INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  FRANŢA

Paralizat! » Un jucător francez de la Nice ar putea avea soarta lui Mihai Neşu

Ultimul meci al lui Anin (în alb, dominîndu-l pe Lavezzi) în Ligue 1: 0-3 cu PSG, pe 21 aprilie // Foto: Reuters
Ultimul meci al lui Anin (în alb, dominîndu-l pe Lavezzi) în Ligue 1: 0-3 cu PSG, pe 21 aprilie // Foto: Reuters

Articol de - Publicat joi, 06 iunie 2013 00:00 / Actualizat miercuri, 05 iunie 2013 19:50

Kevin Anin, 26 de ani, a suferit o gravă leziune la coloana vertebrală după un accident rutier.

În noaptea de luni spre marţi, Kevin Anin se afla pe bancheta din spate a unui VW Polo cînd şoferul, un prieten, a adormit la volan, pierzînd controlul maşinii, care s-a dat peste cap de 5 ori. Acolo s-a rupt filmul.

Mijlocaşul lui Nice, 26 de ani, a fost adus în stare gravă la Spitalul Universitar din Rouen. Cu multiple fracturi la braţe şi, mai ales, cu o leziune la coloana vertebrală. Acum e în comă indusă, la terapie intensivă.

Pentru el se profilează un viitor înfiorător. "Ar putea rămîne paraplegic, paralizat de la gît în jos", anunţă L'Equipe. Ar fi ultima picătură în drama trăită de Anin.

Un uriaş cu psihic fragil
Născut în portul Le Havre, Kevin, un tip puternic (1,89 m şi 85 kg), dar extrem de fragil psihic, a depăşit o mulţime de momente teribile. Depresii, rătăciri, dispariţii de la club, ameninţări cu retragerea urmate de întoarceri neaşteptate.

Sezonul trecut, după prima etapă, a fugit de la Nice. O altă cădere. A stat cinci luni acasă. După, renăscut parcă, a revenit la echipă, jucînd foarte bine, uneori extraordinar, şi ajutîndu-i pe "vulturi" să se califice, de pe locul 4, în Europa League.

În finalul sezonului a cedat psihic. În aprilie a dispărut din nou. Şi antrenorul Claude Puel se întreba dacă va reapărea la reunirea lotului. Acum e imposibil.

13 meciuri şi un gol are Kevin Anin la Nice în sezonul 2012-2013

2015 este anul în care se încheie contractul lui Anin cu Nice

"Fotbalul e cea mai frumoasă meserie din lume, dar urăsc oamenii ce roiesc în jurul său, urăsc ipocrizia din acest sport. Cîştigăm o mulţime de bani, însă sufletul e mort. Mi s-a spus că e o lume de nenorociţi. E adevărat" (Kevin Anin, mijlocaş Nice)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dosarul stadionului-ruină: proiect pentru un boom imobiliar? Primarul: „Așteptăm aviz să se poată construi două turnuri de 15 etaje lângă noua arenă” + Ce implicare are compania Dedeman
Special
Dosarul stadionului-ruină: proiect pentru un boom imobiliar? Primarul: „Așteptăm aviz să se poată construi două turnuri de 15 etaje lângă noua arenă” + Ce implicare are compania Dedeman
Situație incredibilă! Formația din Superligă va avea doar 12 jucători de câmp seniori la meciul din această etapă » Care e motivul
Superliga
Situație incredibilă! Formația din Superligă va avea doar 12 jucători de câmp seniori la meciul din această etapă » Care e motivul
Fără precedent în Superliga! Constantin Budescu cere REJUCAREA meciului cu U Cluj
Superliga
Fără precedent în Superliga! Constantin Budescu cere REJUCAREA meciului cu U Cluj

Forban reloaded » Steaua trage tare la munte, pe rit vechi: „Calcă pe urmele «viteziștilor»”. George Ogăraru dezvăluie: „E ceva fascinant pentru ei, sunt multe beneficii!”

Imperiul sub asediu: chinezii vor fabricile din Germania la care renunță Volkswagen


Comentarii (1)
dumyalx
dumyalx  •  06 Iunie 2013, 03:45

Pfoa! Sper sa nu fie un nou caz nesu! Sa fie sanatos si sa-si revina!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează