Vlad Nedelea
Născut în Mangalia, i-a avut ca idoli pe Gică Hagi și Adrian Ilie. A jucat fotbal pentru echipa locală, dar problemele medicale l-au făcut să renunțe. A avut nevoie de un transplant de inimă, s-a pus pe picioare și apoi și-a convertit pasiunea pentru sport în pasiune pentru jurnalism. Așa că din 2011 e în echipa Gazetei Sporturilor.
În paralel cu studiile în jurnalism, licență și master, a început ca redactor la site-ul LigaB.gsp.ro, apoi a intrat în echipa Citește mai mult...
GSP.ro, unde a stat timp de 7 ani. Din 2018 s-a alăturat departamentului video, fiind redactor și reporter, realizator de interviuri și reportaje speciale.
Ca reporter de teren, are în palmares un Campionat European plus alte trei participări la Europenele Under 21, dar și sute de meciuri la nivel național și internațional.
În 2017 a fost desemnat de Asociaţia Presei Sportive din România cel mai bun tânăr jurnalist.
A fost reporter la GSP până în decembrie 2023, când a părăsit Gazeta Sporturilor.
Nervi intinși la maximum dupa eșecul din Cupa Romaniei: „Nimic nu mai e ușor, ne trebuie un restart”
Rapid a ratat unul dintre obiectivele acestui sezon, fiind eliminata din Cupa Romaniei, la capatul unei remize albe cu CFR Cluj. La final, mijlocașul Razvan Oaida (25 de ani) și-a gasit cu greu cuvintele și considera ca obiectivul [...]
5 detalii surprinse de reporterii GSP la Rapid - CFR Cluj + Imaginea serii pe Giulești
Rapid - CFR Cluj s-a terminat 0-0, remiza in urma careia giuleștenii au fost eliminați in grupele Cupei Romaniei Betano. Iata 5 detalii de la reporterii GSP prezenți pe stadion: Universitatea Craiova, FC Voluntari (ambele din grupa D), U [...]
Rapid, OUT din nou prematur! » U Cluj și CFR Cluj sunt echipele din grupa B calificate in „sferturile” Cupei Romaniei Betano
Rapid a parasit din nou Cupa Romaniei Betano in faza grupelor. U Cluj și CFR Cluj sunt cele doua echipe care azi s-au calificat, din grupa B, in „sferturile” competiției. Universitatea Craiova, FC Voluntari (ambele din grupa D), U Cluj și CFR [...]
Ce transferuri pregatește FCSB » Anunțul lui Becali: „Negociem”
Nemulțumit de prestațiile lui Andrea Compagno și Dorin Rotariu, Gigi Becali anunța noi transferuri la FCSB. Intr-un dialog purtat cu jurnaliștii, patronul FCSB a spus ca in urmatoarea perioada de mercato va aduce trei jucatori: un atacant [...]
Portretul lui Zeljko Kopic facut de un fost strain din L1: „E omul ideal pentru Dinamo”
Hidajet Hankic (29 de ani), fost portar la FC Botoșani, in prezent la Botev Plovdiv, a vorbit despre Zeljko Kopic, trecut și el pe la formația bulgara, pe care a preluat-o intr-un moment foarte slab. Goalkeeperul a vorbit la superlativ despre [...]
Gigi Becali taie in carne vie: 3 jucatori OUT de la FCSB » „Sunt idiot ca nu mi-am dat seama de asta”
Gigi Becali e pregatit sa ia masuri dure la FCSB, dupa infrangerea cu Oțelul Galați, 0-2. Patronul roș-albaștrilor anunța ca va renunța la trei jucatori in aceasta iarna: Dorin Rotariu, Cristi Ganea și Andrea Compagno. VIDEO Gigi Becali da [...]
Se schimba antrenamentele la FCSB » Ordin pentru Pintilii și Charalambous
Dupa 0-2 cu Oțelul, Gigi Becali, patronul FCSB, a gasit explicațiile infrangerii. Omul de afaceri considera ca echipa nu este suficent de bine pregatita și cere antrenamente mai lungi. In plus, Becali vrea ca Pintilii și Charalambous sa le [...]
Mihai Stoica are din nou putere la FCSB! Schimbare de ultima ora dupa rateurile lui Becali
Gigi Becali, patronul FCSB, a anunțat ca Mihai Stoica va avea din nou un rol important in transferuri. Nemulțumit de randamentul lui Dorin Rotariu și Cristi Ganea, jucatori pe care el i-a dorit la FCSB, Gigi Becali spune ca va asculta din nou [...]
„Naționala” Romaniei prin ochii fostului mare golgeter al Italiei: „Cand jucam eu, ai voștri erau idoli!” » Romanul pe care l-a remarcat acum: „Stangaci bun, cu mare potențial”
De trei ori golgheter al Serie A, Giuseppe Signori (55 de ani) explica intr-un interviu pentru GSP.ro situația naționalei Romaniei și a Italiei in contextul Euro 2024. De asemenea, Signori povestește relația pe care o are cu foștii sai colegi [...]
Sapunaru avertizeaza: „Trebuie sa invațam din tampeniile pe care le-am facut. Nu e normal sa se intample asta”
Cristi Sapunaru (39 de ani), capitanul Rapidului, a vorbit despre infrangerea cu U Cluj, 2-3, și a prefațat duelul cu FC Botoșani, din etapa #18 din SuperLiga. Botoșani - Rapid are loc sambata, de la ora 17:00. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro [...]
Bergodi, mesaj categoric: „Numai cine nu a jucat la nivel mare nu știe asta. Avem totul de pierdut și nimic de caștigat”
Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, a prefațat meciul cu FC Botoșani, din etapa #18 a SuperLigii. Botoșani - Rapid are loc sambata, de la ora 17:00. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizat pe Orange Sport 1, Digi Sport și Prima Sport [...]
Și rivalii sunt de partea lui Ovidiu Burca: „Dinamo era sa nu prinda play-off-ul in Liga 2, acum e in Liga 1” + „FCSB are șanse mari la titlu”
Vali Badea, fost campion cu FCSB, a urmarit atent derby-ul Dinamo - FCSB și se bucura pentru victoria preferaților sai. Fostul varf al roș-albaștrilor vede cu ochi buni acest sezon pentru Elias Charalambous și ai lui, in ciuda evoluțiilor mai [...]
Din discuție in discuție! Șefii lui Dinamo se vad diseara cu inca un antrenor!
Șefii lui Dinamo cauta soluția potrivita pentru banca echipei dupa ce Ovidiu Burca a decis sa renunțe la post. Dimineața, aceștia au avut o intalnire cu Ionut Badea, iar pana diseara se mai vad cu unul dintre pretendenți. Florin Bratu. [...]
Inca o reziliere de contract in Superliga. Maine va fi instalat noul antrenor!
Liviu Ciobotariu (52 de ani) a plecat de la Sepsi. Mutarea a fost anunțata inca de marți de GSP.ro. Numit in vara pe banca formației covasnene, Liviu Ciobotariu și-a reziliat azi contractul. Liviu Ciobotariu a plecat de la Sepsi ️A Sepsi [...]
Dinamo l-a ofertat pe antrenorul-revelație, cu trecut stelist! Raspunsul a venit IMEDIAT
Dupa desparțirea de Ovidiu Burca, conducerea lui Dinamo a cautat sa-l angajeze pe Florin Maxim (42 de ani), antrenorul de la Corvinul Hunedoara, dar a fost refuzata. Cu Dinamo ramasa fara „principal” dupa desparțirea de Ovidiu Burca, omul care [...]
Sebastien Frey despre foștii sai colegi romani din Italia: „Am fost la ultima lui nunta, sper sa fie ultima :D” + „El m-a facut sa iubesc mancarea romaneasca”
Sebastian Frey (43 de ani) a venit ca invitat special la celebrarea unui an de la deschiderea Muzeului Fotbalului. Acesta a donat un tricou din perioada in care a aparat poarta celor de la Inter Milano. Frey le-a facut un portret foștilor sai [...]
Portarul legendar al Fiorentinei le-a facut portretul lui Ionuț Radu și Ciprian Tatarușanu: „El a avut o cariera cam ciudata”
Fostul portar al Fiorentinei și a celor de la Internazionale Milano, Sebastien Frey (43 de ani), a venit ca invitat special la celebrarea unui an de la deschiderea Muzeului Fotbalului. Cu peste 300 de meciuri in Serie A, Frey a caracterizat [...]
Sebastien Frey, reporter la Muzeul Sportului: „Promit ca o sa facem echipa”
Fostul portar al Fiorentinei și a celor de la Internazionale Milano, Sebastien Frey (43 de ani), a venit ca invitat special la celebrarea unui an de la deschiderea Muzeului Fotbalului. Acesta a avut parte de o surpriza in timpul conferinței de [...]
Dan Nistor: „Aceea este Steaua! Poate sa ma injure cine vrea”
U Cluj a produs surpriza cu Rapid București și a intors scorul de la 2-0 la 3-2, in cel mai vechi derby din campionat. Dan Nistor (35 de ani) a ținut sa-și laude adversarii la finalul jocului. Mijlocașul a ținut un discurs la zona mixta in [...]
Sorin Paraschiv știe ce trebuie sa faca FCSB pentru a caștiga titlul
Sorin Paraschiv, fost capitan la FCSB, a vorbit despre partida caștigata de FCSB cu Dinamo, 1-0. „Para" nu mai vede cu ochi buni derby-ul, despre care crede ca și-a pierdut din stralucire. Totodata, a vorbit despre ce probleme are FCSB și cum [...]
Joi e ziua decisiva la Sepsi: „Trebuie schimbat ceva, așa nu mai merge”
Laszlo Dioszegi, patronul lui Sepsi, a vorbit pentru GSP.ro despre situația disperata de la club, in urma infrangerii cu FCU Craiova, scor 1-2. Finanțatorul clubului covasnean a anunțat ca joi va fi ziua decisiva privind viitorul lui Liviu [...]
Ce nu s-a vazut la TV in derby-ul Rapid-U Cluj: Carla's Dreams, aplaudat la scena deschisa + Neluțu Sabau, ironizat
Cel mai vechi derby din Romania, cu o istorie de 90 de ani, Rapid-U Cluj, a venit la pachet cu spectacol atat in tribune, cat și pe gazon. In timp ce Moldovan, Alex Ionița II și Papeau au fost aclamați la scena deschisa, Neluțu Sabau a fost [...]
„Remontada” de senzație in Giulești » U Cluj a revenit de la 0-2 și a rapus-o pe Rapid
U Cluj a caștigat cu Rapid pe Giulești, scor 3-2, dupa ce echipa lui Crisitano Bergodi a condus cu 2-0, in etapa #17 din SuperLiga. AICI, rezultatele etapei 17 din Liga 1 A fost nebunie in Giulești. Parea ca U Cluj se va opri la 15 meciuri la [...]
Notele GSP dupa Rapid - U Cluj, direct de pe stadionul Giulești » Sabau i-a dat clasa lui Bergodi + cine a fost omul meciului
Rapid - U Cluj 2-3. Ardelenii au intors de la 0-2 și au caștigat in etapa #17 din SuperLiga. Ioan Ovidiu Sabau, antrenorul oaspeților, a primit nota 9 in caseta GSP.ro. In schimb, Cristiano Bergodi a primit 4. Cel mai bun jucator de pe teren a [...]
Prezența surpriza in Giulești » A fost in vestiar și a primit tricoul cu numarul 1
Rapid - U Cluj 2-3. Solistul Carla's Dreams a fost in vestiarul echipei din Giulești și a primit un tricou personalizat cu numarul 1. Cantarețul a lansat recent melodia „O suta de ani”, pentru centenarul Rapidului, sarbatorit in acest an. +1 [...]