INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  ITALIA

S-a rupt vraja! Echipa lui George Pușcaș e cea mai slabă din Europa

FOTO: Guliver / Getty Images
FOTO: Guliver / Getty Images

Articol de - Publicat vineri, 22 septembrie 2017 09:58

Benevento, formația la care evoluează atacantul român George Pușcaș, n-are niciun punct după cinci etape și deține cel mai prost golaveraj (-13). Nou promovata în Serie A le devansează pe codașele Crystal Palace, Malaga și Köln, tot pe zero în clasament. 

"Vrăjitoarea" din Serie A a încurcat de tot formulele magice. Promovată în premieră în istoria de 88 de ani a clubului, Benevento nu e doar "lanternă roșie" după 5 etape, însă a ajuns și oaia neagră a Europei.

Cea mai slabă din acest sezon, cu zero puncte și golaveraj groaznic -13! În ultimele două meciuri, a încasat zece din cele 14 goluri adunate la pasiv, 0-6 la Napoli și 0-4 cu Roma. Unicul său gol l-a reușit Ciciretti cu Sampdoria.

Squadra lui George Pușcaș le devansează în acest top al rușinii pe codașele din Premier League, LaLiga și Bundesliga, Crystal Palace, Malaga și FC Köln, tot fără niciun punct luat, dar cu golaveraje un pic mai bune.

Benevento poate scăpa de zeroul din clasament și de ultimul loc duminică, înfruntând o contracandidată la evitarea retrogradării, Crotone. Trupa lui Adrian Stoian e pe 19 și a strâns un punct, din remiza cu Verona. 

222 de minute
a jucat Pușcaș pentru Benevento în acest campionat fără să înscrie. În ediția trecută de Serie B, reușise 7 goluri în 21 de meciuri

Topul rușinii în Europa

Echipă Puncte Golaveraj
1. Benevento 0 1-14
2. FC Koln 0 1-13
3-4. Malaga
Roda Kerkrade
0 1-11
5-6. Crystal Palace
Deportivo Alaves
0 0-8

Citește și:

Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
Stranieri
Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Campionate
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”
Superliga
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”

Cine stă în poarta României la Euro 2024? Numărul 1 are o mare problemă: „Mă aștept ca Edi să meargă la sigur”

3 MARI întrebări despre selecția lui Edi Iordănescu în apărare: chiar nu exista o alternativă autentică?!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează