SPORTURI  »  TENIS  »  ROLAND GARROS

Federer recunoaște: "Nu aș fi avut nicio șansă în fața lui Nadal la Roland Garros"

FOTO: Guliver / Getty Images
FOTO: Guliver / Getty Images

Articol de GSP - Publicat marti, 13 iunie 2017 08:14

Roger Federer, marele rival al lui Rafael Nadal, a declarat în presa internațională că e conștient de faptul că nu ar fi avut nicio șansă în fața ibericului la Roland Garros, turneu câștigat de Nadal fără set pierdut. 

"Nu aş fi avut nicio şansă împotriva lui Rafa, duminică. Nu la actualul meu nivel pe zgură. Am spus că Rafa va avea un sezon extrem de reuşit pe zgură.

Sincer să fiu, nu prea m-am uitat la tenis în pauză. Doar la scoruri. M-am antrenat şi am petrecut timp cu familia mea. Este imens ce a reuşit Nadal duminică", a declarat elvețianul de 35 de ani, conform L'Equipe. 

Federer, cel care l-a învins pe spaniol de trei ori în 2017, de fiecare dată pe hard, nu a participat la niciun turneu pe zgură, alegând să pregătească în liniște sezonul de iarbă.

Elvețianul va reveni pe teren săptămâna acesta, fiind favoritul principal al turneului de la Stuttgart. 

Rafa Nadal a câștigat duminică turneul de la Roland Garros, după ce l-a învins pe Stan Wawrinka, reușind cel de-al 10-lea său titlu la Paris. 

Citește și:

Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
Stranieri
Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Campionate
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”
Superliga
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”

Cine stă în poarta României la Euro 2024? Numărul 1 are o mare problemă: „Mă aștept ca Edi să meargă la sigur”

3 MARI întrebări despre selecția lui Edi Iordănescu în apărare: chiar nu exista o alternativă autentică?!


Comentarii (1)
burgman
burgman  •  14 Iunie 2017, 18:19

Mare campion! Succes Maestro!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează