Articol de Eduard Apostol, Alex Nicodim (foto) - Publicat vineri, 22 ianuarie 2016 00:00
Aseară, elevii lui Mogoșanu au cedat clar în fața locului 2 Austria, păcătuind în ambele faze.
Juveții s-au jucat cu ocaziile în prima repriză şi s-au fript. Spionaţi de petrolistul Constantin Schumacher, cu care se vor întîlni în finalul sezonului regulat, alb-albaștrii au fost surprinşi de jocul simplu, dar exact, al ocupantei locului secund din Austria.
Vienezii n-au interpretat vreo partitură de Crăciun la Palatul Schonbrunn, ci au marcat din orice poziție. Prokop, Meilinger şi Grunwald au avut trei oportunități şi-au punctat, Craiova a bifat şase şi-a înscris doar la ultima, Herghelegiu (43) eficientizînd una dintre multiplele recuperări ale lui Zlatinski.
Zlatinski (13) a deschis balul ratărilor, apoi Ivan (17) a driblat şi portarul, dar n-a îmblînzit mingea. Şi Herghelegiu (19) a bălmăjit o minge, apărarea vieneză fiind norocoasă, Vătăjelu (43) a căutat vinclul şi tot nimic, pentru ca Madson să fie, ulterior, blocat.
Între buturi, Cătălin Straton a scos de două ori, la limită, însă, cu mintea la familii, pe care le vor revedea de azi, oltenii au păcătuit în defensivă. Un meci dur, care s-a mai liniştit în partea secundă, în prima luptîndu-se ca pentru o redută. Madson a fost atît de faultat încît a scos trei cartonaşe galbene pentru adversari!
Partida s-a încheiat cu alte două mari oportunități, unu contra unu cu portarul, irosite de Nuno Rocha (79) şi de Mazarache (81).
"Ne-am atins obiectivele în acest cantonament! Rezultatele din amicale au contat mai puțin, importantă a fost pregătirea fizică"
Victor Naicu, antrenor principal CSU Craiova"Sper că vom învăţa din greşelile pe care le facem în meciurile de verificare, vrem să facem un sezon de primăvară frumos, perfect dacă se poate. Rămînem o echipă puternică în România"
Bogdan Vătăjelu, fundaş CSU Craiova
"Îi datorez fotbalul lui Hagi"
La meci a asistat şi un fost fotbalist camerunez, Alioum Saydou, în prezent impresar, care i-a fost elev al lui Gică Hagi la Galata, în urmă cu un deceniu.
"«Regele» fotbalului m-a făcut să mă îndrăgostesc de această meserie cînd l-am văzut jucînd la Mondialul din 1990. Mai întîi, am jucat împotriva lui pe vremea cînd eram la Istanbulspor, apoi l-am avut ca profesor. Colosal! Am cîştigat împreună Cupa Turciei în 2005. I-am prins în Turcia şi pe Popescu, și pe Pancu, și pe Adi Ilie, dar Hagi a fost the best. Vreau să-l revăd aici, voi fi emoţionat dacă se va întîmpla".
Fostul închizător, ajuns la 37 de ani, a strîns 15 selecţii în "naţionala" Camerunului.
CSU Craiova - Austria Viena (Austria, I) 1-3
Au marcat: Herghelegiu (44) / Prokop (9), Meilinger (21), Grunwald (38)
Craiova: C. Straton - S. Achim (Dumitraş 68), Iliev, Acka, Vătăjelu - Mateiu, Madson (Nuno Rocha 59), Zlatinski - A. Ivan (Băluţă 77), Herghelegiu (Măzărache 46), Bancu. Director tehnic: Daniel Mogoşanu
Au bătut doar amatorii
CSU Craiova - Hallescher (Germania, III) | 2-1 |
CSU Craiova - Wolfsberger (Austria, I) | 1-2 |
CSU Craiova - Austria Viena (Austria, I) | 1-3 |