Articol de Diana Neacşu - Publicat luni, 03 iunie 2013 00:00 / Actualizat luni, 03 iunie 2013 16:16
Dragoş Firtulescu îşi va încheia întelegerea cu ARLO Slatina, după un retur jucat pentru divizionara secundă. Mijlocaşul crescut de Universitatea Craiova a bifat opt meciuri pentru slătineni, în care a marcat un gol şi a reuşit şapte assist-uri.
"Plec pentru ca mi se termină contractul. Ultimul meu meci va fi cel cu Tîrgu Mureş, decisiv pentru noi. Sper că nu am dezamăgit cît am jucat aici si că transferul meu a fost unul reuşit. În următoarele două săptămâni se va decide echipa la care voi merge", a declarat Firţulescu pentru GSP.RO.
Jucătorul a fost urmărit la meciul cu FC Argeş de reprezentanţi ai clubului Vardar Skopje, conform Gazetei de Sud. "Ei m-au dorit şi în trecut, dar a picat transferul pentru că antrenorul care mă dorea a fost demis. Momentan, nu ştiu nimic concret", a comentat Dragoş.
Mjilocaşul în vîrstă de 24 de ani a mai jucat pentru Alki Larnaca, Tîrgu Mureş şi Universitatea Cluj.