OPINII  »  EDITORIAL

Misoginismul și lupta pentru titlu

Articol de - Publicat vineri, 12 mai 2023 10:05 / Actualizat vineri, 12 mai 2023 10:14

Ar fi normal ca neroziile debitate de patronul FCSB-ului la adresa Iulianei Demetrescu să aibă consecințe în clasament?

După ce epuizează subiectele „din competițional”, după ce ne spune că se retrage și apoi nu se mai retrage, Gigi Becali găsește cu cale să facă referiri publice despre sânii în vânt ai Iulianei Demetrescu, doamna cu fluier căreia i s-a încredințat recent un meci de primă ligă, Voluntari-Mioveni.

Eternul „derapaj”

O afirmație feudală, cu grobiene tușe sexiste, misogine. O dezvăluire a unei ierarhii a valorilor proprii ale personajului de tip tribal, o înapoiere în gândire către vremurile în care oamenii obișnuiau să zică: „Ia uite, bă! Vine un om cu o femeie!”. O mitocănie căreia în exprimare contemporană i se spune „derapaj”, ca la raliuri sau la concursurile automobilistice de viteză în coastă.

Dar acolo se derapează involuntar, nimeni nu-și dorește să părăsească șoseaua și să iasă în decor. Pe când în cazul de față, „ieșirea în decor” (alt termen care vine din automobilism pentru a se cuibări direct în miezul limbii de lemn) e perfect asumată.

Misoginismul și lupta pentru titlu
Iuliana Demetrescu

Din pură convingere

Rostitorul incriminatei fraze nu poate spune că a vorbit gura fără el. Mai mult, dacă ar mai fi chestionat încă o dată pe tema arbitrilor de sex feminin, s-ar putea să auzim referiri și la alte părți anatomice, nu doar la sâni.

E limpede cum e privită femeia în accepțiunea patriarhală a lui Gigi Becali și e greu ca la aproape 65 de ani el să facă vreun efort pentru a vedea altfel lucrurile.

Tricourile neutralității?

În paralel cu „derapajul”, trebuie să observăm că nu doar oratorul din Pipera e pe cale să alunece de pe traiectoria firească. Arbitrii rundei care urmează se gândesc să îmbrace tricouri cu mesaje care să le apere colega și, automat, să-l incrimineze pe Becali.

Printre cele opt partide ale rundei figurează și meciul FCSB-ului cu CFR. Oare e normal ca domnii cavaleri ai fluierului care vor fi delegați la acest meci, în calitatea lor de împărțitori universali ai dreptății, să intre pe teren purtând la vedere inscripții vestimentare împotriva patronului uneia dintre echipele pe care urmează să le arbitreze? Implicit, împotriva echipei?

Nu doar „boii de la bicicletă”

Mai departe, există posibilitatea regulamentară a suspendării autorului frazelor misogine. O măsură inoperantă, fără efecte, despre care Mitică Dragomir, în plastica-i exprimare, ar spune că „O să-i ia boii de la bicicletă!”.

Dar există și posibilitatea (la fel de regulamentară) a depunctării FCSB-ului pentru "derapajul" patronului său. Cu trei puncte scăzute roș-albaștrilor, chestiunea titlului ar fi ca și rezolvată , FCSB ar cădea pe locul trei, fiind chiar în pericol să piardă participarea în cupele europene.

Alt derapaj

Sigur că dacă s-ar proceda așa, ar fi cât se poate de regulamentar. Într-o lume guvernată de legi, va trebui ca împricinatul să se conformeze, pentru că, nu-i așa?, „deciziile Justiției nu se comentează”.

Dar e normal ca un titlu să se decidă astfel? S-ar mai simți bine viitoarea campioană în pielea echipei care a cucerit trofeul pentru că un patron advers needucat, primitiv, misogin, a vorbit prostii la televizor despre sânii unei doamne arbitru?

La un „derapaj grosolan”, amendabil în multe alte moduri posibile decât umblatul la punctele din clasament, s-ar răspunde cu un derapaj (de data asta fără ghilimele) de la logică și de la principiile disputei sportive.


Comentarii (40)
piratu2191
piratu2191  •  12 Mai 2023, 21:27

Dl Buzarin, se vede ca sunteti un "jurnalist" experimentat. Reusiti sa aveti atatea comentarii despre nimic... Despre ce depunctare vorbiti daca gb nu mai are nici o legatura cu fc fcsb, i-a vandut-o doamnei xyz (sora dumnealui) conform articolelor dvs (GSP) ? De ce mai scrieti articole cu si despre acest individ, daca el nu mai are nici o legatura cu fc fcsb sa ???

forumeer
forumeer  •  12 Mai 2023, 18:37

Un articol in sprijinul clonei lui Jiji, doar Buzarin e prieten cu ***. Domnul cu interes marseaza pe ideea de merit sportiv. Dar n-am vazut sa zica vreodata despre meritul sportiv al Stelei de anul trecut de a disputa barajul, loc castigat pe teren, puncte castigate in iarba. N-am vazut sa spuna nimic despre faptul ca Steaua e pe loc direct promovabil si ca de ce nu se respecta meritul sportiv. Coincidente, desigur, nu interes :)).

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

forumeer
forumeer  •  12 Mai 2023, 18:26
Postat de xclx. pe 12 Mai 2023, 10:58

Dreptul la libera exprimare va zice ceva? Sau de dragul corectitudini politice le luam la toți un drept fundamental? Cât timp nu instiga la violenta, discriminare sau alte acte împotriva arbitrei nu încalcă absolut nici o lege...

Cum nu instiga la discriminare, ba, esti prost? Cand ii zice fetei aleia ca n-are voie sa arbitreze la barbati, e fix discriminare pe baza de sex. Vi s-au topit neuronii de la gigism.

Vezi toate comentariile (40)
Comentează