OPINII  »  FCSB - CFR CLUJ 1-1

Seara în care Edi Iordănescu a dispărut

Editorial Tudor Samuilă
Editorial Tudor Samuilă

Articol de - Publicat marti, 04 mai 2021 13:08 / Actualizat marti, 04 mai 2021 13:16

CFR a câștigat un punct aseară datorită reflexelor imprimate jucătorilor de Dan Petrescu, tipul ăla care detesta să piardă și care a lăsat moștenire clujenilor acest gen de mentalitate. Actualul antrenor? Și-a părăsit jucătorii imediat după pauză!

Repriza a doua. La marginea terenului, Radu Alexandru se agită, strigă, le explică jucătorilor ce trebuie să facă, îi îndemna să nu renunțe. Se vede că este în largul său pe stadionul din Giurgiu. Mă veți întreba cine este Radu Alexandru, iar eu vă voi răspunde că discutăm despre acel secund al lui Edi Iordănescu pus să facă pe principalul timp de o lună la Astra, pentru ca apoi să fie extras de la malurile Dunării, spre stupefacția generală, pentru a reveni în subordinea lui Iordănescu jr la Cluj. Este totodată personajul care l-a salvat aseară pe Edi într-un moment în care acesta se ascunsese pe bancă între medicul Paligora și rezerve. De altfel, acolo a petrecut cam toată partea secundă a întâlnirii, cu un scurt intermezzo nervos, prilejuit de penaltiul clar refuzat echipei sale de Radu Petrescu. 

Rar mi-a fost dat să văd un tehnician care să intre in pană de idei atât de repede într-un meci. O mai pățea și Șumudică, dar era după minutul optzeci și atunci se așeza ca la picnic picior peste picior și privea pasiv meciul. În loc să arate ca un lider, să inspire, Edward Iordănescu s-a blocat aseară, lăsând senzația că nu mai știe ce să facă. Jocul fotbaliștilor săi era modest, dezlânat, tactica ofensivă se dovedise falimentară, FCSB găsea mereu soluții pe contraatac iar pământul părea că îi fuge de sub picioare omului care a preluat campioana ultimelor trei sezoane. 

Cum s-a ajuns aici și ce l-a salvat? 

Edi Iordănescu a fost instalat la CFR într-un moment în care nimeni din club nu il mai suporta pe Dan Petrescu. Stilul fostului tehnician produsese rezultate dar și nevroze iar ideea conducerii de a-l înlocui cu actualul antrenor, a părut excelentă. Rezultatele bune s-au născut imediat, fotbaliștilor parcă li se luase o greutate de pe suflet iar CFR arăta din nou fioros, câștigând chiar și partide în care era ciupită de brigăzile în negru. Edi ieșea senioral, anunța că s-a lepădat de vechile obiceiuri de a discuta despre arbitraje, Craiova șchiopăta, FCSB îl vindea pe Man și îi rezerva un pat în infirmerie lui Coman, la Cluj reveneau Bordeianu și Arlauskis cărora li se aduăuga un islandez de națională, Sigurjonsson, iar cel de-al patrulea titlu consecutiv părea o formalitate.

Doar că ce să vezi, în loc să înceapă hegemonia, au apărut problemele în joc și nu numai. Mixul de scuze găsit înainte și după fiecare meci de Edward Iordănescu a conținut câte puțin din fiecare: blestematul de virus, prea puțin timp între meciuri, greșelile impardonabile ale lui Hațegan și ale colegilor acestuia, drumurile lungi, schimbarea stilului de joc și, mai nou, vârsta înaintată a jucătorilor.

Un scurt exercițiu de logică spune așa: influența unui antrenor asupra unei echipe nu se vede cu adevărat decât după câteva luni. Primele rezultate vin ca urmare a celebrului șoc, iar apoi meseriașul începe să își pună ideile în practică, să schimbe felul în care joacă formația sa, modul în care se apără, la ce distanță de poartă, unde face pressing, apar trasee noi în atac etc. Ei bine, în cazul CFR-ului, cu cât ne îndepărtăm de epoca Petrescu, cu atât chinul pare mai mare.

Ce omite Edi Iordănescu din pledoariile sale este că formația sa a înscris un singur gol FCSB-ului încasând patru în cele șase reprize din 2021, că înfrângerea acasă împotriva Craiovei a venit ca urmare a unui prim unsprezece pe care nimeni nu l-a înțeles iar oltenii puteau să câștige meciul înainte de pauză și că toate astea se petrec deși are la îndemână cel mai puternic loc al Ligii 1. Rezervele printre care s-a așezat în repriza a doua ieri seară au fost următoarele: Sandomierski, Susic, Vinicius, Hoban, Itu, Chipciu, Păun, Omrani și Rondon. Oricare dintre acești băieți, putea fi liniștit titular și nimeni nu s-ar fi mirat. 

Nici despre concurență nu vorbește antrenorul CFR-ului. L-am întrebare recent pe Nicolae Dică la Telekom Sport care dintre actualii jucători ai FCSB-ului ar fi avut loc în primul unsprezece pe care l-a avut el la dispoziție în sezonul 2017-18. Era acea formație cu Junior Morais, Planici, Pintilii, Budescu, Alibec sau Gnohere. Mi-a răspuns că doar Olaru, dar nici în cazul lui nu era sigur. Echipa aia nu a luat titlul, ci CFR-ul lui Petrescu! Craiova se străduiește la rândul ei să găsească un atacant care să bage mingea în poartă măcar la fel de des cum o face mijlocașul Cicâldău și pentru că nu îl găsește, a fost obligată să spere că va câștiga campionatul cu apărarea. Cam astea sunt adversarele clujenilor.

Ce l-a salvat la Giurgiu pe Edi Iordănescu? A spus-o singur după meci: ”Am egalat pentru că nu am renunțat și pentru că Dumnezeu probabil ne-a făcut dreptate”. Mai corect ar fi fost să zică ”am niște fotbaliști învățați de Dan Petrescu să nu renunțe, un antrenor secund care și-a dat seama că cineva trebuie totuși să dea indicații jucătorilor, iar Dumnezeu a pedepsit singura formație mare din Liga 1 care nu are propriul stadion și care este obligată sa evolueze la Giurgiu, unde terenul din fața porții lui Vlad aduce aminte de un ogor”.

Edi Iordănescu este foarte posibil să câștige anul acesta primul titlu din carieră, dar pentru asta trebuie să pună în practică o altă frază exprimată aseară: LA FOTBAL NU MERGE CÂND VORBEȘTI MULT, TREBUIE SĂ FACI! 

Citește și:

Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
Stranieri
Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Campionate
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”
Superliga
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”

Comentarii (61)
persanu
persanu  •  04 Mai 2021, 15:30

Samuila , un jurnalist de doi lei , sa vazut profesionalismul in discutia cu Piturca. Legat de nea Iedi ... Pana sa vina la CFR am crezut ca este un om cu coloana vertebrala ... dar ca sa-si ascunda neputinta asupra echipei in fata asteptarilor conducatorilor CFR invoca fel si fel de fenomene paranormale asupra echipei ... Nea IEDI ar trebui sa ne spuna ce a implementat la CFR de cand a venit ??? Nu se vede nici amprenta lui Dan Petrescu ... amprenta care avea rezultate pe plan intern dar si extern , iar inafara de acea amprenta care lipseste nu vad nimic pozitiv ... despre asta ar trebui sa vorbeasca nea IEDI ... sa ne spuna despre sistemul lui de joc , nu ca nu ar trebui sa se vorbeasca despre arbitrii sau ca il invoca el pe Dumnezeu ... pai daca il invoci pe Dumnezeu , inseamna ca tu nu esti antrenor , tu doar te rogi pentru echipa ta ...

casemir
casemir  •  04 Mai 2021, 17:15

Postat de ionut.07 pe 03 Mai 2021, 23:07 În seara asta, CFR a jucat împotriva unui sistem ticăloșit, pus la cale de Becali. E un sistem creat de Jiji de mulți ani, dar, în megalomania lui, a omis faptul că, de-a lungul timpului, CFR a avut un antrenor bun, în persoana lui Petrescu, un lot mai valoros și mai omogen. Fotbalul românesc este un continuu joc de culise, reflectă societatea noastră, dar ce a făcut jijică din campionatul nostru în ultimii ani nu are egal (sateliți, echipe pe care el le voia în play-off, arbitri, comisii Lpf și Frf, mass-media sportivă). De exemplu, la meciul de azi, nimeni nu a sărit să spună că e un arbitru din București, așa cum presa a procedat când Kovacs a fost delegat la meciului fcsb-ului. Ba mai mult, totul a fost premeditat. "Brichetă "a fost prezent să se asigure că totul este sub control, iar comentatorii, spre surprinderea oricărui om de bun-simț, criticau pe față echipa din Cluj. Nu aveau niciun pic de simț al obiectivității. Îi criticau pe conducătorii echipei ardelene că obișnuiesc sa critice arbitrii, când cei de la fcsb fac la fel. Inclusiv pseudo-jucătorul Tănase critică arbitrii ca niciun alt jucător din Liga I.

pacient
pacient  •  04 Mai 2021, 14:20

Sincer sa fiu, cred ca Gazeta Sporturilor isi face un deserviciu major prin promovarea opiniilor acestui domn Samuila. Imi e greu sa cred ca un astfel de personaj, care se hlizea cand invitatii sai erau rasisti (a se vedea dialogul dintre Piturca si M. Iancu), reprezinta un formator de opinie cu adevarat.

Vezi toate comentariile (61)
Comentează