Articol de Eduard Apostol - Publicat marti, 29 octombrie 2019 20:23
CUPA ROMÂNIEI // U CLUJ - FCSB / Clujenii s-au împărțit între patima pentru U și cea pentru Enrique Iglesias, cele două „branduri” fiind la aceeași oră, în concurs. La meci, au fost aproape de două ori mai mulți.
„Slavă ție, studenție!” e printre puținele lucruri care sună bine și articulat la U Cluj în anul Centenarului clubului, unul de uitat pentru cei care au rămas fideli „șepcilor roșii”! Peste 13.000 de ardeleni, plus câțiva fani dinamoviști, frații celor de la U, și o mână de suporteri ai Peluzei Roș-Albastre au preferat să vină la fotbal.
Bărbați care au rămas cu băieții ce vin indiferent de vreme și de vremuri pe Cluj Arena sperând într-o reinventare a lui U. Bărbați care au rămas tari pe poziții și n-au fost duși vizavi de stadion, la „Polivalentă”, unde aproximativ de la aceeași oră a concertat Enrique Iglesias în fața a 7.000 de fani.
Microbiștii și câteva reprezentante ale sexului frumos au stat și-au pătimit pentru Florescu cu părul lui lung și pentru „Zeus” Goga, cum îl alintă încă fanii, în detrimentul acordurilor pop-latino și ale melodiilor dulci ale celebrului spaniol. Oricum, vizavi au fost cam tot atâția suporteri ai muzicii.
Torțe ca de Centenar, să vadă rivalii
„Șepcile roșii” și-au adus și arsenalul pirotehnic, pe lângă cântecele tradiționale, unele frumoase ale clubului, altele de înjurături pentru rivalii de la FCSB, denumiți în continuare „Steaua” ca-n perioada cealaltă. Pe scena lor, n-au avut rival, au cântat cu patimă, iar de supărare au aprins torțe care au colorat partida, una de sărbătoare pentru ei. Au savurat voleul lui Geo Flores, au sperat într-o victorie cu care să se laude de Centenar.
Meciul dintre U Cluj și FCSB poate fi urmărit AICI!
Vezi și:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”