Articol de Victor Vrînceanu - Publicat joi, 11 august 2016 00:00
Dan Alexa a schimbat faţa mureşenilor în doar două zile de când a preluat echipa.
În sfârşit, mureşenii pot răsufla uşuraţi! Trupa ardeleană începe să arate cât de cât a echipă de prima ligă. După ce au pierdut primele trei meciuri din acest sezon, ASA părea deja o candidată la retrogradare.
VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!
În disperare de cauză, directorul sportiv Daniel Stanciu l-a adus pe banca tehnică pe Dan Alexa pentru a-l înlocui pe Bonetti. Şi bine a făcut! În "optimile" Cupei Ligii, de ieri, cu Gaz Metan, Mureşul a avut o cu totul altă faţă!
Chiar dacă în cele mai multe momente s-a bazat pe contraatac, Gazul fiind echipa mai ofensivă, ASA a avut şi ea momentele ei în care a dus mingea în careul advers, chiar dacă în faţa porţii, la finalizare, mai este de lucrat.
Cine n-are grăsuţ să-şi cumpere!
Cu trei minute înainte de finalul primei reprize, Bic putea marca, dar şutul său a lovit transversala. Tot în prima parte a jocului, decarul Ianis Zicu a stârnit mai mult amuzamentul spectatorilor, o dată prin fizicul său pufos, devenit deja celebru în Liga 1, şi a doua oară pentru lentoarea cu care s-a mişcat.
Râsetele au continuat până în minutul 55, când Gabi Matei a centrat perfect din dreapta, fix în spatele fundaşilor medieşeni, iar Zicu a încercat o execuţie acrobatică, eşuată. Probabil enervat de evoluţia sa ştearsă de până atunci, grăsuţul Zicu a găsit resurse fizice nebănuite şi a oferit o nouă mostră din talentul care acum 12 ani îi aducea un transfer la Inter Milano.
Ianis a avut o poziţionare perfectă, ieşind din ofsaid fix în momentul pasei lui Kuku, şi a pus latul, din 13 metri central. Pentru a închide gura tuturor contestatarilor, în minutul 80, Zicu i-a dat o pasă foarte bună lui Feketics, care i-a luat faţa fundaşului Stancu şi a expediat mingea în poarta lui Greab.
Au venit Raul Costin şi Goga
După transferurile lui Romeo Surdu, Claudiu Belu şi Gaston Mendy, mureşenii s-au mai înţeles cu doi fotbalişti cu state vechi în Liga 1. E vorba de închizătorul Raul Costin, 31 de ani, şi de atacantul Dorin Goga, 32 de ani. Costin vine la ASA după ce a petrecut trei zile la Dinamo, în probe, jucând şi un "amical" cu Tărlungeni.
"Am schimbat mai mulţi fotbalişti pentru că e bine să existe competiţie, vreau să dau şanse tuturor, dar am văzut multe carenţe ale jucătorilor mei în jocul cu ASA"
Cristian Pustai, antrenor Gaz Metan"Nu e o finală de Champions League să ne bucurăm exagerat, vom uita repede această victorie. Nu s-a întâmplat nimic, trebuie să ne gândim la campionat, să câştigăm cu Viitorul"
Ianis Zicu, mijlocaş ASA Tg. Mureş"Echipa avea nevoie de o victorie, pentru moralul echipei. Mă mulţumeşte mult determinarea jucătorilor, au încercat să fie foarte disciplinaţi tactic"
Dan Alexa, antrenor ASA Tg. Mureş
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro