SPORTURI  »  HANDBAL  »  EHF EUROPEAN LEAGUE

EDITORIAL Felicitări, Dinamo! » Costi Prună, opinie după calificarea campioanei României în Final 4

Ante Kuduz sărbătorind alături de fani victoria din tur FOTO Imago Images
Ante Kuduz sărbătorind alături de fani victoria din tur FOTO Imago Images

Articol de - Publicat miercuri, 01 mai 2024 14:45 / Actualizat miercuri, 01 mai 2024 15:52

Dinamo a câștigat fără probleme returul din Danemarca, în fața lui Skjern, 38-34, s-a calificat în F4 European League și a confirmat alura europeană a formației, care a fost șifonată astă-vară de decizia subiectivă a EHF prin care echipa a fost retrogradată din Liga Campionilor.

Felicitări echipei, pentru că și-a confirmat valoarea și și-a îndeplinit obiectivul european!

Felicitări staffului tehnic care a reconfigurat din mers strategia formației, alegând „calea daneză" spre F4!

Felicitări jucătorilor care vor pleca la sfârșitul sezonului de la Dinamo, pentru că au demonstrat ce înseamnă să fii profesionist și să te bați cu orice risc, pentru echipă și colegi!

Felicitări conducerii dinamoviste, pentru planul realizat cu echipa de handbal, pentru consecvență, răbdare și corectitudinea față de jucători!

Mențiune specială: felicitări, Vladimir Cupara, pentru că ai demonstrat ce înseamnă ca o echipă să aibă portar la handbal! Ai fost imperial!

Felicitări, Dinamo! » Costi Prună, opinie după calificarea campioanei României în Final 4
Vladimir Cupara FOTO Imago Images

Felicitări, Saeid Heidarirad!

Favoritul tribunei dinamoviste, Saeid a intrat în poartă când Cupara a avut momente mai puțin inspirate, dar a rămas același jucător pe care echipa se poate baza.

Felicitări, Alin Cozmaciuc!

Chiar dacă a stat în umbra titularului Cupara, cu siguranță tânărul portar dinamovist, la doar 19 ani, a acumulat o experiență fantastică în acest sezon european.

30 de ani de la dispariția legendarului Ayrton Senna. „Dacă voi avea un accident grav, sper să fie fatal” » Cum și-a prezis moartea și cine și-a asumat tragedia: „Eu sunt vinovatul nr 1”
OMAGIU
30 de ani de la dispariția legendarului Ayrton Senna. „Dacă voi avea un accident grav, sper să fie fatal” » Cum și-a prezis moartea și cine și-a asumat tragedia: „Eu sunt vinovatul nr 1”

Felicitări, Nicușor Negru!

Pentru că ai trecut peste multe probleme și ai rămas o extremă pe care colegii se pot baza.

Felicitări, Alex Pascual!

Pentru că deseori, prin evoluția ta, ne-ai adus aminte că ai câștigat Liga Campionilor cu Barcelona și ai arătat că nu joci la Dinamo doar pentru că ești „băiatul lui tata".

Felicitări, Robert Militaru!

Pentru devotament și modul în care te bați în apărare, pentru ca echipa să nu primească gol. Ești un adevărat căpitan!

Felicitări, Dan Racoțea!

+5 FOTO

Pentru că alături de Militaru, te sacrifici în apărare și pui toată munca în folosul echipei, afișând uneori o modestie proporțională cu statura ta impozantă.

Felicitări, Ante Kuduz!

Pentru că ai trecut peste foarte multe probleme și ai ajutat echipa exact când a avut nevoie de un braț puternic și sigur, mai ales în meciurile eliminatorii.

Felicitări, Ali Zein!

Pentru modul profesionist cu care ai ajutat formația întregul sezon, fiind un model din acest punct de vedere, fără fițe de vedetă venită de la Barcelona.

Felicitări, Lazar Kukic!

Pentru tot ce ai creat pentru Dinamo, pentru știința jocului tău, pentru sclipirile de geniu, care au ajutat-o pe campioană în momentele de cumpănă. Dinamo speră că poate nu mai pleci la Pick Szeged...

Felicitări, Luka Cindric!

Pentru că te-ai acomodat la Dinamo venind de la Barca, pentru că ai jucat și într-un picior, pentru că în continuare ai poftă de handbal și faci diferența atunci când trebuie.

Felicitări, Daniel Stanciuc!

Felicitări, Dinamo! » Costi Prună, opinie după calificarea campioanei României în Final 4
Dinamoviștii salutând publicul în meciul tur FOTO Imago Images

Pentru că atunci când ai fost folosit, ai demonstrat că ai un potențial uriaș. A fost imposibil să joci în fața lui Cindric și Kukic, dar cu răbdare și pregătire, va veni și ziua în care suporterii îți vor scanda numele.

Felicitări, Javier Humet!

Pentru că ai redemonstrat că ești un jucător de mare calitate, un handbalist complet, om de echipă. Ai trecut peste accidentări, peste frământările din viața personală, iar dragostea ta pentru handbal te-a ajutat să răzbești.

Felicitări, Stanislav Kašparek!

Pentru aruncările tale de la distanță și pentru că te-ai pliat pe strategia antrenorului. Dacă ai avea mai multă încredere în potențialul tău, ai fi un stângaci de top.

Felicitări, Andrii Akimenko!

Pentru cele 83 de goluri marcate în Europa și datorită cărora Dinamo s-a calificat în semifinalele EHF European League. Felicitări pentru constanța ta!

Felicitări, Călin Dedu!

Pentru că la 20 de ani ai convins pe toată lumea că ești un pivot foarte bun și că ai un potențial imens. Ai avut dreptate la începutul sezonului, când ai declarat că ești mai bun după ce ai jucat un an în Spania și ai revenit ca s-o ajuți pe Dinamo.

Felicitări, Miklos Rosta!

Încă de la primele meciuri ți-ai demonstrat valoarea pe care fanii ți-o știau din meciurile jucate în Liga Campionilor la Pick Szeged. Ai ajutat-o imens pe Dinamo, în ambele faze ale jocului, demonstrând ce înseamnă să fii un pivot complet și modern.

Felicitări, Viachaslau Bokhan!

Pentru că ai strâns din dinți, ca să ajuți echipa, chiar dacă ai fost operat la genunchi.

Felicitări, Xavier Pascual!

Pentru că ești meseriaș.

Felicitări suporterilor dinamoviști, care au fost senzaționali indiferent de rezultat! Și, datorită lor, Dinamo a avut om în plus la fiecare partidă. Ei sunt parte din acest capitol al handbalului dinamovist.

Cu siguranță, la Final Four-ul de la Hamburg, fanii campionilor vor câștiga duelul cu cei de la Flensburg, Lowen și Berlin.

Citește și:

Skjern - Dinamo 34-38 » Ce performanță! Campioana României e în Final Four-ul European League după o seară de vis
DINAMO
Skjern - Dinamo 34-38 » Ce performanță! Campioana României e în Final Four-ul European League după o seară de vis
Xavi Pascual, declarații pe aeroport, după calificarea în Final Four-ul European League cu Dinamo: „Vrem finala”
DINAMO
Xavi Pascual, declarații pe aeroport, după calificarea în Final Four-ul European League cu Dinamo: „Vrem finala”

Pe ce stadion va juca Corvinul Hunedoara în Europa League: „Am primit invitația și vom merge acolo”

S-a întors! Acționarul din „Epoca de Aur” bagă din nou bani la Dinamo: e unul dintre magnații alcoolului


Comentarii (8)
MaxiP
MaxiP  •  03 Mai 2024, 01:53
Postat de cmd930206 pe 02 Mai 2024, 12:30

Dacă ai citi restul articolelor lui, ai vedea că a dat destul de mult şi în Dinamo, şi mai ales în Xavi Pascual. Ăsta e un articol scris ca să se mai scoată puţin, dar nu i-a prea ieşit, fiindcă nu îl mai crede multă lume.

Articolul mi se pare o ironie vizibila la adresa CSM, sincer. El a inceput cu "multumim" Cristina. Nu stiu daca e sau nu ironie efectiv si la adresa echipei Dinamo, oricum insa e penibil ca i se dau pagini pentru vreun ziar. Se crede destept, dar ne-a convins pe toti doar din comentariile meciurilor cat poate, adica el inca are mari lacune vizavi de regulamentul jocului de handbal. Nu e singurul, adevarat, baietii de la Prima au reusit sa se remarca ca fiind mai penibili ca el.

cmd930206
cmd930206  •  02 Mai 2024, 12:30
Postat de MaxiP pe 02 Mai 2024, 07:22

Ce penibil e omul asta... vrea el sa arate ce inseamna o calificare in Final 4. Bai, da' ei nu baga bani in echipa? Au prins Final 4 European League, oare daca altii reuseau acelasi lucru, mai erau felicitari? Aici nu deranjeaza nici strainii, nici banii investiti. Jurnalism echidistant. Felicitari Dinamo, bineinteles, orice performanta trebuie apreciata!

Dacă ai citi restul articolelor lui, ai vedea că a dat destul de mult şi în Dinamo, şi mai ales în Xavi Pascual. Ăsta e un articol scris ca să se mai scoată puţin, dar nu i-a prea ieşit, fiindcă nu îl mai crede multă lume.

MaxiP
MaxiP  •  02 Mai 2024, 07:22

Ce penibil e omul asta... vrea el sa arate ce inseamna o calificare in Final 4. Bai, da' ei nu baga bani in echipa? Au prins Final 4 European League, oare daca altii reuseau acelasi lucru, mai erau felicitari? Aici nu deranjeaza nici strainii, nici banii investiti. Jurnalism echidistant. Felicitari Dinamo, bineinteles, orice performanta trebuie apreciata!

Vezi toate comentariile (8)
Comentează