Articol de GSP - Publicat joi, 23 septembrie 2021 08:30 / Actualizat joi, 23 septembrie 2021 08:59
FCSB s-a calificat cu emoții în „optimile” Cupei României. A avut nevoie de prelungiri pentru a trece de CS Hunedoara, 3-3 în timpul regulamentar și 2-0 în cele două reprize suplimentare. Basarab Panduru (51 de ani) a fost impresionat de evoluția lui Ianis Stoica (18 ani).
Ianis Stoica a marcat două goluri în meciul care a dus-o pe FCSB în „optimile” Cupei. A ajuns la 4 reușite stagionale pentru vicecampioana României, iar Basarab Panduru a remarcat la el o inteligență ieșită din comun.
Ianis Stoica, lăudat de Panduru după CS Hunedoara - FCSB
„Nu prea ai explicaţii. La 3-0 se gândea Edi ce antrenament bun a fost. După, te trezeşti că în 20 de minute iei trei goluri. Nu mă aşteptam la aşa ceva niciodată. Începuse bine FCSB, a dat 1-0, 2-0, 3-0, apoi... Se întâmplă ceva şi se trezeşte lumea la viaţă. Ia uite, 3-3. Nu ai cum, de la 3-0, tu, FCSB, să ajungi la 3-3. Nu e permis aşa ceva, n-ai cum, sub nicio formă.
E normal sa laude MM jucătorii, îi laudă şi pe Stoica şi pe Muşi, sunt jucători tineri, au nevoie de încurajări. Mi se pare că Stoica poate să dea gol, a dat goluri din puţinele minute jucate. Mă uit la el şi văd că are niste execuţii de om care are cap, ştie ce să facă în anumite situaţii. Deocamdată face lucruri bune. Nu cred că e rău fizicul, după 18 ani nu ştiu dacă mai creşti. Face lucruri bune, asta e interesant. Pare că are lucruri bune, să o ţină aşa, că e bine”, a spus Basarab Panduru, la Telekom Sport.
Mă bucur că am putut să îmi ajut echipa cu cele două goluri şi în final sunt bucuros de calificare. În fotbal orice e posibil. Numai în fotbal se poate ca o echipă de Liga 3 să egaleze una de Liga 1 care se bate an de an la titlu. Cred că e un nou început de când a venit Mister şi eu cred că sunt pe drumul cel bun
- Ianis Stoica, după CS Hunedoara
VIDEO Ianis Stoica a fost prezent la conferința de presă după CS Hunedoara - FCSB
Citește și alte știri despre CS Hunedoara - FCSB:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”