FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

CORESPONDENȚĂ GSP DIN SLOVENIA Hakim Abdallah se prezintă fanilor dinamoviști prin intermediul GSP: „Sunt sigur că sunt foarte bun și voi arăta pe teren”. În ce vrea să-și investească banii

Hakim Abdallah
Hakim Abdallah

Articol de - Publicat marti, 04 iulie 2023 00:34 / Actualizat marti, 04 iulie 2023 10:31

Hakim Abdallah, atacantul malgaș de 25 de ani al lui Dinamo, și-a creionat portretul atât ca fotbalist, cât și ca al omului din afara gazonului

Hakim Abdallah a fost prima mutare a "câinilor" în mercato, așa cum a anunțat Gazeta la începutul săptămânii trecute. Ulterior, roș-albii au luat avânt și au convins alți jucători să vină în cantonamentul din Slovenia, sub comanda lui Ovidiu Burcă.

Este vorba de portarul Adnan Golubovic, fundașul dreapta Cristian Costin, vârfurile Goncalo Gregorio și Dennis Politic. Plus Kevin Ciubotaru, pe care bucureștenii îl vor testa zilele acestea. Atunci când se va ridica interdicția la transferuri - ceea ce ar trebui să se întâmple zilele viitoare - vor fi semnate și angajamentele.

5goluri în 31 de meciuri a reușit Hakim ediția precedentă la Excelsior Virton, care nu a reușit să se salveze și a retrogradat în liga a treia belgiană

Abdallah este una dintre speranțele "câinilor" într-un sezon reușit la revenirea pe prima scenă. La primele antrenamente a impresionat prin șuturile sale, prin atitudinea și personalitatea arătată în joc, a legat deja prietenii cu Ghezali și cu Bena, alături de care-și împarte timpul liber de la Zreče, se familiarizează și cu restul lotului.

A oferit un interviu Gazetei Sporturilor, iar ieri ați putut afla cât de mult crede internaționalul malgaș în puterea destinului (detalii aici despre cum s-a realizat transferul atacantului de 25 de ani).

Totodată, puteți afla cine este omul și fotbalistul Hakim Abdallah.

Hakim Abdallah optimist: „Am mare încredere în mine, sunt sigur că sunt foarte bun"

Fotbalistul și-a prezentat și propriile calități: "Pot juca și în partea stângă, dar prefer atacant central. Nu sunt mofturos să cer numărul 9, nu e important pentru mine. Calitățile mele? Veniți la meciuri și vorbim după aceea.

Sunt un tip care are mare încredere în el, în forțele lui, mă bazez pe mine și pe forța mea. Sunt sigur că sunt un fotbalist foarte bun și voi arăta pe teren. Nimic nu e imposibil, mi-aș dori să ies golgheter.

Dacă vreau să fiu cel mai bun marcator din ligă, mai întâi trebuie să lucrez pentru echipă, să ajut coechipierii, pentru ca și ei să mă susțină".

Și Dennis Politic a ajuns în cantonamentul lui Dinamo » Prima imagine cu noul jucător al lui Ovidiu Burcă
DINAMO
Și Dennis Politic a ajuns în cantonamentul lui Dinamo » Prima imagine cu noul jucător al lui Ovidiu Burcă

Îl atrag afacerile imobiliare

Hakim se recomandă ca fiind generos, un tip fericit, care nu este timid: "Nu știu ce-aș fi putut fi sau face în afara fotbalului. Când am semnat cu Stoke City, mă gândeam cum ar fi să cumpăr niște apartamente, ceva de genul ăsta.

Mi-ar plăcea acest stil de afaceri pentru viitor. Dar nu știu ce-aș face în afara fotbalului. În mintea mea există doar asta, fotbalul".

Nu visez câte goluri voi marca. E bine să visezi lucruri mărețe, dar trebuie să le faci pe gazon. Da, în capul meu, fiind atacant, îmi doresc multe goluri, pornesc de la un obiectiv personal. Va conta ce vom juca, voi evolua pentru echipă, apoi vor veni rezultate bune

Mă joc pe PlayStation, mă mai uit la filme, tocmai am terminat Snowfall. Nu știu ce actor aș putea fi, poate Denzel Washington. Îmi place muzica africană, dar am început să ascult și muzică românească, îmi place ritmul. Mai învăț și diverse cuvinte

Când spun Madagascar, toți încep prin a-mi zice de filmul de desene animate cu același nume. OK, l-am văzut și eu, este amuzant, dar Madagascar e mai mult decât acel film. Incredibilă sau frumoasă ar fi caracterizarea mea pentru această țară
Hakim Abdallah, atacant Dinamo

CV Hakim Abdallah

Vârsta: 25 de ani

Înălțime: 1,87 metri

Origini: S-a născut la St. Leu, Reunion, dar reprezintă Madagascar, țara mamei sale; familia locuiește la Brest, în Franța

Selecții: 10 meciuri/1 gol pentru Madagascar

Cluburi: Brest U19, Stoke City U21, Avranches, Ejido, Nantes B, Hesperange, Lierse, Virton, Dinamo

Cotă transfermarkt: 200.000 de euro

Citește și alte știri despre Dinamo:

EXCLUSIV Românul care a plecat de la Rangers poate semna cu Dinamo! A ajuns în cantonament și va fi testat de Burcă

corespondență din slovenia Imagini inedite: Ce a reușit Burcă la Dinamo + Acționarul se antrenează de parcă vrea să fie titular în derby :D

Citește și:

Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
Stranieri
Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Campionate
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”
Superliga
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”

Cine stă în poarta României la Euro 2024? Numărul 1 are o mare problemă: „Mă aștept ca Edi să meargă la sigur”

3 MARI întrebări despre selecția lui Edi Iordănescu în apărare: chiar nu exista o alternativă autentică?!


Comentarii (5)
steaua.libera
steaua.libera  •  04 Iulie 2023, 10:52
Postat de ce_o_mai_face_karagandy pe 04 Iulie 2023, 10:24

Luam campionatul !! Moare randoomul ...mai mare umilinta decat asta ...

La fete u21

steaua.libera
steaua.libera  •  04 Iulie 2023, 10:47

"Sunt sigur ca sunt foarte bun" e un fel de "Lauda-ma gura ca-ti dau prajitura" al secolului XI

elgabri
elgabri  •  04 Iulie 2023, 10:33

Oare nu mai sunt fotbalisti modesti in declaratii ?

Vezi toate comentariile (5)
Comentează