Articol de Adrian Jitea - Publicat sambata, 23 septembrie 2023 11:35 / Actualizat sambata, 23 septembrie 2023 12:30
Stadionul din Oradea primește ultimele îmbunătățiri înaintea partidelor cu FCSB și Dinamo, din grupele Cupei României. Gruparea bihoreană a postat imagini cu instalația de nocturnă mobilă adusă special pentru respectivele dueluri.
- FC Bihor - FCSB are loc pe 27 septembrie, de la ora 21:00, liveTEXT pe GSP.ro și televizat pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1
- FC Bihor - Dinamo are loc pe 1 noiembrie, de la ora 17:00, liveTEXT pe GSP.ro și televizat pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1
Tragerea la sorți din Cupa României s-a dovedit un motiv de sărbătoare pentru fotbalul bihorean. Echipa locală, în prezent în Liga 3, va primi vizita celor de la FCSB și Dinamo.
Pentru asta, autoritățile locale au dispus în regim de urgență modificări importante la stadionul „Iuliu Bodola”, unul cu o capacitate de 11.000 de locuri.
VIDEO. Nocturnă instalată pentru meciurile cu FCSB și Dinamo din Cupa României
Testul cel mai dificil a fost cel al montării nocturnei mobile. Primele imagini cu arena luminată au fost postate vineri seară pe contul de Facebook al clubului.
Un fan bihorean, mai exigent, a comentat nemulțumit de calitatea luminii: „Juma' de nocturnă, cam urât. Da' ne plac likeurile. Mai sunt 4 seri, terminați până marți montajul? Sau vorbim cu cei de la Glovo să trimită niște întăriri?”.
FC Bihor Oradea - FCSB e sold-out
Toate biletele pentru FC Bihor Oradea - FCSB au fost vândute încă de pe 21 septembrie, cu 6 zile înaintea partidei din Cupa României.
Emulația creată a adus și un record pentru sportul românesc în acest sezon. FC Bihor a vândut 6.908 abonamente, conform ultimelor informații postate pe site-ul oficial al clubului.
În Cupa României Betano, FC Bihor Oradea se află în grupa C, alături de FCSB, FCU Craiova, Dinamo, Oțelul și Zalău.
Astfel, cu cele 3.000 de bilete vândute joi, precum şi cu locurile rezervate oaspeţilor, care sunt de 5%, şi celor de la FRF, tot de 5%, împreună cu invitaţiile şi acreditările pentru jurnalişti, Stadionul „Iuliu Bodola” va fi ocupat în totalitate, pentru cele 10.346 de locuri rezervate pentru acest meci
- Comunicat FC Bihor Oradea
Citește și alte știri din fotbalul românesc:
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!