru ca au mers in grupe insa dintre cele doua doar Steaua a facut acele 3 puncte pe munca ei. CFR pe munca lui Steaua si Rapid a reusit asta. Deci hai sa fim corecti si sa dam Cezarului ce este al Cezarului. Adica celor doua echipe (Steaua si Rapid) sa le recunoastem meritul de a ne fi adus aici. O zi buna

 •  27 Noiembrie 2008, 12:42

Pentru @om rau ca si raspuns la intrebarea cate puncte a facut Steaua 48 CFR Cluj 6.0 52 Steaua Bucuresti5.5 66 FC Vaslui 4.0 128 Rapid Bucuresti 1.0 128 Dinamo Bucuresti1.0 128 Unirea Urziceni 1.0 177 FC Timisoara 0.0 Aproape cat CFR daca tot spui asta.

 •  24 Noiembrie 2008, 19:05

cocosila, nu stiu daca ai gandit bine treaba, dar sigur un lucru l-ai sarit: si in olanda e baraj pentru locul 2... deci esti toba de carte... spor...

Vezi toate comentariile (44)
Comentează