Articol de GSP - Publicat sambata, 25 mai 2019 23:30
Ianis Hagi, 20 de ani, a câștigat sâmbătă seara primul său trofeu al carierei de jucător, după ce Viitorul a învins-o pe Astra Giurgiu cu 2-1, după prelungiri, în finala Cupei României. Ianis nu a înscris, dar a dat tonul revenirii sale cu assist-ul avut la golul egalizator al lui Virgil Ghiță.
„Acest trofeu spune multe despre cum se muncește la Viitorul. Avem același concept de la juniori până la echipa mare. Suntem foarte fericiți pentru acest trofeu. Sunt bucuros că am luat primul trofeu cu Viitorul, după 3-4 sezoane la echipa mare, unde am învățat totul despre fotbal.
Am crescut aici și îmi rămăsese doar să-i răsplătesc pe cei de la Viitorul cu un trofeu. Mă bucur că am contribuit și eu la acest treofeu. Am atacat încontinuu timp de 120 de minute și cred că merităm victoria.
Nu știu dacă plec, lăsați-mă să mă bucur o seară. De când m-am întors din Italia, am avut în minte doar să câștig un trofeu alături de cei care mi-au întins o mână de ajutor atunci când mi-a fost greu”, a spus Ianis Hagi, la microfonul Look Sport.
![Noi reacții în scandalul Sinner » Medvedev, Wawrinka, Kyrgios și Kafelnikov atacă: „WADA e cea mai coruptă organizație! Poți ajunge la orice înțelegere vrei, chiar dacă ești vinovat”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/0098eb32-61c6-4686-bb69-cac80fd263da.jpg?width=195&height=130)
![Golgheterul din Superliga are cu ce se lăuda în plan personal! » „Jumătatea” lui arată spectaculos](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/a15e9e71-4870-4478-90ab-801413253d6d.jpg?width=195&height=130)
![A bătut-o pe Dinamo, dar Alibec are altă rivală în Superligă: „Avem o revanșă de luat, ne-au dat cu terenul în cap!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/15022025/5310416d-697f-4215-b672-a5ee2296ef6d.jpg?width=195&height=130)
Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul