Articol de GSP - Publicat joi, 26 octombrie 2017 22:00
Transferat în vară de la ASA Târgu Mureș, Eduard Pap a fost titularizat de Costel Enache la Botoșani în meciul de Cupa României cu CFR Cluj (4-3 după penalty-uri). Goalkeeperul de 23 de ani a avut o evoluție entuziasmantă, fiind eroul celor de la FC Botoșani.
Pap a avut câteva intervenții foarte bune și în cele 120 de minute, iar la loviturile de departajare a apărat execuțiile lui Dan Nistor și Alexandru Păun. Portarul a vorbit pentru GSP.RO despre succesul din jocul împotriva liderului din Liga 1.
"A fost un meci greu, dar sunt bucuros că a ieșit așa cum mi-am dorit. E adevărat că n-am fost folosit prea mult, dar eu sunt profesionist și muncesc zi de zi ca să devin titular.
Așa este la portari, trebuie să-ți aștepți șansa. Am primit-o acum și mă bucur că a ieșit bine. E important pentru mine că am intrat așa bine în joc și mi-am făcut treaba", a zis Eduard Pap pentru GSP.RO.
Întrebat despre cele două penalty-uri pe care le-a apărat (ale lui Nistor și Păun - Deac a tras în transversală) Eduard Pap a explicat: "Nu i-am studiat. A fost vorba de intuiție. Așa am decis pe moment. E chiar opusul a ceea ce stabilisem la analiza video".
"Acest rezultat ne dă și mai multă încredere. Atmosfera din vestiar este foarte bună, grupul e foarte unit. E important să continuăm tot așa, iar la final de campionat să fim în play-off, plus un parcurs cât mai lung în Cupa României"
Eduard Pap, portar FC Botoșani