Articol de Eduard Apostol - Publicat vineri, 09 noiembrie 2018 14:53
Mircea Rednic a susținut astăzi conferința de presă premergătoare derby-ului cu FCSB, de duminică, de la ora 21:00. A început cu scuzele față de Nicolae Dică și a continuat să-i ofere un răspuns dur lui Marius Șumudică. A fost prefațat și Derby de România.
”În primul rând îmi cer scuze față de Dică pentru că n-am știut că și-a luat licența Pro. Din momentul acesta nu voi mai vorbi despre el, acum e antrenor și e responsabil de echipa sa”, a spus Rednic în deschiderea conferinței de presă. Detalii despre conflictul dintre Rednic și Dică, AICI!
”Nu numai că e un derby, dar e un meci important pentru noi, avem nevoie de puncte. Vom încerca duminică să câștigăm. Întâlnim un adversar bun, cu jucători cu mare calitate. Vrem să-i surprindem pe contraatac și să înscriem. La fiecare meci trebuie să luăm maximum de puncte. Dintre jucătorii noi doar unul singur va fi pe bancă pentru că e pregătit. Ceilalți spun că sunt pregătiți, dar nu sunt”, a spus Rednic.
"Sper ca suporterii să vină în număr cât mai mare și noi să ne ridicăm la nivelul lor. Noi suntem mai avantajați pe acest teren de pe Arena Națională pentru că ei au jucători mai tehnici precum Tănase, Coman, Man" Mircea Rednic
Antrenorul lui Dinamo a vorbit și despre conflictul cu Marius Șumudică: ”Dacă nu erau Mircică și Dinamo, Șumibet nu lua niciodată campionatul, rămânea cu pantalonii în vine și se închina pe jos. Să-i mulțumească lui Cerniauskas că îmi aduc aminte că, la fiecare meci cu Astra, Cerniauskas al nostru avea mereu dureri de cap și de spate. N-am ce să-i mai transmit”.
Rednic i-a făcut o caracterizare interesantă și căpitanului său: ”Nistor e un adevărat căpitan. Acum îl cunosc și eu mult mai bine. Cred că lui îi trebuie vreun an să mă cunoască. E un jucător care se implică, e un jucător care poate decide un meci. A și demonstrat-o în reacția pe care a avut-o în meciul de Cupă, la 0-2”.
Antrenorul lui Dinamo a vorbit și despre zvonurile care spun că el ar lua comisioane de la jucătorii pe care-i transferă: ”Eu nu voi fi niciodată patron, fata mea va fi. Ce comisioane poți lua la jucători care vin gratis, au salarii de 4000 de euro și vin cu avocat. Ăia săracii nici măcar banii de avion nu și scot. Eu am venit la Dinamo să creez condiții. De ce nu întrebați toate echipele unde am lucrat eu? Cu mine toți au dus-o bine. Nu știu dacă am câștigat foarte mulți bani din fotbal”.