Articol de Victor Vrînceanu - Publicat miercuri, 26 octombrie 2016 00:00
Știința s-a jucat aseară cu ocaziile, spre disperarea antrenorului, dar a fost salvată în prima repriză a prelungirilor de golul "Perlei Olteniei".
Fără niciun trofeu câştigat ca antrenor, în România, Gigi Mulţescu simte că acesta poate fi sezonul lui. Craiova a terminat turul Ligii 1 pe doi, la trei puncte de Steaua şi practică poate cel mai frumos fotbal din campionat.
VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!
Pentru a nu strica imaginea creată cu trudă, nea Gigi a trimis din primul minut aproape cea mai bună garnitură, cu trei infuzii dintre rezerve, Kelici, Bancu şi Gustavo, ultimul fiind chiar schimbat la pauză cu Băluţă.
În ciuda diferenţei de valoare, covăsnenii au etalat un joc agresiv, fără complexe, răspunzând cu tupeu ocaziilor craiovene apărute încă din primele minute de joc.
Stilul clasic
În minutul 34, Ursu a trimis cu capul în bară din câţiva metri, după o lovitură indirectă din 7 metri, respinsă la sacrificiu de Vătăjelu. Face ce face Mulţescu şi are parte numai de meciuri care să îi pună la încercare inima, e deja stilul său definitoriu.
Nu e vorba de calitatea jocului, pentru că Universitatea nu a dezamăgit nici aseară. Pur şi simplu, ăsta e "norocul" tehnicianului de 64 de ani, să trăiască la intensitate maximă orice partidă.
La începutul părţii secunde, Plămadă a fost la un pas să tragă cortina pentru Craiova, cu un şut violent, dar Calancea a fost treaz în post.
"Noaptea minţii" în atac
Replica a venit imediat din partea lui Bancu. Acesta a tras în portar, dintr-o poziţie foarte bună, şi tot el, câteva minute mai târziu, a trosnit un balon, din alergare, de i-a dat, probabil, câteva degete peste cap portarului Niczuly, care a reuşit totuşi să împingă mingea în bară în loc de plasă.
Are dreptate Mulţescu când spune că nu poate să înveţe fotbaliştii cum să bage mingea în poartă. Jocul de construcţie al Științei este o reală plăcere, însă la finalizare, oltenii sunt încă la stadiul de "noaptea minţii".
0-0 la sfârşitul timpului suplimentar şi juveţii intrau în criză de timp. Sau nu! Pentru că există Ivan! Bancu a centrat perfect din stânga, Ivan a "explodat" perfect dintre fundaşii adverşi şi l-a lobat elegant pe goalkeeper-ul advers pentru un gol al calificării extrem de muncit.
"Noi ne-am făcut meciul greu, suntem fraierii care joacă mereu 120 de minute, şi asta nu e bine. Nea Gigi ne-a avertizat înainte de joc să avem grijă"
Bogdan Vătăjelu, căpitan CSU Craiova"Când adversarul se apără pe două linii e foarte greu de desfăcut, dar important e că am câştigat. Tumbe am să fac de fiecare dată când dau gol, mă înţeleg cei din conducere, nu mă amendează"
Andrei Ivan, atacant CSU Craiova
Sepsi Sf. Gheorghe - CSU Craiova 0 - 1
A marcat: A. Ivan (100)
Sepsi: Niczuly - M. Burlacu, I. Ursu, R. Damian, Ţepeş - Mitrea, Minciună (91 Chiş) - I. Plămadă (77 Tofan), D. Ene, Huiban (86 Răduţoiu) - Hadnagy. Antrenor: Valentin Suciu
Craiova: Calancea - Briceag, Kelici, Kay, Vătăjelu - Bancu (111 Popov), Zlatinski, Gustavo (46 Băluţă) - Nuno Rocha, Măzărache (84 Rambe), A. Ivan. Antrenor: Gheorghe Mulţescu