Articol de Vasile Ernu - Publicat miercuri, 30 decembrie 2020 16:33 / Actualizat miercuri, 30 decembrie 2020 16:58
The Queen’s Gambit („Gambitul damei”) este serialul cu care Netflix a dat lovitura în finalul lui 2020. În acest context, Gazeta Sporturilor publică o serie de 10 articole despre șah, sub semnătura scriitorului Vasile Ernu, care spune câteva dintre poveștile frumoase ale șahului și legăturile acestora cu serialul Netflix.
Toți vă uitați la Gambitul damei - The Queen's Gambit. Eu o să vă spun povestea adevărată care a inspirat acest film. Să pornim!
Bobby Fischer - istoria unui erou însingurat care a învins un întreg Imperiu
În 1972, în lumea șahului are loc un fenomen care avea să dea peste cap toate pronosticurile posibile și imposibile. Pentru prima dată după foarte mulți ani, mașinăria imbatabiă de șah a sovieticilor este zdrobită fără drept de apel de genialul și inegalabilul șahist american Bobby Fischer.
Școala sovietică de șah, care avea în spate și ceva școală de șah din epoca țaristă, s-a întărit foarte mult mai ales datorită investițiilor imense în resursele umane și infrastructura care producea o bază de selecție copleșitoare. Scopul era unul ideologic: de a dovedi superioritatea regimului - omul nou sovietic este superior atât fizic, cât și intelectual. De unde și investițiile imense în sport și educație.
Această istorie de mare succes începe în anul 1927, când șahistul Aleksandr Alehin, unul dintre cei mai spectaculoși șahiști ai lumii, avea să-l învingă pe marele campion cubanez, considerat invincibil, José Raúl Capablanca y Graupera. Confruntarea dintre cei doi jucători inegalabili ar trebui redată într-o poveste separată.
Dominație de aproape jumătate de secol
Alehin îl învinge pe marele Capablanca și instaurează dominația sovietică, una care nu va mai fi întreruptă decât doi ani, de jucătorul olandez Max Euwe. Din 1927, începând cu Alehin, şi până în 1972, cu o singură scurtă pauză de doi ani (1935-1937 campion - olandezul Max Euwe), sovieticii au dat toţi câştigătorii campionatelor mondiale de şah: Aleksandr Alehin, Mihail Botvinnik, Vasili Smîslov, Mihail Tal, Tigran Petrosian, Boris Spasski.
Boris Spasski
Mai târziu, doar cu o pauză de 3 ani, aveau să vină „monștrii șahului modern" - Anatoli Karpov și Garri Kasparov. Însă în 1972 minunea se produce. Un tânăr american apare ca o cometă pe constelația șahului și produce cea mai mare minune în acest joc care deja presupunea nu doar inteligență sclipitoare, ci și sistem, antrenament și o întreagă școală. El este inegalabilul și irepetabilul Bobby Fischer.
Geniul neînțeles
Tânărul Bobby Fischer a apărut de nicăieri: în spatele lui nu era nimic - nu era un sistem, nu era o mașinărie de șah, nu era un regim care să-l ajute, nu erau nici măcar bani cum era specific sportului din SUA. Bobby Fischer apare ca un geniu însingurat, neînțeles, straniu, complicat și complex, anarhic și zgomotos, pus mereu pe scandal - dar cu o minte devastatoare. La sfârșitul anilor '60, tânărul din Illinois avea deja un caracter format: un spirit liber, un individualism puternic și anarhic – abandonase deja școala considerând că profesorii nu-l merită. Un spirit puternic, luptător și orgolios – avea conștiința că este născut să învingă tot.
Venea dintr-o familie complicată: cu o mamă evreică de origine poloneză ajunsă în SUA care devenise destul de comunistă pentru gusturile americane. Pe tatăl său nu-l prea cunoștea: un profesor biofizician german care-i abandonase. Doar sora lui era un punct de sprijin, dar mereu de la distanță. Bobby Fischer crescuse ca un însingurat care se regăsea doar pe tabla de șah: asemenea eroinei din Gambitul damei, celebru deja.
Singur împotriva tuturor
Bobby Fischer știa că este singur, dar își și apăra această poziție. În prima fază Fischer mereu a avut probleme cu banii: federația americană de șah era slabă și nu avea resurse financiare suficiente. Fischer, fie și reprezentantul unei țări bogate, nu avea acea susținere administrativă și financiară de care se bucurau marii jucători sovietici. Când un milionar s-a oferit să-l ajute cerându-i lui Fischer să considere contribuția lui financiară ca fiind un element important al victoriei, el a tranșat scurt: dacă voi câștiga turneul, îl voi câștiga de unul singur! Această autonomie, acest individualism asumat îl va cultiva mereu: singur împotriva tuturor.
La doar 13 ani devine campion al SUA la tineret, iar la 14 ani bate tot ce se poate bate în materie de șah în SUA. Îi bate pe toți veteranii de acolo și la doar 15 ani devine cel mai tânăr mare maestru la șah. În 1964 devine campion la șah în SUA cu 11 victorii din 11. După câteva turnee spectaculoase, Bobby Fischer devine cel mai tânăr pretendent la titlul suprem. Doar că în față nu mai erau cei din școala americană, care în acel moment nu erau chiar cei mai buni, ci marii maeștri ai șahului din Europa și mai ales fantastica mașinărie sovietică de șah.
Bobby Fischer
Strategia câștigătoare
Însă Bobby Fischer, copilul teribil al șahului, doar asta și visează - să înfrângă de unul singur, cu mintea lui sclipitoare, „balaurul", „monstrul" șahului. El știe că pentru a deveni numărul unu trebuie să înfrunte școala sovietică de șah. Și mai știe, înțelege, că acea școală de șah nu este compusă doar dintr-un Boris Spasski, ci dintr-un sistem complex de pregătire, antrenamente și antrenori.
Fischer deja observase că sovieticii se pregătesc în echipă, se consultă și că au făcut din șah un joc colectiv - iar asta e o forță teribilă. El chiar pornește un scandal, un stil care-l va face celebru: atacă echipa sovietică pentru că membrii ei ar fi colaborat între ei și joacă strategic pentru a se ajuta în competițiile internaționale. Bobby Fischer are nu doar o inteligență nativă, ci are ceva mult mai mult. El va face ceea ce face un mare luptător. Bobby Fischer va face ceea ce trebuie să facă orice strateg militar când pornește la luptă: se apucă să învețe, să-și însușească bine adversarul. Nu poți duce o bătălie, nu poți învinge un adversar puternic ignorându-l, ci respectându-l fără a te teme de el. Cum îl respecți? Învățându-i strategia, tactica, tehnica de luptă.
Obsedat de studiu
Fischer își va dedica zile și nopți, luni și ani studiind toate cărțile scrise, toate partidele jucate, toate mișcările, toate punctele puternice și slabe ale școlii sovietice de șah. Pentru a-i învinge pe sovietici, el va învăța rusă și va învăța totul despre șahul adversarului - ca să învingi dușmanul trebuie să poți gândi ca el. Bobby Fischer spune ironic că el este „ultimul mare șah-matist sovietic", un urmaș al acestei școli, luând de acolo tot ce e mai bun.
Așa i-a și bătut. În ce constă puterea minții lui? Bobby Fischer era, indiscutabil, o minte genială și parcă structurată pentru acest joc. Însă el avea câteva calități speciale și câteva puncte tari. Specialiștii spun că nimeni nu se pricepea mai bine ca el la debutul unei partide – debutul era unul din atuurile lui. Ele erau bine studiate și avea prelucrate o întreagă variație de posibilități. Avea o preferință: începea cu pionul damei - e4. Cu mult înainte de a fi la modă deschiderea Partida spaniolă, el o folosea intens în debut.
Cea mai bună apărare e atacul
Lui Bobby Fischer îi plăcea mereu să preia inițiativa, indiferent cu ce culoare juca. Era pe principiul: cea mai bună apărare este atacul și controlul. Mai toți analiștii jocului său susțin că acesta era incredibil de rațional, calculat, rece - ca și cum totul era deja prevăzut. Jocul lui părea ca o construcție matematică în căutarea adevărului ultim: victoria.
Dar, paradoxal: pe cât de calculat, pe atât de imprevizibil. Era imprevizibil, mereu imprevizibil precum un animal de pradă – pe cât de logice și de simple păreau toate, mereu venea cu ceva imprevizibil. Când totul părea clar și logic, o mișcare imprevizibilă dădea jocul peste cap și adversarul era bulversat. Cum bine a observat campionul Mihail Tal când a pierdut în fața lui Fischer în faimosul joc supranumit The Wonder Match: „E greu să lupți împotriva teoriei lui Einstein".
Meciul secolului
În 1972 avea să aibă loc ceea ce urma să rămână cu numele: Meciul secolului, Spasski - Fischer. În 1972, Bobby Fischer devenea cel de-al 11-lea campion mondial la șah. Un campion teribil, care așa cum a venit, ca o cometă, a și plecat, lăsând în spate un gol tragic. Istoria confruntării e o poveste separată.
Pentru prima oară în istorie, un jucător din afara sistemului sovietic îngenunchea mașinăria de șah sovietică. Și nu orice jucător, ci un jucător al unui stat inamic, jucătorul Statelor Unite ale Americii, învingea invincibila Armată Roșie a șahului mondial. Marele Spasski, înfrânt, dar demn, s-a ridicat și l-a aplaudat, recunoscându-i meritele incontestabile.
De ce refuzat revanșa
Presa titra mare - Istoria unui erou însingurat care a învins un întreg Imperiu. Bobby Fischer însă, înainte de a părăsi orașul Reykjavik, avea să-i promită lui Boris Spasski că îi va acorda revanșa: așa e corect - un campion are drepul la revanșă. Însă va fi o cale lungă.
După această victorie complicată - despre acest joc voi povesti separat - Fischer refuză să mai joace în orice condiții. Refuză să mai joace. Își va pierde titlul peste 3 ani prin neprezentare în fața tânărului Karpov.
Persona non grata în SUA
Fischer nu a mai participat la competiții oficiale timp de aproape 20 de ani. Dar se va ține de cuvânt față de Spasski: în 1992 a jucat meciul „Revanșei secolului", împotriva lui Boris Spasski, în Iugoslavia aflată sub embargo NATO. Acest joc și atitudinea față de politica SUA îi vor aduce necazuri și-l vor face persona non grata pe teritoriul SUA. Va deveni un izgonit abandonat. Spre sfârșitul vieții, Bobby Fischer era foarte pasionat de ceva nou: dorea să reinventeze șahul, să-l pună pe alte coordonate. Propune propriul sistem: Fischer Random. Îl suna des pe vechiul său rival, devenit poate ultimul lui prieten și sprijin. Cei doi rivali ai anilor '70 ai secolului trecut, care reprezentau două regimuri politice vrăjmașe, acum deveniseră cei mai buni prieteni. Boris era ultimul sprijin al lui Bobby, cel izgonit și uitat de toți.
Demonul
- Bobby, îi spunea Boris, nu e cazul să te lupți și cu Dumnezeu: te-ai bătut cu toți, de ce să te bați cu Dumnezeu? Să lăsăm șahul așa cum este și hai, mai bine, să jucăm o partidă, fără miză, de plăcere! Însă Bobby Fischer avea în el acest demon al luptei, al curajului și al dorinței de a rupe toate barierele și de a încălca toate tabuurile. Avea în el un demon răzvrătit. Bobby Fischer era un demn urmaș al patriarhului Iacov, cel care s-a luptat cu Îngerul lui Dumnezeu. Fischer ne-a învățat că totul se poate: poți chiar, de unul singur, învinge un Imperiu al șahului pentru a-i lua coroana și a o abandona.
The Queen's Gambit, un real succes Netflix
- The Queen’s Gambit a devenit cea mai de succes miniserie proprie din istoria Netflix, înregistrând un număr-record de vizionări: a fost accesată de pe 62 de milioane de conturi din întreaga lume în primele 28 de zile de la lansare. A fost apoi în Top 10 în 92 de țări, în 63 dintre acestea fiind chiar pe prima poziție!
- „The Queen’s Gambit” este inspirat de un roman al lui Walter Tevis, care a reintrat în lista de bestseller-ului a New York Times, la 37 de ani de la lansare. Potrivit celor de la Google, întrebarea „Cum să joci șah?" a atins cel mai mare nivel din ultimii nouă ani. Scriitorul american a decedat la un an după ce a publicat romanul, pe 9 august 1984.
- Cele 7 episoade spun povestea lui Beth, o fată de 9 ani care ajunge la orfelinat după moartea mamei ei. Aici învață să joace șah, devenind, treptat, noua senzație a acestui sport la nivel mondial, înfruntând teribila școală de șah a rușilor. Povestea este una fictivă şi extrasă din romanul omonim lansat în 1983, dar se aseamănă cu cea a renumitului campion la şah, Bobby Fischer.
- Vasile Ernu, autorul acestei serii despre șah în Gazeta Sporturilor, este un cunoscut scriitor român născut la Odessa, Ucraina, în 1971. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi şi al masterului de Filosofie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj. Volumul său de debut, „Născut în URSS”, a fost distins cu Premiul pentru debut al României literare şi cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România, ambele în 2007. De asemenea, Ernu publică texte de opinie și în Libertatea.
- Mai jos, primele două episoade semnate de Vasile Ernu în Gazetă:
)
)
)
)
)
)
)
)
