Cristian Tudor Popescu
Cristian Tudor Popescu este unul dintre cei mai importanți jurnaliști români post-decembriști.
Absolvent de Automatică și Calculatoare, dar îndrăgostit de literatură și sport, a devenit apoi scriitor și ziarist. După '89 a lucrat la Adevărul, ziar pe care l-a și condus până în 2005. A fondat ulterior cotidianul Gândul, de care s-a despărțit în 2015.
A publicat aproape 20 de volume, a fost președintele Clubului Român de Presă, este doctor în cinematografie Citește mai mult...
și media, membru al Uniunii Scriitorilor și Uniunii Cineaștilor din România.
În prezent, este realizator al emisiunii "Piata Victoriei" la Europa FM și scrie articole de opinie pentru Republica și Gazeta Sporturilor.
A jucat fotbal și handbal, iar tenisul este și acum una dintre evadările sale preferate.
Scrie aspru și direct, e incomod și combativ, păstrează amabilitățile doar pentru strângerea de mâini de la fileu.
Care pe care și atacul aparare
La Strasbourg și Paris, doua romance au invins doua poloneze, Magda și Magdalena, intrand, Sorana in finala turneului alsacian, Irina pe tabloul principal la Roland Garros. Nu numai ca au caștigat, dar au și jucat un tenis o placere sa-l [...]
Bastarci cu puncte gratis pentru uriași
De mult nu m-a mai enervat un meci de tenis așa cum a facut-o bombardamentul lui Isner asupra lui Rublev. Rusul e unul dintre cei mai talentați și valoroși tineri jucatori ai momentului – o placere sa-l privești. Americanul Isner, in schimb, [...]
Simona le face sange rau Aurolacilor
Va povestesc o singura faza din meciul Simonei cu Alexandrova. Rusoaica prinde o dreapta inversa tare și ascuțita, o scoate in culoarul de dublu pe Simona, care se intinde la maximum și agața mingea cu reverul cu doua maini. Nu mai are insa [...]
Un adversar dur - parintele la gard
In ciuda eforturilor Mihaelei Buzarnescu și Gabrielei Ruse, care au dat tot ce au avut in clipa de fața in lupta cu Cocciaretto, Trevisan și Paolini, Romania a fost invinsa și retrogradata din Grupa Mondiala Billie Jean King Cup. Echipa de [...]
Dl Șovre e din țara lui Hatar imparat
Arbitrul Octavian Șovre a fost respins de CCA de la delegare pentru meciul U. Craiova-CFR Cluj, in condițiile in care UEFA considera cat se poate de nepotrivit gestul lui Șovre, și e posibil ca arbitrul roman sa fie sancționat. Imediat dupa [...]
Armenii au marcat golul 2 din dublu ofsaid!
Echipa lui Radoi a fost franta de un clește facut din doua faze: gestul inconștient al lui Pușcaș de a risca și comite un fault de roșu la centrul terenului, intr-un moment de joc neutru;golul din ofsaid nesemnalizat, marcat imediat dupa [...]
Tricolorilor lui Radoi inca nu le vine sa creada
Am scris despre fotbal, despre fotbalul romanesc, ani in șir – colecția ziarelor Adevarul și Gandul sta marturie. De aproape un deceniu refuz sa mai comentez evoluțiile echipelor romanești, inclusiv Naționala, a carei desființare am cerut-o la [...]
Bianca – skanderbeg cu Muguruza
Susținuta cu mare insuflețire din tribuna de doamna și domnul Andreescu, Bianca a reușit cel mai bun meci din acest an, invingand-o la Miami pe Terminatoarea Garbine Muguruza. Nu se poate spune ca rezultatul ar fi o surpriza. Deși Muguruza e [...]