Articol de Dan Udrea - Publicat marti, 17 iunie 2008 00:00
Mirel va reveni la antrenamentele roş-albaştrilor peste 10 zile, va purta o mască de carbon, dar nu va lipsi la debutul trupei din Ghencea în viitorul sezon.
Rădoi nu va mai putea evolua la Euro, dar suporterii Stelei pot sta liniştiţi . Mirel nu va risca nici 0,01 la sută să rateze prezenţa în “11” roş-albaştrilor la ora primului meci oficial, de la finalul lui iulie.
Verdictul medicilor vine ca un argument: “Rădoi va avea nevoie de o pauză de 7-9 zile, după care va relua antrenamentele uşoare”. În concluzie, începînd cu al doilea stagiu de pregătire al Stelei, cel de la Flachau (Austria, 9-19 iulie), el se va antrena cot la cot cu colegii săi. Pe 30 iulie, cînd va fi reprogramat meciul cu Vaslui, din prima etapă, el va fi la sută la sută din capacitate şi va putea juca titular fără a risca o recidivă.
Singura condiţie: să poarte mască de protecţie. De ce? Explică tot medicii: “Oasele feţei au nevoie de minimum 4 săptămîni pentru a se suda şi se reface complet”. Lui Rădoi i se va confecţiona o mască de carbon, pe care o va purta la antrenamente şi la meciurile amicale. Aceasta îi va proteja partea stîngă a feţei.
Programul lui Rădoi
azi va fi externat din spitalul din Zurich
va avea 8-9 zile de vacanţă
peste 10 zile îşi va relua antrenamentele sub comanda lui Lăcătuş
pînă la jumătatea lui iulie va fi nevoit să poarte o mască de protecţie
în al doilea stagiu din Austria va efectua antrenamente cot la cot cu colegii săi
va fi apt sută la sută la ora primului meci oficial, cel mai probabil pe 30 iulie, cu FC Vaslui
A scăpat de problemele musculare
Rădoi va putea efectua întreaga pregătire de vară, ceea ce îi va garanta o bază solidă pentru sezonul următor şi astfel va fi ferit de accidentări care să-l scoată din circuit aşa cum s-a întîmplat în retur. Cum în iarnă, în timpul cantonamentelor, au mai apărut probleme musculare deoarece venea după o operaţie grea şi 5 luni de inactivitate, acum are garanţia din partea medicilor că va începe sezonul fără nici cel mai mic risc
de accidentare pe muşchi sau la genunchi.
A ratat de două ori Liga Campionilor
În precedenţii doi ani, Rădoi a absentat tot de atîtea ori de la debutul Stelei în grupele Champions League. Dacă în 2006 a bifat ultimele două partide, cu Dinamo Kiev (1-1) şi cu Lyon (1-1), în sezonul trecut a ratat toate cele 6 întîlniri. Din cauza accidentărilor, căpitanul Stelei a intrat în conflict şi cu Piţurcă. În vara lui 2005, a părăsit cantonamentul “naţionalei” pentru a merge la un consult la Bologna. Piţi l-a acuzat că a plecat fără acceptul lui, i-a făcut memoriu la Comisia de Disciplină, iar Mirel a fost suspendat 4 meciuri din competiţia internă.
“Rădoi e războinicul meu! Dacă vrea să se întoarcă mai repede din Elveţia, îi trimit imediat un avion particular”
Gigi Becali patron Steaua
Accidentări peste tot
În ultimii 4 ani, Rădoi a suferit nu mai puţin de 10 accidentări importante, pe absolut toată suprafaţa corpului, începînd de la laba piciorului şi pînă la faţă.
faţă:
iunie 2008: fractură de pomete şi de piramidă nazală (4-5 săptămîni)
mîini:
mai 2006: şi-a secţionat tendoanele de la mîna dreaptă (2 săptămîni)
iunie 2008: fractură la două degete de la mîna dreaptă (2-3 săptămîni)
zona pieptului:
aprilie 2008: contuzie puternică la coaste (1 săptămînă)
coapsă
ianuarie 2008: contractură musculară (3 săptămîni)
aprilie 2008: contractură musculară (2 săptămîni)
picioare:
august 2004: i-a apărut un edem osos la genunchiul drept (8 săptămîni)
iulie 2006: operat la meniscul drept (16 săptămîni)
mai 2007: entorsă la genunchiul drept (6 săptămîni)
august 2007: operat la genunchiul stîng (18 de săptămîni)
gleznă:
aprilie 2007: entorsă la glezna dreaptă (pauză 4 săptămîni)
Glume în serie pe net cu David Popovici și CTP: o avalanșă de imagini generate cu AI-ul