FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

FOTO Inspirația lui Rivaldinho: brazilianul lui Dinamo e nedezlipit de frumoasa lui soție

Cei doi îndrăgostiți savurând momentul în Nassau, Bahamas +3   FOTO
Cei doi îndrăgostiți savurând momentul în Nassau, Bahamas

Articol de - Publicat vineri, 07 aprilie 2017 00:00

Nouarul ”câinilor” a marcat primul său gol pentru Dinamo. În timpul liber, brazilianul e nedezlipit de Gabriela, soția sa, este foarte credincios și așteaptă o nouă vacanță de vis cu familia.

Rivaldinho (21 de ani) s-a scuturat de ghinionul care l-a însoțit de la sosirea sa în România și-a marcat împotriva CFR-ului primul său gol în tricoul "câinilor", la prima lui apariție ca titular în Liga 1.

Brazilianul a trecut peste momentele nefaste în care și-a pierdut absolut toate actele în fața unui mall, a trecut și peste bara de la ultima fază a Derby-ului de România, iar în partida cu ardelenii a contribuit cu o deviere la golul lui Nemec, după care a punctat și el, cu capul.

În afara gazonului, sud-americanul își petrece timpul liber alături de soția sa, Gabriela, fiind printre puținii străini, alături de Oliva și de Romera, care sunt cu consoartele la București. Gabriela e nelipsită de la meciurile de pe Național Arena ale soțului ei.

Amândoi sunt foarte credincioși, catolici, mesajul "Iisus te iubește" fiind nelipsit de pe paginile personale ale rețelelor de socializare. Și împreună așteaptă o nouă vacanță.

Ultima, în iarnă, alături de marele Rivaldo, tatăl atacantului, și de întreaga familie, a fost în Bahamas și în Statele Unite ale Americii.

"Felicitări fiului meu pentru victoria obținută și pentru primul său gol din multe altele care vor urma în tricoul lui Dinamo. Dumnezeu să te binecuvânteze întotdeauna!"
Rivaldo, fost campion mondial

"Mă bucur pentru el că a reușit să spargă gheața. Cred că dacă va avea continuitate la noi, va fi alt jucător. Deocamdată, el trebuie să-și câștige locul în echipă și o poate face prin goluri și evoluții bune"
Adrian Mutu, director general Dinamo

Citește și:

Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
Stranieri
Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Campionate
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”
Superliga
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”

Cine stă în poarta României la Euro 2024? Numărul 1 are o mare problemă: „Mă aștept ca Edi să meargă la sigur”

3 MARI întrebări despre selecția lui Edi Iordănescu în apărare: chiar nu exista o alternativă autentică?!


Comentarii (3)
ray51
ray51  •  07 Aprilie 2017, 09:51

Pazeste-o amice!

cobra_z
cobra_z  •  07 Aprilie 2017, 09:20
Postat de cobra_z pe 07 Aprilie 2017, 09:17

hai cu totii in adaposturi...a trecut donald trump la butoane...

daca ai gresit ceva ( in speta articolul , aveam deschis si pe cel cu siria) pe gsp nu poti sa stergi sau sa editezi...de ce nu va updatati softul gspistilor ?

cobra_z
cobra_z  •  07 Aprilie 2017, 09:17

hai cu totii in adaposturi...a trecut donald trump la butoane...

Vezi toate comentariile (3)
Comentează