Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat joi, 29 iunie 2017 22:52
Steliştii au marcat pe bandă rulantă în această seară, în primul amical al verii, cu echipa jucătorilor liberi de contract din Arnhem, 7-0. Budescu a reuşit primele goluri în tricoul roş-albastru, Gnohere pune presiune pe Dică printr-o "dublă", iar Teixeira are şanse mari să devină noul "magician".
Au trecut aproape trei săptămâni de când Steaua a reluat pregătirile pentru startul noului sezon, dar elevii lui Dică n-au avut parte de niciun meci de verificare.
Astăzi s-au distrat cu o echipă formată de jucători liber de contract din Arnhem. Adversarii au venit la stadion cu doze de băuturi carbogazoase în mână şi nu s-au grăbit să le ascundă.
Erau îmbrăcaţi ca de distracţie şi chiar a fost distracţie! Steliştii au făcut un antrenament perfect şi-au înscris de 7 ori în poarta jucătorilor care au şanse mici să-şi găsească angajamente în vara asta.
PLUSURI
1. BUDESCU. A făcut spectacol la debutul în tricoul roş-albastru. Chiar dacă a jucat doar 45 de minute, a fost cel mai periculos fotbalist, şi-a creat multe ocazii, a alergat şi s-a zbătut. A şi înscris de două ori.
2. GNOHERE. Chiar dacă a jucat împotriva unor jucători modeşti, "Bizonul" pune serios presiune pe Dică! A marcat o "dublă" aseară şi e clar că planul său pentru noul sezon e să fie titular meci de meci. "D-asta am venit la Steaua", spune el.
3. MOMCILOVICI. Fără îndoială, omul de bază al Stelei pe stânga! Un tanc, un jucător care face banda excelent, aleargă mult şi ajunge la faze periculoase din careu. A contribuit la golul de 4-0. După pauză Junior Morais i-a luat locul, dar n-a avut aceeaşi atitudine cu cea a sârbului.
4. TEIXEIRA. E clar! Vârsta nu se vede, iar fanii roş-albaştri au şanse mari să-l descopere pe noul "magician" de care au avut atâta nevoie. A alergat ca-n prima tinereţe, şi-a driblat adversarii ca la carte, a urcat mult şi-a creat multe acţiuni periculoase.
5. JAKOLIS. Antonio şi-a regăsit după multă vreme pofta de fotbal, iar aseară a fost unul dintre cei mai buni de pe teren în repriza a doua. Pe lângă reuşita din minutul 51, a creat multe acţiuni periculoase pentru puştii Benzar şi Mihalcea.
MINUSURI
1. VL. ACHIM. A fost destul de nervos, a gesticulat mult, n-a fost în apele lui. A fost susţinut mereu de Enache şi Ov. Popescu la mijlocul terenului, dar n-a excelat deloc.
2. TUDORIE. Mai e Alex atacantul care o făcea pe Steaua campioană când înscria golul victoriei Oţelului în meciul cu Tg. Mureş? Nu, pentru că Tudorie a fost trimis în apărare de Dică, după modelul Reghecampf, dar e clar că nu are nicio treabă cu acest post!
3. LARIE. Adus de la Cluj să-l facă uitat pe Tamaş, Ionuţ a şomat în prima parte a jocului. Lent, fără acţiuni notabile, doar pase simple către atac. A avut o singura fază notabilă în minutul 37 când a reluat slab cu capul din 6 metri după o centrare a lui Budescu.
DE URMĂRIT
1. MAN. A fost forţat la maximum de colegi şi a făcut faţă cu brio. A pasat pentru reuşita de 2-0 a lui Gnohere şi şi-a mai creat şi alte ocazii. Dacă se ţine de treabă şi mai pune masă musculară, are şanse să fie la cel mai înalt nivel.
2. D. BENZAR. Puştiul luat de Dică în stagiul din Olanda a surprins pe toată lumea. A alergat, iar munca i-a fost răsplătită. Gol şi pasă de gol la reuşita lui Jakolis. Acesta a fost felicitat la final de colegi pentru cele 45 de minute bune.
3. DE AMORIM. Adus la pachet cu Boldrin, Willy n-a mai avut evoluţiile bune din perioada petrecută la Astra. Ieri, în amical, a încercat să ajungă la nivelul de la Giurgiu, n-a stat locului nicio secundă, fiind într-un du-te-vino pe tot terenul.
STEAUA - TEAM REGIO ARNHEM (jucători fără contract) 7-0
Au marcat: Gnohere (7, 21), Budescu (30, 43), Jakolis (51), D. Benzar (61), Vl. Mihalcea (63)
Steaua în prima repriză: Stăncioiu (Fl. Niţă 30) - G. Enache, Larie, Bălaşa, Momcilovici - Vl. Achim, Ov. Popescu - Man, Budescu, Fl. Tănase - Gnohere.
Steaua în repriza a doua: Fl. Niţă (Niga 60) - Pleaşcă, Tudorie, L. Filip, J. Morais - Pintilii, Teixeira - Jakolis, Mihalcea, De Amorim - D. Benzar. Antrenor: Nicolae Dică
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!