Articol de Oana Duşmănescu - Publicat joi, 16 mai 2024 15:21 / Actualizat joi, 16 mai 2024 20:33
În anul 2009, lumea îl întreba pe Usain Bolt, jamaicanul care deține și în ziua de azi recordurile mondiale la 100, 200 metri și ștafetă 4x100 metri, ce detaliu anume îl face cel mai rapid om din lume.
Bolt (acum în vârstă de 37 de ani) a vorbit atunci despre darul primit de la Divinitate, lăudându-și regimul alimentar preferat - nuggets din carne procesată și cartofi dulci gătiți în stil jamaican.
Dar tot atunci spunea un lucru surprinzător: „Suntem mai rapizi și prin prisma sclaviei. Avem gene puternice și asta se vede”,declara multiplul campion olimpic în probele de sprint.
Într-un material complex, BBC spune însă că nu Bolt a lansat pentru prima oară această ipoteză - cruzimea negoțului cu sclavi, care însemna dezrădăcinarea bărbaților, femeilor și copiilor din Africa.
Apoi aceștia erau siliți să muncească în Caraibe, Brazilia sau SUA, iar asta, spun unii oameni de știință, ar avea legătură cu rezultatele zilelor noastre din competițiile de atletism.
Sprintul lui Usain Bolt, o selecție deloc naturală, care influențează ierarhiile de azi în atletism
Ultimul atlet cu atribute caucaziene care a urcat pe podiumul olimpic în proba de 100 metri a fost britanicul Allan Wells, medaliat cu aur la Moscova 1980, ediție boicotată de 66 de țări.
În 2021, la JO de la Tokyo, chinezul Su Bingtian a devenit următorul sportiv fără moștenire genetică africană care s-a calificat în finala celor mai rapizi oameni de pe pământ.
În această perioadă, sprinterii de culoare din America de Nord și zona Caraibelor au câștigat 24 din cele 30 de medalii puse în joc în proba olimpică de 100 metri.
Dar au dreptate Bolt și susținătorii teoriei efectelor sclaviei?
În septembrie 1995, sir Roger Bannister, primul om care a alergat mila în mai puțin de patru minute și, în acest timp, un neurolog faimos, aflat la o conferință, spunea:
„Ca om de știință, sunt pregătit să risc să fiu incorect din punct de vedere politic și să atrag atenția asupra faptului ușor neglijat că sprinterii de culoare în special și sportivii de culoare în general par a avea unele avantaje anatomice naturale asupra celorlalte rase”.
Admițând că nu știa care sunt cu precizie acele avantaje, Bannister a subliniat că era clar că există o legătură între rasă și medaliile câștigate în probele de sprint.
Unii l-au contrazis, spunând că discuția riscă să intre pe teritoriul spinos al eugeniei, care își atinsese cotele extreme la începutul secolulului XX și culminase cu apariția nazismului.
Alții au fost de părere că rasa este un concept mai degrabă social decât biologic
„Din perioada Iluminismului și până azi, știința a studiat tipologia rasială și diferențele care vin odată cu diversitatea culorilor pielii”, a explicat dr. Paul Campbell, profesor de sociologie la University of Leicester.
„Cu toate acestea, nu privim diferențele de culoare a ochilor sau de textură a părului, în ciuda deosebirilor evidente dintre oameni. Diferențele de ADN care se pot observa din acestea sunt la fel de vaste ca atunci când luăm în considerare doar culoarea pielii.
Atunci de ce ne fascinează atât de mult să tot încercăm să explicăm diferențele rasiale semnificative?
E simplu, dacă un grup de oameni cu trăsături comune au rezultate bune la o anumită probă sportivă, asta ne face să ajungem la concluzia că între acest două elemente există o legătură de cauzalitate”, a adăugat sociologul.
Cu toate acestea, teoria potrivit căreia sclavia i-a transformat pe sprinterii de origine vest-africană în performeri de nivel mondial are multe neajunsuri.
Se estimează că aproximativ 10 milioane de sclavi au fost transportați cu vasele din Africa peste Ocean între secolele XVI și XIX. Unii nu au ajuns niciodată pe malul celălalt al Atlanticului, din cauza condițiilor îngrozitoare de la bord și a bolilor.
Una peste alta, ipoteza e că oceanul ajungea să fie traversat doar de cei mai puternici dintre ei, și astfel s-a format o populație cu origini vest-africane în SUA și în Caraibe, predispusă la performanțe sportive ieșite din comun.
Atleții înșiși spun că ipoteza aceasta le minimalizează efortul depus la antrenamente. De altfel, existența unei gene specifice care să-i facă pe unii sau alții mai puternici nu a fost dovedită în mod științific.
Genotipul care favorizează viteza
Însă, în 2023, un grup de oameni de știință din Australia a venit cu o descoperire genetică importantă. Pe scurt, un anumit genotip - ACTN3 - este mai predispus la performanță sportivă decât celelalte.
Iar ACTN3 - gena sprintului - apărea la mulți sprinteri cu origini africane. Dar nu numai la ei. Ci la sprinterii de nivel olimpic testați, de toate naționalitățile și etniile.
Dincolo de ei, există oamenii obișnuiți care nu practică niciun fel de sport, dar care posedă genotipul câștigător.
O altă teorie care sprijină avantajul rasei negre în cursele de alergare pe mică distanță, sprijinită de savanții Adrian Dejan și Edward Jones, publicată în International Journal of Design & Nature and Ecodynamics, sugera că oamenii cu rădăcini vest-africane au centrul greutății mai sus decât albii.
Un alt plus ar fi fibrele musculare cu contracție rapidă, mai des întâlnite în rândul populației de culoare, o condiție esențială sprintului.
O altă premisă științifică, destul de controversată, este că prelavența celulelor în seceră la africani - o mutație care face celulele roșii să-și schimbe forma, blocând fluxul de oxigen din sânge, și să provoace anemia falciformă - a determinat o „serie de schimbări fiziologice, care au dus, printre altele, și la sporirea capacităților atletice”.
Toate aceste sunt niște supoziții încă nedovedite, care, după credința lui Yannis Pitsiladis, cercetător la universitărțile din Glasgow, Brighton și Hong Kong, nici nu vor fi dovedite vreodată.
Pitsiladis este omul care a construit cea mai mare bancă de ADN prelevat de la sportivi din toată lumea
Scopul cercetării sale este de e determina ce procent din reușita sportivă poate fi atribuită influenței genelor.
„Genele sunt de o importanță crucială. Fără genele potrivite, nu putem avea succes într-un domeniu sau altul.
Dacă așezi oameni cu gene nepotrivite în diferite medii nu vor performa, dar nu are nicio legătură cu culoarea pielii”, spune Pitsiladis.
Din perspectiva lui Pitsiladis, moștenirea genetică e o chestiune specifică, cu acțiune pe termen scurt
„Nu genele părinților noștri ne induc talentele sportive sau oricare altele, și nici genele asociate rasei”, spune savantul.
„Doar pentru că un alb nu a cucerit aurul olimpic la sprint în 44 de ani nu înseamnă că rasa caucaziană e per total mai lentă decât africanii și afroamericanii”.
Iar Pitsiladis, care are origini elene, dă un exemplu simplu și convingător: „Grecia e una dintre țările cele mai bune la baschet. Grecii nu au gena baschetului, dar e un sport foarte popular acolo și, în cele din urmă, jucându-l, devii din ce în ce mai bun”.
De altfel, sprinterul nigeriano-portughez Francis Obikwelu este, deocamdată, singurul sportiv de sex masculin medaliat la sprint la nivel mondial și olimpic care provine dintr-o țară africană.
Infrastructura - mai importantă decât gena
Jamaica și SUA au ambele infrastructura necesară practicării sprintului și creșterii de atleți la probele de alergare pe distanțe scurte. În Africa de Vest acestea sunt aproape inexistente.
La fel și în Brazilia, unde, dacă ar fi să ne luăm după teoria genetică, au ajuns între 4 și 5,5 milioane de sclavi, mai mulți decât în Statele Unite ale Americii.
„În Jamaica, aproape toată lumea a practicat sprintul. În această țară caraibiană, sprintul e la nivel de religie”, explică Pitsiladis.
„Majoritatea își dau seama că nu au niciun viitor și renunță, dar cei mai buni dintre ei cresc valoric pentru că au la dispoziție un mediu propice performanței.
Usain Bolt se înșală în întregime crezând că genetica locuitorilor insulari își are originea în vremurile întunecate și barbare ale sclaviei”.
Cu alte cuvinte, Pitsiladis sugerează că factorii culturali, nu cei de sorginte fizică sau genetică, stau la baza hegemoniei est-africanilor în probele de alergare pe distanțe lungi.
Campbell e de acord că există o mulțime de mituri privind stereotipurile în ceea ce-i privește pe africani și afroamericani, mai ales în trei direcții - sportul, sexul și dansul.
„Dacă o persoană de culoare se și reflectă în mediul din jurul său, atunci aceasta își va dedica resursele lucrurilor la care lumea o percepe ca fiind bună”, spune Campbell.
Acesta explică faptul că sprintul e un domeniu în care oamenii de culoare cred că pot excela, de aceea reprezintă pentru ei un factor de siguranță.
Factorii sociali, financiari, școlari influențează mai mult alegerea sportului decât moștenirea genetică
Mai există, desigur, și aspectele sociale, economice, financiare, educaționale - în SUA nu mulți oameni de culoare ajung să practice golful, deși, poate, ar fi un sport la care ar ajunge sus.
„Multe se reduc la factorii economici. În loc să ne întrebăm de ce negrii excelează la sprint, ar fi mai pertinent să vedem de ce sunt atât de puțini care practică schiul, de pildă”, spune Campbell.
La începutul acestui an, în Hong Kong, Pitsiladis a realizat un studiu, întrebându-și subiecții - printre care se numărau și câțiva sportivi de elită care-și doreau să ajungă la Jocurile Olimpice - câți dintre ei cred că genetica și rasa reprezintă cheia succesului.
Trei sferturi dintre ei au ridicat mâna
„Spuneau, practic, că asiaticii nu pot alerga la fel de repede ca negrii”, explică cercetătorul. „În mintea lor, lupta era deja pierdută - credeau că genele lor nu sunt la fel de bune”.
Iar mentalitatea și percepția sunt doi factori foarte puternici, nesusținuți însă deloc de genetică, care însă pot influența capital performanța sportivă.
Citește și:
Citește și:
)
)
)
)
)
)
)
