Articol de GSP - Publicat joi, 27 septembrie 2012 00:00 / Actualizat joi, 27 septembrie 2012 11:35
Atacantul celor de la FC Vaslui, Sabrin Sburlea, a lămurit situaţia de la finalul meciului pierdut de echipa sa, 0-1, cu FC Botoşani, în Cupa României.
Vîrful adus de la Rapid neagă altercaţia cu patronul său, Adrian Porumboiu, şi spune că în afara unor injurii pe care finanţatorul Vasluiului i le-a adresat, nu a fost vorba despre nimic altceva.
"Domnul Porumboiu mi-a reproşat că am făcut un joc slab. Şi atîta tot. În vestiar mi-a repetat aceleaşi cuvinte. Nu s-a pus problema să mă lovească. În poze se vede că m-am ferit, pentru că l-am văzut cu a venit spre mine. M-a înjurat! Eu nu am avut nici o reacţie", a spus Sabrin Sburlea la televiziunea sportro.