SPORTURI  »  ALTELE  »  CANOTAJ

O campioană mondială a spus adio sportului la doar 27 de ani: „Sunt nerăbdătoare să încep un nou capitol”

Gianina Beleagă, medaliată cu aur în 2017 și 2018 în barca de dublu vâsle, categorie ușoară, a anunțat oficial că se desparte de sportul pe care-l practică de la 13 ani.
Gianina Beleagă, medaliată cu aur în 2017 și 2018 în barca de dublu vâsle, categorie ușoară, a anunțat oficial că se desparte de sportul pe care-l practică de la 13 ani.

Articol de - Publicat joi, 20 octombrie 2022 18:34 / Actualizat joi, 20 octombrie 2022 19:32

Gianina Beleagă, medaliată cu aur în 2017 și 2018 în barca de dublu vâsle, categorie ușoară, a anunțat oficial că se desparte de sportul pe care-l practică de la 13 ani.

Canotoarea în vârstă de 27 de ani și-a anunțat retragerea, pe rețelele sociale, printr-un mesaj emoționant. 

„Canotajul a fost și este prima mea dragoste. Sunt profund recunoscătoare pentru prietenii pe care i-am făcut prin intermediul lui, lecțiile și experiențele dobândite; pentru medaliile câștigate și momentele grele, zâmbetele și lacrimile care m-au făcut cine sunt. Cu toate acestea, în momentul în care o ușă se închide, o alta se deschide. Sunt nerăbdătoare să încep un alt capitol", a scris sportiva din Valea Moldovei.

Gianina Beleagă s-a retras din canotaj

Gianina era în clasa a șaptea când a fost selectată de la școală pentru sportul care îi va marca viața. 

„Era în noiembrie 2008. M-au măsurat luni, miercuri m-am dus cu mama la centrul din Fălticeni să văd cum e și duminică mi-am făcut bagajul. Eram foarte încântată, erau mulți copii, colectiv nou, scăpam cumva și de acasă, veneam de la țară, condițiile în care am trăit nu erau wow!", și-a povestit ea începuturile pentru Gazeta Sporturilor.

Anii cu aur

Patru ani mai târziu, au venit debutul în competițiile internaționale și primele victorii, în barca de 8 plus 1, care a ieșit campioană mondială și europeană de juniori.

Apoi, în 2014, s-a mutat de la Fălticeni la București. Un an dificil pentru că a ajuns în barca de patru vâsle și s-a clasat abia pe cinci la Mondialele de tineret. Un an mai târziu însă avea să vină schimbarea pentru ea. A intrat în barcă alături de Ionela Cozmiuc, cu care, în 2016, a participat la JO de la Rio, unde s-au clasat pe 8. Cei mai frumoși ani din carieră au fost 2017 și 2018, când au urcat împreună pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la CM de seniori.

Însă din 2018 au început problemele de sănătate, cele care aveau să o determine să spună adio canotajului în 2022. Mai întâi a fost o operație la genunchi, după multe infiltrații cu plasmă și acid hialuronic, apoi o accidentare la coaste care a dus la descoperirea unor protruzii discale în zona cervicală.

4 medaliila competițiile majore de seniori are Gianina Beleagă: două de aur la CM și două de argint la CE

Gianina a luptat cu toate aceste accidentări, în 2021 participând la CE, unde a luat argint în proba de simplu vâsle, categorie ușoară și la JO de la Tokyo, unde alături de Ionela Cozmiuc s-a clasat pe locul șase. Pentru că nu a prins nicio competiție în 2022, Gianina a reflectat și a ajuns la concluzia că e momentul să lase apa și bărcile în urmă și să înceapă un nou capitol. 

VIDEO Chinul prin care a trecut Gianina Beleagă: „Am avut nevoie de psiholog, plângeam foarte mult”

Citește și alte știri din sportul românesc:

VIDEO Seară perfectă pentru baschetul românesc » Victorii răsunătoare în Europa pentru U-BT Cluj Napoca, CSM Oradea, SCM Craiova și CSO Voluntari

Rapid pierde în ultimele secunde duelul nervilor din Liga Florilor. CSM a învins la Baia Mare și a devenit lider

Citește și:

Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
Stranieri
Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
Penalty SCANDALOS dictat la barajul pentru promovarea în Liga 2: „Venea și urla la jucători!” » Iureș la final: arbitrii s-au baricadat la vestiare
Liga 2
Penalty SCANDALOS dictat la barajul pentru promovarea în Liga 2: „Venea și urla la jucători!” » Iureș la final: arbitrii s-au baricadat la vestiare
Tragedie în fotbalul românesc! Jucătorul din Liga a 2-a a murit înecat în râul Olt
Liga 2
Tragedie în fotbalul românesc! Jucătorul din Liga a 2-a a murit înecat în râul Olt

Bișnițarii își fac de cap la finala de Liga Campionilor » Reporterii Gazetei au surprins în detaliu modul lor de a acționa: metoda ingenioasă găsită prin care poliția nu poate interveni

Cu câți bani s-au ales Bettyshor și Roxana Țuțu, femeile bătute cu bestialitate de „Perversul de pe Târgu Ocna” în ring


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează