)
Articol de Alin Buzărin - Publicat luni, 25 martie 2024 14:39 / Actualizat luni, 25 martie 2024 18:42
O imagine-document, o emoționantă punte între generații. Oare și semnalul că selecționerul încă are nevoie de consiliere? Mai degrabă nu…
Duminică, în salonul oficial al aeroportului „Henri Coandă” unde se afla echipa națională. Imaginea cu cei doi septuagenari așezați pe fotolii impresionează. Mircea Lucescu (78) și Anghel Iordănescu (73) au condus în total echipa națională timp de paisprezece ani! Nea Mircea cinci, nea Puiu aproape nouă, în trei mandate!
Generații și gesturi
Venerabilii stau jos, în poziții comode. Sunt în sacouri, oamenii generației lor au mereu grijă de ținută, cei mai mulți se rad zilnic, nu-și permit să apară nebărbieriți în public. Nea Mircea pare să explice ceva, Iordănescu senior îl privește atent.
Mâinile lui Lucescu se mișcă, mereu nea Mircea a vorbit și cu ajutorul mâinilor, ca toți oamenii care sunt convinși că retorica trebuie însoțită de gestică. Edi e în echipamentul oficial al lotului și îi privește pe seniori din picioare, cu mâinile la piept. În poziția asta stai când știi că trebuie să asculți. Îi transmiți de fapt vorbitorului că ești atent la ce-ți spune și că n-ai de gând să-l întrerupi.
În preajma numelor mari
Se desprind din această imagine de colecție două idei. Prima, că echipa națională se bucură de vecinătatea sufletească a numelor imense din istoria fotbalului nostru. După ce s-au ridicat de pe acele fotolii, seniorii Lucescu și Iordănescu s-au urcat în avion cu lotul, cu destinația Madrid, pentru meciul de marți, cu Columbia.
În aeronavă au urcat și Belodedici, și Gino Iorgulescu. Se poate spune că pasagerul Gino a ajuns la bord ca președinte al LPF, invitat de FRF. Dar mulți uită că fotbalistul Iorgulescu a fost destul de mare ca să poată însoți oricând echipa națională.
Acel etern „ieri-azi”
Am înțeles că pe parcursul călătoriei nea Mircea i-a cunoscut personal pe „tricolori”. Pe unii îi știa, dar probabil că pentru Opruț sau pentru Drăguș e important să dea mâna cu Mircea Lucescu. E un exercițiu de istorie a fotbalului practicat de generații încoace. Niciodată prezentul n-are rezonanța trecutului, întotdeauna trecutul vine cu acel miros discret de legendă care-i obligă și îi apasă pe cei din ziua de azi.
Probabil că și Lucescu senior a fost în pielea lui Drăguș și pe vremea aceea se simțea tușat când Dobay, Ozon, Ionică Bogdan sau Apolzan îi întindeau mâna.
Cât se întinde amprenta părintească?
A doua idee care s-ar putea desprinde din legendara poză este aceea că Edi e dăscălit de taică-su și de colegul de generație al acestuia. E greu de scuturat vălul celebrității paterne, probabil că Răzvan Lucescu îl simte și acum, după două decenii de bancă tehnică, mai multe trofee și niște nepoți personali. Dar trebuie să separăm apele.
Antrenorul Răzvan Lucescu e demult pe picioarele lui, după cum tot pe picioarele lui e și selecționerul Edi Iordănescu. Are doi ani pe banca României, un titlu cu CFR, un deceniu și jumătate de antrenorat. Sigur că amprenta părintească există, sigur că în poză Edi pare să asculte, dar probabil că e vorba de generalități, de chestiuni motivaționale. Pe celelalte și le știe el și e singurul care răspunde nemijlocit pentru ele.
O jumătate de istorie
Dar poza tot spectaculoasă rămâne. E vorba de selecționerii români de la șase turnee finale. Nea Mircea 1984, nea Puiu 1994, 1996, 1998, 2016. Edi acum, în 2024. În total am avut 13 turnee finale, cu Conte Verde cu tot.
De aceea imaginea nu e doar un înduioșător tablou de familie, ci cuprinde aproape jumătate din istoria fotbalului nostru.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
