Articol de GSP - Publicat luni, 08 iunie 2020 02:22
Cardul lui Ben Yedder a ajuns să coste o sumă fabuloasă: l-a depășit cu mult pe Messi.
Vârful francez este marea surpriză (pentru mulți negativă) a acestei ediții de FIFA. În Ultimate Team a fost cel mai folosit fotbalist (a apărut în peste 39 de milioane de partide) iar acum cardul lui de Ultimate Team a lăsat pe toată lumea cu gura căscată. Chiar și internaționalul lui Monaco a fost surprins de valoarea pe care i-au atribuit-o cei de la EA.
Mai multe publicații de profil, dar și gameri profesioniști, au ajuns la concluzia că acest card este, foarte probabil cel mai bun din acest ciclu de FIFA.
Suma atributelor mai mare decât cele primite de Ronaldo sau Pele
Argumente sunt destule. Deși Ben Yedder este cotat per total la 97, față de cele 99 ale lui Lewandoski, Ronaldo sau Messi, sau cele 98 ale lui Mbappe ori Neymar, atributele lui cumulate dau 2516, mai bine decât legendarii Ronaldo sau Pele. În plus la finalizare, poziționare sau accelerație are maxim de puncte, iar cele 5 stele pe piciorul mai slab înseamnă că fotbalistul de 29 de ani trage la fel de bine cu ambele picioare. Practic, acest card nu are niciun defect.
De aceea a ajuns la un preț prohibitiv, incredibil. Cardul lui de Echipa Sezonului a fost vândut și cu 7 milioane de monede. Cu acești bani, un gamer poate să cumpere cardul legendarului Pele, de 98 OVR, dar și pe cel de 99 al lui Messi și tot i-ar mai rămâne ceva de cheltuit.
Ianis Hagi, pasă de gol pentru Gică Hagi într-un meci senzațional - Cei doi au fost colegi de echipă în FIFA
Citește mai multe știri despre eSports:
Rugămințile fanilor din Premier League au fost ascultate: Jack Grealish vine în Echipa Sezonului!
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”