SPORTURI  »  TENIS  »  ROMA

Aryna Sabalenka va juca finala de la Roma » Ce record al Simonei Halep au egalat finalistele

Aryna Sabalenka / Foto: Imago
Aryna Sabalenka / Foto: Imago

Articol de - Publicat vineri, 17 mai 2024 11:54 / Actualizat vineri, 17 mai 2024 12:07

Aryna Sabalenka (26 de ani, #2 WTA) a învins-o pe Danielle Collins (30 de ani, #15 WTA), scor 7-5, 6-3, în semifinalele turneului de la Roma.

Bielorusa o va înfrunta în finală pe Iga Swiatek (22 de ani), numărul 1 în clasamentul WTA.

Simona Halep a mai renunțat la un wild-card! Ce urmează
SIMONA HALEP
Simona Halep a mai renunțat la un wild-card! Ce urmează

Aryna Sabalenka, după semifinală: „Să joc cu Iga îmi oferă întotdeauna o motivație”

Aryna a prefațat întâlnirea cu Swiatek imediat după semifinală: „Sunt super fericită pentru prima mea finală aici. Să joc cu Iga îmi oferă întotdeauna o motivație suplimentară. Meciurile noastre sunt întodeauna strânse și jucate la un nivel înalt. Sperăm să aducem cel mai bun tenis al nostru sâmbătă”, a declarat bielorusa.

Aryna a avut un parcurs impresionant și a bătut-o pe una dintre cele mai în formă jucătoare din circuit, Danielle Collins. Sportiva bielorusa a avut probleme fizice pe parcursul turneului și a fost aproape de abandon în optimi. Sabalenka vrea să participe la Roland Garros, următorul turneu și a anunțat că dacă va simți un disconfort va abandona în finala de la Roma.

„A fost o victorie grozavă contra Elinei. Am jucat cu dureri mari la spate și am fost foarte mândră că am reușit să termin acel meci în picioare și învingătoare, a fost o luptă grozavă, cu un nivel foarte înalt al tenisului. Acel meci mi-a dat multă încredere, m-a făcut să văd că nivelul meu este acolo, că pot depăși orice dificultate. Singura problemă pe care am avut-o a fost spatele și am reușit să rezolv.

Da, m-am gândit să mă retrag din turneu după acel meci. Am avut norocul să am o zi de odihnă și am profitat de ea pentru a mă concentra pe recuperare. Încă mai fac multe exerciții și tratamente pentru a avea grijă de acea zonă a spatelui care îmi creează probleme. Dar devine din în ce mai bine pe zi ce trece, așa că cred că ne mișcăm în direcția corectă.

În acest moment mă simt grozav, nu simt durere în timpul meciurilor. Dacă se întâmplă ceva în finala cu Iga, o să mă retrag, asta e sigur, pentru că Parisul este chiar după colț. Sper să nu se întâmple și simt că nu se va întâmpla, încerc să rămân pozitivă. A fost o accidentare nebună, am crezut că a venit sfârșitul meu la Roma 2024, dar am făcut treabă grozavă din punct de vedere al recuperării, apreciez ajutorul kinetologilor, au rezolvat problema în mare parte”, a declarat Sabalenka.

Ambele jucătoare și-au asigurat aproximativ 370 000 de euro, iar câștigătoare va primi în plus alți 700 000 de euro. Va fi a 11-a întâlnire între cele două jucătoare, iar Swiatek are 7 întâlniri câștigate, iar ultimele două meciuri au fost tranșate tot de poloneză. Pentru Swiatek este o șansă de a intra într-un grup select al jucătoarelor care au reușit să câștige Madrid și Roma în același sezon: Dinara Safina în 2009 și Serena Williams în 2013. Serena Williams a câștigat și Roland Garros în 2013, iar Swiatek ar putea fi în cursă și pentru acest record dacă câștigă finala.

Halep într-un club select alături de finalistele de la Roma

6 jucătoare au reușit să ajungă în finala de la Madrid și de la Roma în același sezon, printre care și Simona Halep. Aryna Sabalenka și Iga Swiatek în 2024, Ons Jabeur în 2022, Simona Halep în 2017, Serena Williams în 2013 și Dinara Safina în 2009, conform Opta Ace.

Citește și alte știri:

Cristian Tudor Popescu dezvăluie regula radicală pe care ar impune-o imediat în tenis: „E singura șansă pentru spectacol, să scăpăm de «bum-bum», «buf-buf»”
INTERVIU GSP
Cristian Tudor Popescu dezvăluie regula radicală pe care ar impune-o imediat în tenis: „E singura șansă pentru spectacol, să scăpăm de «bum-bum», «buf-buf»”
Younes El Aynaoui, legendarul jucător de tenis din anii 2000, a discutat cu GSP: „Tinerii de azi pun accentul pe forță, au echipe de 3-4 oameni în jur”
ȚIRIAC OPEN
Younes El Aynaoui, legendarul jucător de tenis din anii 2000, a discutat cu GSP: „Tinerii de azi pun accentul pe forță, au echipe de 3-4 oameni în jur”

Citește și:

Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
Stranieri
Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Campionate
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”
Superliga
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”

Cine stă în poarta României la Euro 2024? Numărul 1 are o mare problemă: „Mă aștept ca Edi să meargă la sigur”

3 MARI întrebări despre selecția lui Edi Iordănescu în apărare: chiar nu exista o alternativă autentică?!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează