GSP.RO  »  GSP SPECIAL  »  GSP LIVE

EXCLUSIV VIDEO Moment tulburător în direct: Deac plânge când își amintește copilăria grea. “Știu ce înseamnă foamea. La 12 ani, am lucrat cu bunicul pe șantier și am văzut ce mă așteaptă dacă nu ajung fotbalist”

Articol de - Publicat joi, 02 aprilie 2020 12:44

În direct la GSP Live, Ciprian Deac - de patru ori campion al României cu CFR Cluj - a acceptat să vorbească despre copilăria sa grea. La un moment dat, mijlocașul de 34 de ani a trebuit să se oprească din cauză că izbucnea în plâns. „Știu ce înseamnă foamea”, a spus Deac.  

  • Ciprian Deac a vorbit sincer și despre greșelile comise după transferul de la CFR Cluj la Schalke, în 2010;
  • „M-am trezit și cu bani foarte mulți peste noapte. Mă credeam cel mai bun fotbalist, cel mai mare și asta și-a pus amprenta asupra evoluției și antrenamentelor. Am avut și nopți pierdute"

Ciprian Deac e un fotbalist cu multe trofee (4 titluri de campion cu CFR, 3 Cupe ale României și o Cupă a Germaniei), dar cu foarte puține interviuri acordate. În rarele momente în care a discutat cu jurnaliștii, fotbalistul născut la Bistrița a declarat că a avut o copilărie grea.  

În aceste zile, bunicul său, unul dintre oamenii de care a fost foarte apropiat în acea perioadă, este foarte bolnav, iar jucătorul l-a vizitat miercuri la Dej: “E foarte rău, nici nu mai vorbește. Are probleme serioase de o lună. Nu a mai ieșit din casă de jumătate de an. Nu se poate ridica din pat”. 

MOMENTUL ÎN CARE DEAC SE TULBURĂ VORBIND DESPRE COPILĂRIE

 A doua zi dimineață, fotbalistul a intrat în direct la GSP Live și a discutat despre cariera sa și despre revenirea după patru accidentări foarte grave. A fost momentul în care discuția a curs spre copilăria sa.  

 “Am reușit să câștig de patru ori titlul, dar cel mai important e că am revenit de patru ori după accidentări foarte serioase. Am stat în afara terenului cam doi ani. Știu fotbaliști care s-au lăsat după două accidentări” 
- Ciprian Deac, 4x campion cu CFR 

Deac a fugit de sărăcie

Reporter: De unde vine voința care te-a propulsat în carieră, care te-a făcut să revii după patru accidentări? Spuneai că ai avut o copilărie grea. Ce anume din copilărie te-a făcut să ai voința asta? 
Deac: Să știți că știu ce înseamnă foamea. Știu ce înseamnă neajunsurile. Am avut o copilărie grea, dar nu-mi condamn părinții pentru asta.

- De ce ai spus asta, că nu îți condamni părinții? 
- Am avut foarte multe neajunsuri, dar părinții au încercat să ne ofere ce era mai bun. Au fost momente când lucra doar taică-miu. Avea trei copii și o soție și ne descurcam destul de greu (se tulbură și oftează cu vocea tremurând). Îmi cer scuze. 

-  E o chestie care te tulbură. Perioada copilăriei. 
- Da, dar am știut tot timpul. Atât poate să-mi ofere…Era suficient pentru mine. Putem merge mai depar…(îl bușește plânsul) 

- Nu mai insist pe subiectul ăsta. Vreau doar să-mi povestește un moment când te-ai simțit realmente fericit în copilărie.
 - Nu pot să spun că am avut o copilărie nefericită. Mă bucuram de fiecare moment când ieșeam cu prietenii afară. Băteam mingea de dimineața până seara. Mă simțeam cel mai fericit copil. 

Gâtuit de lacrimi, Deac s-a liniștit apoi când a vorbit despre perioada petrecută în Germania și despre greșelile mari pe care le-a făcut în acele luni, despre experiența avută cu antrenorii Răzvan Lucescu și Dan Petrescu, însă în finalul emisiunii a povestit un moment care i-a marcat viața și cariera.  

- Moderator: Ce ți-ar fi plăcut să faci dacă nu erai fotbalist? 
- Trebuie să vă povestesc ceva. Când aveam 12 ani, bunicul meu care lucra în construcții m-a luat cu el la muncă. Am stat cu el toată ziua și am văzut cât de greu se câștigă banii și cât e de muncă. În acel moment, mi-am pus în cap că dacă nu voi ajunge fotbalist știu exact ce mă așteaptă. A fost o zi foarte importantă pentru mine. M-a făcut să înțeleg cam ce viață mă va aștepta dacă nu ajung fotbalist. 

DEAC ȘI LECȚIA DE PE ȘANTIER

Mi-a rămas în minte când aveam șapte ani. În spatele blocului, cu prietenii mei, ne-am gândit să dăm cu niște pietre după găini. Ne-a văzut un vecin din scara blocului, a coborât și a fugit după noi cred că jumătate de zi. Ne-am ascuns în tot orașul. Când am ajuns acasă, taică-miu era deja informat și m-a pregătit cu cureaua. M-a încălzit un pic 
- Ciprian Deac, 4xcampion cu CFR 

Ciprian Deac a fost junior la Gloria Bistrița, apoi a trecut la Luceafărul Dej. Înainte de a ajunge la CFR Cluj, a fost mai întâi în curtea lui U Cluj, însă echipa antrenată atunci de Ion Marin nu și-a permis să-l cumpere. În 2006, s-a transferat la CFR Cluj, clubul pentru care avea să joace în trei perioade diferite, câștigând patru titluri și trei cupe. 

Citește și alte știri de la GSP Live:

Ciprian Deac a dezvăluit care este secretul unui corp perfect: „Fac peste 3000 de abdomene zilnic!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”
Nationala
Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”
De ce a fost întrerupt meciul România - Kosovo! Filmul complet al haosului de pe Arena Națională
Nationala
De ce a fost întrerupt meciul România - Kosovo! Filmul complet al haosului de pe Arena Națională
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”
Nationala
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (10)
leu.mr
leu.mr  •  01 Mai 2021, 20:18

"Băteam mingea de dimineața până seara." Asta faceam cei mai multi dintre noi inainte de '90 si eram fericiti. Azi tinerii se bat intre ei, sint supraponderali si umbla cu gadgeturile atasate de *** !

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

1049998808413764
Nicolae Tudosie  •  30 Aprilie 2021, 23:31

Profesionistii si caracterele deosebite trebuie apreciate chiar daca joaca la rivali. Deac e unul dintre ei!

1313152178856888
Auricä Gygy Ursaru  •  30 Aprilie 2021, 16:43

E prima oara care il ascult pe deac intr-un interviu,nu orea il aveam la inima ptr ca eu tin cu fcsb,daca nu ma insel am comentat undeva o postare precum ca e cazul sa te retragi ciprian deac,acum acum dupa ce am vazut interviul asta imi dau seama ca ciprian deac joaca si la acesti ani si o face bine,ptr familia lui,de-a nu duce lipsa de nimic..Din aceasta zi ai respectul meu ciprian deac...sanatate multa multa iti doresc tie si familiei tale..????????????

Vezi toate comentariile (10)
Comentează