Articol de GSP - Publicat joi, 17 aprilie 2008 00:00
Antrenorul Mircea Rednic a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că are un acord semnat cu Dinamo şi nu s-a pus problema să nu mai antreneze formaţia "alb-roşie", dar a precizat că va pune unele condiţii acţionarilor.
"Nu s-a pus problema să nu mai vin la Dinamo. Din moment ce nu se clarifică lucrurile, normal... Dar nu cred că nu ne vom înţelege. Adică eu am avut o discuţie foarte clară şi serioasă cu conducerea. De altfel, am şi un acord cu Dinamo. Da, am un acord semnat cu domnul Badea. Un acord scris", a declarat Rednic.
Tehnicianul, care a ajuns la un acord de preluare a echipei cu conducerea grupării dinamoviste începând din vară, a precizat că nu este deranjat de faptul că administratorul delegat Cornel Dinu se va ocupa de transferuri, dar spune că ar fi trebuit să fie informat şi el de acest lucru. "Nu m-a deranjat domnul Dinu cu nimic, domnul Dinu e aici de când s-a înfiinţat clubul Dinamo. Nu putea să mă deranjeze. Sunt lucruri care nu au fost clarificate, lucruri pe care eu nu le-am ştiut şi mi se părea normal să mi le spună cineva. În momentul în care porneşti la un drum e bine ca toate lucrurile să fie clare, din toate punctele de vedere. Sunt lucruri care din moment ce nu le ştii şi apar...", a mai spus Rednic.
Antrenorul va avea o întâlnire cu acţionarii clubului şi va pune unele condiţii înainte de a reveni la gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare: "Eu nu am zis nimic, dar am vrut să punem lucrurile la punct. Eu îmi doresc foarte mult să vin la Dinamo, dar nu în orice condiţii. Fiecare trebuie să ştie ce are de făcut, care sunt responsabilităţile lui. Până la urmă tot antrenorul răspunde de rezultate, nu? Nu vreau să vorbesc acum de condiţiile pe care le voi pune".
Antrenorul Mircea Rednic, liber de contract după despărţirea de Rapid, va reveni ca antrenor la Dinamo din vară, după ce la începutul lunii aprilie s-a înţeles cu conducerea grupării "alb-roşii" asupra unui contract valabil pe o perioadă de doi ani. Dinamo a început sezonul cu Mircea Rednic pe bancă, însă la 1 septembrie 2007, după înfrângerea suferită în meciul cu Gloria Bistriţa, scor 0-1, pe teren propriu, în etapa a VI-a a Ligii I, acesta a renunţat la funcţia de antrenor principal.
De atunci, Dinamo a mai schimbat trei antrenori, Walter Zenga, Cornel Ţălnar şi Gheorghe Mulţescu. După plecarea lui Mulţescu, echipa a fost preluată din nou de Ţălnar.

Sursa: Mediafax