FOTBAL  »  LIGA 2  »  POLI IAȘI

Scandal monstru la Poli Iași! Somat să plătească paguba de 300.000 de euro: „A devalizat clubul!”

Primarul Mihai Chirica, alături de Paraschiv (stânga) și Ambrosie (dreapta)
Primarul Mihai Chirica, alături de Paraschiv (stânga) și Ambrosie (dreapta)

Articol de - Publicat sambata, 04 februarie 2023 15:34 / Actualizat sambata, 04 februarie 2023 15:35

Pierderea de către Politehnica Iași a litigiului de muncă cu Ciprian Paraschiv, care a generat clubului daune de circa 250 000 de euro, a învolburat serios apele la clubul finanțat cu 2 milioane de euro pe an de la Consiliul Local. 

Cum Poli a mai pierdut, tot ca urmare a unor procese, circa 45 000 de euro, 22 000 către Florin Prunea și 100 000 lei către Tibor Selymes, managerul actual al clubului, Florin Briaur a anunțat că va încerca să recupereze pagubele de la fosta conducere. 

Cum membrii fostului Consiliu Director erau priviți ca foarte apropiați de primarul Iașului, Mihai Chirica, un secretar de stat, Bogdan Balanișcu, fost consilier local în Iași, a cerut ca primarul să plătească cei 300 000 de euro! 

Primarul Mihai Chirica, somat să plătească paguba de 300 000 de euro!

„Primarul nu și-a asumat niciodată deciziile care au generat pierderi uriașe. Pentru aceasta, s-a folosit de oameni fără coloană vertebrală, gata să răspundă pozitiv la orice comandă a celui care le-a umplut buzunarele. Toți suporterii știu că Adrian Ambrosie, Leonid Antohi și ceilalți membri ai fostului Consiliu Director al clubului nu făceau altceva decât să aplice fără să crâcnească orice visa ilustrul strateg care a retrogradat Politehnica și a ruinat sportul ieșean. 

Echipa fanion a Iașiului și ieșenii nu trebuie să suporte pierderile de sute de mii de euro, care trebuie achitate de cel care le-a generat. Mihai Chirica trebuie să plătească! Să plătească toți cei 300 000 de euro care nu au mai ajuns în clubul pe care l-a devalizat!” a spus Balanișcu. 

Pe lângă plata unor despăgubiri, a taxelor către stat și a cheltuielilor de judecată, Curtea de Apel București a obligat Politehnica să-l reîncadreze pe Paraschiv în funcția de președinte executiv.

Nepăsându-i câtuși de puțin de lege, așa cum se întâmplă și când își exercită atribuțiile de primar, lucru care a făcut ca reprezentanții DNA și DIICOT să lucreze mai mult pe la Primăria Iași decât la sediul lor, Chirica l-a dat afară pe Paraschiv imediat cum acesta a mișcat în front. Chiar cu prețul ca echipa cea mai iubită a Iașului, care primește 2 milioane de euro pe an din banii ieșenilor, să piardă încă 250 000 de euro. 

Asta după ce Poli mai aruncase pe geam vreo 50 000 de euro în contexte similare, prin alungarea fără acoperire legală a unor persoane care nu au dansat pe muzica cântată de Chirica, având exemplul foștilor mari internaționali Florin Prunea și Tibi Selymes.

- Bogdan Balanișcu

Citește și alte știri de actualitate: 

Ce pregătește Mititelu: „Nu mai vreau ultrași! Să se ducă la CSU” + Schimbare majoră: „Ospătarul va veni cu mâncare la suporter”

Fotbalist din Liga 2 împrumutat la CFR Cluj: a debutat cu gol

Citește și:

Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
Stranieri
Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Campionate
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”
Superliga
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”

Cine stă în poarta României la Euro 2024? Numărul 1 are o mare problemă: „Mă aștept ca Edi să meargă la sigur”

3 MARI întrebări despre selecția lui Edi Iordănescu în apărare: chiar nu exista o alternativă autentică?!


Comentarii (4)
DMA87
DMA87  •  04 Februarie 2023, 22:43

Sper ca domnul Gentea să ia aminte din pățania asta și să nu lase să se întâmple una ca asta pe la Pitești. Nu de alta, dar nu suntem prea departe de cazuri de genul.

boierasul
boierasul  •  04 Februarie 2023, 20:50

E o sumă infimă comparativ cu tunurile care se dau cu "deszăpezirea"))

stelu100
stelu100  •  04 Februarie 2023, 17:19

politica ,politica!!!! ***!!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează