Articol de Eduard Apostol - Publicat sambata, 01 iunie 2013 00:00 / Actualizat sambata, 01 iunie 2013 19:00
Mario Mandzukici de-abia aşteaptă noul sezon, sperînd ca, peste cîteva ore, să-şi pună în palmares şi Cupa Germaniei, după finala cu Stuttgart-ul lui Maxim.
Croatul a cucerit deja campionatul şi Champions League, la primul său sezon cu Bayern Munchen, şi anunţă că acesta e doar începutul.
"Ştim că putem să facem istorie. Este exact ceea ce vrem. Şi asta vor şi coechipierii mei. Într-un meci se poate întîmpla orice, aşa este şi în cel cu Stuttgart.
Dar cred că putem învinge pe oricine, în oricare partidă ce va urma de acum înainte, dacă vom juca precum în repriza secundă de pe Wembley.
Aşteptăm să facem multe petreceri de acum încolo, ne-a plăcut ce s-a întîmplat în ultimele săptămîni", a declarat, pentru site-ul oficial al grupării, fotbalistul ce-a marcat 15 goluri în Bundesliga pentru Bayern.
Mandzukici a mai spus că nu se gîndeşte să părăsească pe Bayern prea curînd: "Vreau să le transmit fanilor doar atît: mă simt extraordinar la echipă şi pe teren, şi-n afara lui.
Şi aşa cred şi vrea să fie şi pe viitor. Nici nu iau în calcul să plec". Croatul mai are contract cu bavarezii pînă în iunie 2016.