Articol de GSP - Publicat duminica, 29 noiembrie 2020 00:21 / Actualizat duminica, 29 noiembrie 2020 23:13
CFR Cluj a fost învinsă acasă de Poli Iași, scor 0-1, și a fost eliminată în șaispezecimile de finală ale Cupei României.
- Rezultatele înregistrate vineri și sâmbătă în Cupa României pot fi văzute AICI
- Echipele calificate în optimile Cupei României: Farul, Dinamo, Turris, U Cluj, Chindia, Gaz Metan, Petrolul, FC Botoșani, Astra, CS Universitatea Craiova, ACS Viitorul Pandurii, Dunărea Călărași, ASU Poli Timișoara
- FCSB s-a calificat la „masa verde”, după ce Gloria Buzău nu s-a putut prezenta, din cauza unui focar de Covid-19
- Mâine, de la ora 14:00, Csikszereda primește vizita celor de la UTA, în ultimul meci al acestei faze.
Iulian Dima a făcut meciul praf: două penalty-uri refuzate clujenilor
Înfruntarea dintre Poli Iași și CFR Cluj a fost una atipică. Deși moldovenii au fost gazde, meciul s-a disputat în Gruia, la rugămintea campioanei României. Debutul a fost foarte fragmentat, multe faulturi și 3 penalty-uri cerute de clujeni! La una dintre fazele din careul ieșean, Chipciu a văzut și cartonașul galben, Iulian Dima considerând că a simulat.
Reluările TV Digi Sport ale fazei au arătat însă altceva:
- Chipciu e ținut în careu de Angiulli în minutul 3. Decizia corectă: penalty pentru CFR.
- în minutul 23, același fundaș belgian al lui Poli comite în henț în careu, după ce respinge din 5 metri cu cotul. Decizia corectă: penalty pentru CFR și eliminarea stoperului ieșean.
- Fază la limită în minutul 9. Tot Angiulli încearcă să respingă și, cu spatele la Chipciu, se întoarce din inerție și îl calcă pe mijlocaș în careu. Dima ar fi avut și aici acoperire regulamentară pentru acordarea unei lovituri de pedeapsă.
CFR Cluj, eliminată de Poli Iași din Cupă
Calificarea a fost decisă în minutul 63, când Andreas Calcan a trimis un „trasor” de la peste 20 de metri. Mingea s-a oprit aproape de vinclul din stânga porții lui Sandomierski.
Dan Petrescu a făcut totul pentru a egala. A trimis în teren toți jucătorii ofensivi, iar „feroviarii” au pus o presiune remarcabilă pe careul advers în ultimul sfert de oră. Cea mai mare șansă de egalare a avut Alexandru Păun, cu o execuție în forță, din afara careului, care a lovit bara transversală.
Dan Petrescu, două obiective rămase
Eliminată din Cupa României, CFR Cluj rămâne să lupte pe două fronturi. Joi, de la ora 22:00, campioana României primește vizita lui ȚSKA Sofia, într-un meci decisiv din grupa A de Europa League. Duminică, CFR se deplasează la Iași, în campionat, pentru revanța împotriva formației lui Daniel Pancu.
FINAL: Poli Iași - CFR Cluj 1-0
- Vezi VIDEO de la meci
- A marcat: Calcan 64
min. 76: Păun lovește bara transversală cu un șut violent, de la 20 de metri.
min. 74: Dan Petrescu îl introduce și pe Debeljuh. Folosește toate armele ofensive în ultimul sfert de oră.
min. 71: Asalt la poarta lui Poli. Șuturile lui Latovlevic, Păun și Soares sunt blocate de apărători.
min. 64, GOL Poli Iași: Andreas Calcan șutează puternic din afara careului de 16 metri. Mingea se oprește aproape de vinclu, fără speranță pentru Sandomierski.
min. 59: Vojtus scoate o lovitură liberă de la 20 de metri. Chipciu trage puțin pe lângă poartă. Mingea a fost deviată de zid.
min. 46: Dan Petrescu îl introduce pe Susic în locul lui Manea.
A început repriza secundă!
S-a terminat prima repriză!
min. 23: Zunic nu reușește să reia pe poartă dintr-o poziție ideală, la 6 metri de buturile ieșene. Centrarea îi aparținuse lui Cristian Manea.
min. 3: Alexandru Chipciu vede cartonașul galben pentru o simulare în careul advers.
min. 2: Începutul de meci este fragmentat. „Centralul” Iulian Dima a fluierat 3 faulturi în primele 90 de secunde.
A început partida!
Poli Iași - CFR Cluj, echipe de start
Poli Iași: Bosz - Onea, Baxevanos, Angiulli, Bușu - Cristea, De Iriondo, Passaglia - Platini, Vanzo, Calcan
Antrenor: Daniel Pancu
CFR Cluj: Sandomierski - Manea, Zunic, Ciobotariu, Latovlevici - Chipciu, Soares, Aurelio - Carnat, Vojtus, Costache
Rezerve: Bălgrădean, Burcă Susic, Gadea, Haiduc, Păun, Dodi, Rondon, Debeljuh
Antrenor: Dan Petrescu
VIDEO. Lucian Goian critică strategia de la CFR Cluj: „Au început să transfere cantitate, nu calitate! Lipsește acel tip de jucător”
Citește mai multe știri din Cupa României:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”