INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  UEFA

Investigație New York Times: UEFA, acuzată că și-a sabotat propria anchetă privind încălcarea fair-play-ului financiar de către PSG: „S-a predat fără să lupte!”

foto: Guliver/Getty Images
foto: Guliver/Getty Images

Articol de - Publicat joi, 25 iulie 2019 13:35

Cotidianul american The New York Times acuză UEFA cu privire la modul în care forul european a gestionat problema regulii fair-play-ului financiar în cazul Paris Saint-Germain.

UEFA deschidea în 2017 o anchetă formală împotriva lui PSG, după ce francezii au cheltuit într-o singură vară 400 de milioane de euro doar pentru doi fotbaliști: Neymar (27 de ani, extremă stânga) și Mbappe (20 de ani, atacant).

De altfel, suma de transfer pentru fotbalistul francez ar fi fost achitată vara următoare, PSG apelând la acest tertip tocmai pentru a nu fi sancționată dur de către UEFA.

Acest caz a ajuns pe biroul lui Jose Narciso da Cunha Rodrigues, fost judecător la Curtea Supremă de Justiție a Europei (2000-2012) și, în prezent, președintele grupului UEFA care se ocupă de fair-play-ul financiar. Rodrigues a fost nemulțumit de faptul că investigatorul principal, Yves Leterme, a decis că PSG nu are nicio vină.

Decizia de a închide cazul a fost „profund eronată”, a scris Rodrigues într-un raport, prin care a cerut reevaluarea dosarului. Cunha nu a putut să-și susțină cauza, iar investigația nu a fost reluată. De asemenea, acesta l-a acuzat pe Leterme că a favorizat în mod evident PSG.

Dovezile francezilor din fața instanței au fost bazate pe sponsorizările primite de la Ooredoo, Banca Națională din Qatar și autoritatea care se ocupă de turismul din Qatar.

UEFA a comunicat public că are încredere în comisia condusă de Rodrigues, dar și în cea condusă de Yves Leterme. În acest moment, nu mai există nicio investigație pentru acest caz.

New York Times informează că UEFA a părut să-și saboteze singură ancheta: „Detaliile referitoare la decizia de a absolvi PSG au fost secrete, însă documentele descoperite de The Times sugerează că rezultatul a fost influențat de relațiile foarte bune dintre Nasser Al-Khelaifi, conducătorul lui PSG, și UEFA.

Al-Khelaifi se află în comitetul executiv UEFA și este, de asemenea, președintele Bein Media Group, postul de televiziune din Qatar, care a investit miliarde de euro în drepturile TV vândute de către UEFA”.

24 de milioane de €pierderi a înregistrat clubul din Paris în ultimii 3 ani. Cifra este la limita suspendării, însă valoarea ei atât de modestă este una controversată, având în vedere cheltuielile excesive ale echipei din această perioadă.

„Există cluburi care, deși nu pot demonstra că au un buget sustenabil pentru anumite achiziții, împrumută bani de la stat” - Javier Tebas, șeful Ligii Spaniole de Fotbal

Într-o situație similară cu cea prin care a trecut Paris Saint-Germain se află acum Manchester City. Cunha Rodrigues va lua o decizie în acest sens pe parcursul acestui an.

Citește și:

Lionel Messi, amendat și suspendat de CONMEBOL după ce a acuzat forul internațional că a favorizat Brazilia

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere
Campionate
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Superliga
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB
Superliga
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (2)
adi_stelistul
adi_stelistul  •  25 Iulie 2019, 16:02

Noua generatie, cu limbaj de lemn corporatist, spilcuita si blindata de diplome, se dovedeste la fel de corupta ca precedenta, doar ca mai cinica si mai ipocrita. Ma refer aici la Ceferin. Dar ca el sunt peste tot, pe acelasi calapod.

bazinga
bazinga  •  25 Iulie 2019, 15:18

O ***,arabii din fotbalul mondial...PSG si MANCHESTER CITY-otrava si cancerul fotbalului mondial!RUSINE!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează