Articol de Viorel Tudorache, Decebal Rădulescu - Publicat joi, 05 iunie 2008 00:00
De 3 zile, Ştefan Radu, mezinul “naţionalei”, poartă o şapcă pentru a-şi ascunde faţa şi vînătăile din zona ochilor.
Fostul dinamovist Ştefan Radu (21 de ani), e cel mai trist om din delegaţia României.Nu a fost aşa de la început. Schimbarea s-a produs brusc, după antrenamentul deschis al “tricolorilor” de luni seară. Atunci chiar s-a distrat cu colegii, cînd îi trăgeau la poartă lui Stăncioiu. La una dintre lovituri l-a lovit din greşeală, cu mingea, pe portarul Clujului. Acesta a reacţionat! A luat mingea nervos, a făcut cîţiva paşi spre Ştefan şi a şutat puternic în direcţia lui. Nu în glumă. Totul s-a oprit aici la momentul respectiv.
“Nu mă mai fotografiaţi!”
De atunci, jucătorii n-au mai ieşit din cantonament pînă marţi seară, cînd au mers la antrenamentul fizic şi centrul Spa din apropierea hotelului. În acele momente, Ştefan Radu era singur. Şi trist. Dar lucrul cel mai ciudat a fost acela că purta pe cap o şapcă ce-i acoperea jumătate din faţă. Dincolo de asta, a mers tot timpul cu privirea în pămînt. De ce? Am aflat după cîteva fotografii şi o privire ochi în ochi. Radu era vînăt în jurul ambilor ochi. Surprinşi, reporterii Gazetei l-au întrebat ce s-a întîmplat. Dialogul cu el a fost scurt. “Te-ai lovit la antrenament? Ai păţit ceva?”. Răspunsul lui a venit murmurat şi incoerent: “Nu, nu. N-am nimic, n-am nimic!”. La a doua fotografie a reacţionat: “Băi, vă rog, nu-mi mai faceţi poze!”.
“Nimic grav! Nimic grav!”
Surprinzătoare atitudinea lui, mai ales că nu era grea o explicaţie de genul: “M-am lovit la antrenament’”. Numai că putea fi demontată o astfel de afirmaţie pentru că ieşise din primul antrenament de la Euro cu faţa curată! Tot marţi, în momentul în care jucătorii plecau din zona de relaxare de lîngă Santispark, doctorul Pompiliu Popescu a fost întrebat ce s-a întîmplat cu Ştefan Radu. El a răspuns scurt: “Nimic grav! Nimic grav!”.
Stăncioiu izolat
Dar misterul s-a adîncit şi mai mult ieri, cînd “tricolorii” au ieşit la o plimbare şi la cumpărături la un centru din preajma stadionului AFG Arena. Dintre toţi, doar Ştefan Radu a lipsit! Motivul dat de secunzi: “Pe Ştefan îl doare burta”. La plimbarea din mall, de ieri, Stăncioiu a fost singurul jucător neînsoţit de vreun coleg de lot.
11 partide a jucat Ştefan Radu în 2008 pentru Lazio în Serie A
8 meciuri are la echipa naţională, pentru care n-a marcat încă nici un gol
Carte de vizită
Ştefan Radu
VÎrsta: 21 ani
Post: fundaş central, fundaş stînga
A jucat la: Dinamo (2004-2007) şi Lazio (2008)
Debut în Liga I: 27.04.2005, Dinamo - FCM Bacău 3-0
Meciuri/goluri în Liga I: 61/1
Debut la echipa naţională: 15.11.2006, Spania - România 0-1
“Este o tîmpenie, incredibil! Ce scandal să fie între mine şi Ştefan? Nu are cum, nu există nici un motiv! Ca să nu mai vorbim că sîntem la echipa naţională şi aşa ceva nu este nici măcar de imaginat”
Eduard Stăncioiu portar la “naţională”
“Mai sînt patru zile pînă la meciul cu Franţa şi o răceală nu e o problemă atît de gravă. Nu îl ţine o săptămînă”
Mirel Rădoi jucător la “naţională”
“O accidentare sau o altă problemă medicală nu e bine venită. Sper ca Ştefan să îşi revină repede”
Nicolae Dică jucător la “naţională”
“Nu l-am văzut pe jucător cum arată, dar, din punct de vedere medical, este imposibil ca din cauza unei răceli să ţi se învineţească ochii”
medic internist la Spitalul Elias
A spus părinţilor că e răcit
Ştefan Radu este un tip legat de familie. Îşi sună părinţi sau fratele din România, pe Marius Radu, aproape zilnic. Mai are o soră, Oana, care e stabilită de mai mulţi ani în Norvegia. Maţi seară, cînd a sunat acasă, vocea i-a trădat suferinţa. Întrebat ce-i cu el, Ştefan Radu a spus că “nu e nimic, nu vă speriaţi, doar că sînt cobză de răcit, din cauza timpului din Elveţia. Plouă mereu şi e frig”. Acelaşi lucru l-a comunicat şi prietenilor săi.
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro