INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

Ramon Calderon ar putea să-şi dea azi demisia de la Real Madrid

Articol de GSP - Publicat vineri, 16 ianuarie 2009 00:00

Preşedintele clubului Real Madrid, Ramon Calderon, acuzat de manipulare la cea mai recentă Adunare Generală a grupării madrilene, ar putea să-şi prezinte demisia în cursul zilei de vineri, susţine presa spaniolă, citată de AFP.

"Calderon va abandona vineri funcţia de preşedinte al clubului", a anunţat radio Onda Cero, precizând că preşedinţia grupării va fi preluată provizoriu de vicepreşedintele Vicente Boluda.

Potrivit ediţiei online al cotidianului El Mundo, membrii comitetului de conducere al clubului iberic i-au cerut lui Calderon să renunţe de urgenţă la postul pe care îl ocupă.

Calderon afirmase, miercuri, că nu este implicat în scandalul dezvăluit, la începutul săptămânii, de cotidianul Marca, referitor la faptul că mai mulţi falşi "socios" ai grupării Real au participat la 7 decembrie la Adunarea Generală a clubului care a dus la aprobarea conturilor grupării, respingând astfel orice idee de demisie.

Totuşi, Calderon se află sub presiune după ce, joi, ziarul Marca a publicat mai multe fotografii în care se arată că actualul preşedinte al madrilenilor îi cunoaşte personal pe o parte din delegaţii infiltraţi în mod ilegal la adunarea generală anuală şi care au votat în favoarea sa.

Cotidianul sportiv AS, ziar apropiat clubului Real Madrid, a prevăzut de asemenea, joi, că Ramon Calderon îşi va prezenta demisia în cadrul unui comitet director ce va avea loc în după-amiaza zilei de vineri. Sursa citată adăugă că acest scandal riscă să creeze o criză importantă la cel mai titrat club din Spania, cu perspectiva unor noi alegeri generale pentru preşedinţia grupării din Primera Division ce ar putea avea loc la finele lunii mai.

Ramon Calderon, în vîrstă de 57 de ani, fost avocat, a fost ales în postul de preşedintele al clubului din capitala Spaniei, în 2006, în condiţii contestate, iar mandatul său la cârma unuia dintre cele mai bogate cluburi din lume, cu un buget de 400 milioane de euro în sezon, era prevăzut până în 2010.

Formaţia Realul se află în prezent pe poziţia secundă în campionatul Spaniei, la 12 puncte de liderul Real Madrid. Echipa din Madrid este de asemenea calificată în optimile de finală ale Ligii Campionilor acolo unde va întâlnii pe Liverpool.

Sursa: Mediafax

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gata, e 2-2 în războiul România - Kosovo! Îi „pulverizează” pe suedezi: „Au apărut «apărătorii dreptății». Ciudat, fără precedent”
Nationala

Imaginile dezastrului din orașul atacat de Putin cu racheta „Oreșnik” » E un centru important al fotbalului din Ucraina și Europa: stadionul a scăpat
Stiri extrasport
Imaginile dezastrului din orașul atacat de Putin cu racheta „Oreșnik” » E un centru important al fotbalului din Ucraina și Europa: stadionul a scăpat
Încă un jucător „rupt” la FCSB: „A venit în scaun cu rotile. OUT!”
Superliga
Încă un jucător „rupt” la FCSB: „A venit în scaun cu rotile. OUT!”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”

Comentarii (8)
 •  16 Ianuarie 2009, 12:01

L-a imbolnavit Becali, de cand s-au facut frati de sange. A luat-o si ala razna, saracu'.

 •  16 Ianuarie 2009, 11:55

Hai Real! Era o vorba: "Realul e numai 1!" eh... acum e "doi" ; - )

 •  16 Ianuarie 2009, 11:28

Stire de ultima ora: Pt. prima data in istoria Primerei D, Real Madrid ocupa 2 pozitii in acelasi timp. De observat ca Barcelona si-a retras echipa definitiv, ea fiind de negasit in clasament!!!

Vezi toate comentariile (8)
Comentează