INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  REAL MADRID

Secretul lui Jude Bellingham, noul superstar al lui Real Madrid: „Poate e mai inteligent și mai rapid decât ceilalți”

Secretul lui Jude Bellingham, noul superstar al lui Real Madrid. Foto: Imago Images
Secretul lui Jude Bellingham, noul superstar al lui Real Madrid. Foto: Imago Images

Articol de - Publicat joi, 21 septembrie 2023 16:34 / Actualizat joi, 21 septembrie 2023 16:34

La doar 20 de ani, Jude Bellingham e o furtună la Real Madrid. 6 goluri în primele 6 meciuri pentru „los blancos”, toate câștigate. E primul englez al „galacticilor”, în ultimii 44 de ani, care înscrie la debutul în campionat și Liga Campionilor. A decis partida cu Union Berlin, 1-0 la startul grupei C.

Jude Bellingham a costat-o 103 milioane de euro pe Real Madrid. Dar investiția a fost mai mult decât inspirată, confirmată încă de la început. Mijlocașul britanic, 20 de ani, transferat de la Borussia Dortmund, a marcat încă de la debut și nu se mai oprește.

Adrian Mititelu a numit noul antrenor » Fanii sunt furioși: „Ca de obicei, bătaie de joc”
FCU Craiova
Adrian Mititelu a numit noul antrenor » Fanii sunt furioși: „Ca de obicei, bătaie de joc”

Jude Bellingham i-a asigurat până acum 9 puncte în campionat și 3 în Liga Campionilor lui Real Madrid

Insularul a marcat 6 goluri în primele sale 6 meciuri (toate câștigate) din La Liga și Champions League. E întâiul englez al lui Real care înscrie la start și în campionat, și în Liga Campionilor, de la Laurie Cunningham, din 1979. Au trecut 44 de ani!

Și miercuri, cu Union Berlin, a punctat pentru victorie în prelungiri (90+4), după ce, în mod similar, îi oferise succesul echipei și la penultima partidă din întrecerea internă, 2-1 cu Getafe. În al 5-lea minut de prelungire.

Până acum, i-a asigurat lui Real Madrid nouă puncte în campionat și trei în Liga Campionilor!

Jude Bellingham: „Vreau doar să fiu în careu pentru a ajuta echipa”

Jude era în culmea bucuriei. „Nu știi cât de mare e acest club până când nu faci parte din el”, a spus englezul ales MVP-ul partidei. „Să joci în Champions League e maximum. Am crezut că e deja bine ce am realizat în La Liga. Auzind zgomotul de la gol, am înnebunit de fericire”.

Bellingham a trimis mingea în plasă din careul mic, ușor, dar a fost acolo. „Nu a fost cel mai frumos gol. Vreau doar să fiu în careu pentru a înscrie și a ajuta echipa”.

Jude Bellingham, primul derby la Real Madrid

Întrebat care e secretul insularului, Carlo Ancelotti a răspuns: „Bellingham are calitate, ceea ce e extrem de important. E și norocos. Acest gol a semănat puțin cu cel reușit împotriva lui Getafe. Poate că Jude e mai inteligent și mai rapid decât ceilalți. În realitate, calitatea face diferența”.

Duminică, noul star al lui Real joacă primul derby pentru „los blancos”. În deplasare, împotriva lui Atletico Madrid

Citește și:

Șoc pentru Reghecampf! Actualul antrenor al lui Al-Tai a fost uluit de decizia clubului și a refuzat să plece

Arbitrul l-a lăsat fără cuvinte: „Mi-a zis că sunt «o pușcărie de fotbalist»”

Citește și:

Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
Stranieri
Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Campionate
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”
Superliga
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”

Cine stă în poarta României la Euro 2024? Numărul 1 are o mare problemă: „Mă aștept ca Edi să meargă la sigur”

3 MARI întrebări despre selecția lui Edi Iordănescu în apărare: chiar nu exista o alternativă autentică?!


Comentarii (1)
elgabri
elgabri  •  21 Septembrie 2023, 17:05

Lui Jude asta nu i trebue timp sa se acomodeze cu echipa sau sa se maturizeze ca e prea tanar ??

Vezi toate comentariile (1)
Comentează