Articol de Adrian Duţă, Laura Șoica - Publicat miercuri, 30 octombrie 2024, 20:43 / Actualizat miercuri, 30 octombrie 2024 21:55
Dorinel Munteanu, antrenorul Oțelului, a luat o decizie radicală imediat după eșecul cu Csikszereda din grupele Cupei României Betano, scor 1-2.
Ciucanii i-au întors pe gălățeni în 8 minute, pe final, golul decisiv venind la ultima fază. Jebari a reușit să-l lobeze pe Dur-Bozoancă și i-a adus victoria echipei din Miercurea Ciuc în minutul 90+4.
Dorinel Munteanu a decis să boicoteze flash-interviul și conferința de presă de după meci, potrivit digisport.ro.
Cu toate acestea, la doar câteva minute distanță, antrenorul Oțelului a avut o intervenție telefonică în care și-a arătat dezamăgire după ultimele 3 partide, toate pierdute.
Dorinel Munteanu: „Ceva nu funcționează la noi”
„Nu a fost doar ultimul minut, ci ultimele trei jocuri. Ceva nu funcţionează la noi, nu-mi aduc aminte ca echipa mea să aibă trei înfrângeri consecutive, dar aşa e în fotbal. Azi a fost un rezultat surprinzător, e adevărat, e o echipă care conduce Liga a 2-a detaşat, dar nu ne-a pus mari probleme. Am pierdut pe greşeli personale, dar îmi asum, trebuie să găsesc soluţii să ieşim din această situaţie.
În fotbal, totul e posibil. S-a întâmplat, greşeală de marcaj, de poziţionare, penalty venit din nimic, sunt lucruri care ţin strict de noi. Mâine voi avea o discuţie cu jucătorii, vom avea după un joc la Iaşi. Sper să ieşim din această perioadă grea, dar am încredere în jucători.
A fost tot timpul un obiectiv Cupa, dar după acest rezultat, trebuie să câştigăm celelalte două meciuri. Şi în acest an, am visat foarte mult. Play-off-ul…am avut posibilitatea să fim sus, dar au trecut pe lângă noi mai multe şanse. Diferenţa nu e foarte mare, totul se întâmplă rapid în fotbal, sunt convins că voi gestiona bine această perioadă grea”, a declarat Munteanu pentru as.ro.
Dorinel Munteanu a plecat înainte de finalul meciului
Munteanu, care înainte de meci declara că ar lua în calcul să-și dea demisia, a fost extrem de dezamăgit cupă eșecul cu Csikszereda. Antrenorul Oțelului și-a pus mâinile în cap după golul de 2-1.
Dorinel s-a dus apoi la Robert Ilyeș, antrenorul de la Csikszereda, a dat mâna cu el și a plecat la vestiare cu câteva momente înainte de fluierul de final al partidei de la Miercurea Ciuc.
Oțelul nu a mai câștigat de două luni
Oțelul a ajuns la 7 meciuri consecutive fără victorie, după eșecul cu Csikszereda, dar și la al treilea eșec la rând. Gălățenii nu au mai câștigat de pe 30 august, de la un 2-0 cu Sepsi.
Ultimele 7 rezultate ale Oțelului:
- 0-0 cu Buzău
- 1-1 cu Dinamo
- 0-0 cu Rapid
- 1-1 cu Universitatea Craiova
- 0-2 cu U Cluj
- 0-2 cu Slobozia
- 1-2 cu Csikszereda
După ce a stat în top 6 de la începutul sezonului de Liga 1, Oțelul a căzut pe locul 7 în weekend. Are 19 puncte în 13 meciuri jucate.
Dorinel Munteanu: „Mă gândesc să plec de la Oțelul”
După eșecul cu Unirea Slobozia din Superliga, Dorinel Munteanu declara că ia în calcul să plece.
„Mă gândesc să plec de la Oțelul, m-am gândit în trecut, că nu e uşor să te baţi singur cu granzii Superligii, că lumea uită repede că în trei ani am promovat. Cazul care mă deranjează cel mai mult... Singurul meci la care a fost stadionul plin a fost cu Botoşani din Liga 3, în Liga 2. În rest nu mai există interes, nu înţeleg de ce!
Am avut o zi neagră. Puţini au fost care ne-au susţinut, dar aşa am dus-o până la nivelul ăsta. Eu sunt responsabil de rezultate şi tot eu trebuie s-o salvez”, a declarat Dorinel Munteanu după eșecul cu Unirea Slobozia din Superliga, scor 0-2.