Articol de Adrian Duţă - Publicat joi, 04 aprilie 2024 22:03 / Actualizat joi, 04 aprilie 2024 22:37
Oțelul a câștigat cu Universitatea Craiova în „sferturile” Cupei României Betano, scor 1-0, după prelungiri ♦ Oltenii au pierdut pe toate planurile. Au fost eliminați din Cupă și au jucat 120 de minute înainte de meciul cu FCSB, care va avea loc pe 7 aprilie.
- Oțelul va juca în semifinale cu U Cluj
- În cealaltă semifinală se întâlnesc Corvinul Hunedoara și FC Voluntari
- Semifinalele se dispută într-o singură manșă
Universitatea Craiova și Oțelul au avut evoluții modeste, sub ceea ce au oferit în Superliga. Deși au jucat acasă, oltenii nu au fost deloc periculoși în prima jumătate de oră. Prima scânteie a apărut în minutul 36, când Maldonado a trimis pe centrul porții cu capul, dar fără să îi pună probleme lui Pap.
Oțelul a luat inițiativa, a avut mingea și a încercat să construiască, dar jucătorii lui Dorinel Munteanu nu au fost suficient de preciși la ultima pasă. Astfel, Lazar nu a avut mari emoții. Cea mai mare ocazie a primelor 90 de minute a venit din piciorul lui Markovic, care a driblat un adversar și a tras puțin pe lângă poartă, cu piciorul drept.
Oțelul a avut o ocazie uriașă în prelungiri, în minutul 100. Teles a ratat singur cu portarul, din apropiere, după o centrare din lateral. La șansa următoare, gălățenii nu au mai ratat. Lameira a marcat cu genunchiul, din alunecare, după o centrare din flancul drept.
Lupta din play-off, dinamitată
În Cupa României nu a mai rămas nicio echipă din play-off-ul Superligii. Corvinul e în Liga 2, U Cluj, Voluntari și Oțelul sunt în play-out-ul Ligii 1.
Astfel, dacă una dintre Oțelul, Corvinul și U Cluj câștigă Cupa, locul 3 din Superliga va avea nevoie să joace baraj pentru cupele europene cu o echipă din play-out. Dacă Voluntari ia Cupa, pentru că nu poate merge în Europa League, locul 3 din Liga 1 merge în preliminariile cupelor europene.
Dorinel Munteanu, pentru prima dată în semifinalele Cupei
Dorinel Munteanu e prima dată în semifinalele Cupei, a pierdut toate cele 3 meciuri jucate în carieră în faza „sferturilor”:
- 2006/'07, FC Argeş-Rapid 0-2;
- 2011/'12, Oţelul-FC Vaslui 2-3;
- 2012/'13, CFR Cluj-Dinamo 2-1.
FINAL » Universitatea Craiova - Oțelul Galați 0-1
- Click AICI pentru statistici
- A marcat: Lameira 114
- 9.123 de fani sunt la meci, număr oficial
FINAL de meci
Min. 114: Gol Oțelul. Lameira a marcat pentru 1-0, cu genunchiul. El a punctat din alunecare, după o centrare din flancul drept.
Min. 113: Cisse a trimis cu capul peste poartă, după o centrare din lovitură liberă
Min. 100: Ocazie mare pentru Oțelul. Teles a ratat singur cu portarul, din apropiere, după o centrare din lateral.
Min. 91: Au început prelungirile
Min. 90+3: S-a terminat timpul regulamentar, avem prelungiri după 0-0 în 90 de minute
Min. 88: Cele două echipe par că așteaptă prelungirile
Min. 75: Ocazie uriașă pentru Craiova. Markovic a driblat un fundaș advers, însă a tras puțin alături, cu dreptul
Min. 73: Mitriță a luat cartonașul galben după un conflict cu un adversar.
Min. 57: Joc anost în continuare, Universitatea Craiova nu își creează ocazii
Min. 46: A început repriza a doua
Min. 45: Universitatea a trimis primul șut pe spațiul porții înainte de pauză, prin Maldonado, care a trimis cu capul
Min. 37: Craiova, zero pe linie. Fără șut la poartă și fără corner
Min. 34: Prima ocazie a meciului. Zivulic a trimis cu capul pe poartă, după o centrare din lovitură liberă
Min. 26: Badelj s-a accidentat și a ieșit în afara terenului. El se lovise la gleznă, dar nu a fost nimic grav și a revenit pe teren câteva momente mai târziu
Min. 15: Început dezamăgitor de meci, nici una dintre echipe nu ajunge în preajma porții adverse. Oțelul are posesia, încearcă să construiască, dar elevii lui Dorinel se împotmolesc în treimea adversă.
Min. 7: Joc echilibrat în primele minute, fără ocazii pe „Ion Oblemenco”
Min. 1: A început meciul
Echipele de start în Universitatea Craiova - Oțelul Galați:
Universitatea Craiova: Lazar - Soiri, Maldonado, Badelj, Ndong - Al. Crețu, Mateiu, Anzor - Baiaram, Ivan, Mitriță
Rezerve: L. Popescu, R. Silva, Căpățînă, Vlădoiu, Kozulj, Danciu, Cîmpanu, Koljic, Markovic
Antrenor: Ivaylo Petev
Oțelul Galați: Pap - Zhelev, Ghiocel, Cisse, Da Silva - Cisotti, Zivulic, Teles - Malle, Rusevic, Tănasă
Rezerve: Stoian, Jardan, Maciel, Lameira, Adăscăliței, Al. Pop, Andrei Rus, Bodișteanu
Antrenor: Dorinel Munteanu
- Universitatea Craiova a abordat partida cu titularii, deși are meci cu FCSB pe 7 aprilie
Cele mai tari informații înainte de Craiova - Oțelul
Aflată pe locul 2 în lupta pentru titlul din Liga 1, la 7 puncte de „roș-albaștri”, liderii Superligii, cu care vor avea meci direct luni, pe 7 aprilie, Universitatea Craiova va încerca să câștige și Cupa României, mai ales că oltenii sunt favoriții competiției după eliminarea rușinoasă încasată de CFR Cluj de la Corvinul Hunedoara (4-0).
Chiar dacă Oțelul Galați nu are drept de participare în cupele europene, este de așteptat ca ambițiosul Dorinel Munteanu să facă tot posibilul pentru a câștiga un trofeu. În campionat, Oțelul se află pe poziția a 9-a, cu 23 de puncte, la 6 „lungimi” avans de Poli Iași (ocupanta locului 13 ce duce la barajul de menținere).
Cele două echipe s-au întâlnit de două ori în timpul sezonului regular, în stagiunea curentă. Rezultatele au fost următoarele: Universitatea Craiova - Oțelul Galați 0-0 (tur) și Oțelul Galați - Universitatea Craiova 1-1 (retur).
Universitatea Craiova - Oțelul Galați se luptă pentru ultimul loc în „careul de ași” al Cupei României
Corvinul Hunedoara – FC Voluntari este prima semifinală din Cupa României, în timp ce învingătoarea dintre Universitatea Craiova și Oțelul Galați va înfrunta în penultimul act al competiției Universitatea Cluj.
Semifinalele Cupei României se dispută într-o singură manșă și sunt programate pe 17 aprilie.
De asemenea, finala Cupei României se va desfășura pe 15 mai, pe stadionul Municipal din Sibiu, locul unde a avut loc și ultimul act din sezonul precedent, când Sepsi OSK și-a impus supremația în fața celor de la „U” Cluj (0-0 în timpul regulamentar și 5-4 după loviturile de departajare). Arena are o capacitate de 12.363 de locuri.
VIDEO Gică Popescu: „Dacă FCSB va câștiga cu Universitatea Craiova, nu mai poate pierde titlul de campioană”
Citește și:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”