FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - FCSB

3 știri-blitz înainte de Dinamo - FCSB: program prelungit la transport, „câinii”, fără o peluză în derby + Ce surpriză de proporții a încercat clubul

Articol de - Publicat sambata, 19 octombrie 2024 22:30 / Actualizat duminica, 20 octombrie 2024 04:43

Trei știri-blitz înainte de Dinamo - FCSB, derby-ul toamnei în fotbalul românesc. Suporterii au aflat că programul mai multor mijloace de transport în comun a fost prelungit, ultrașii din Peluza Sud le-au făcut o vizită jucătorilor la Săftica, în timp ce clubul roș-alb a lucrat în culise la o surpriză organizatorică de efect, neîncununată cu succes.

Dinamo - FCSB 0-2 » Încă nu-s „câini” de play-off! FCSB o bate pe Dinamo, iar rivalele fac rocadă în clasamentul Superligii
DINAMO - FCSB 0-2
Dinamo - FCSB 0-2 » Încă nu-s „câini” de play-off! FCSB o bate pe Dinamo, iar rivalele fac rocadă în clasamentul Superligii

1. Program prelungit la mijloacele de transport în comun

Derby-ul Dinamo - FCSB (duminică, ora 21:00) va atrage la stadion peste 40.000 de suporteri, iar bucureștenii care vor fi pe Arena Națională au primit o veste pe placul lor: liniile mai multor mijloace de transport în comun au fost prelungite după meci.

Astfel, tramvaiele 40 și 55, troleibuzele 86 și 90 și autobuzele 104 și 311 vor avea un program modificat, pentru a prelua o parte dintre suporterii prezenți la derby-ul de pe Arena Națională. Totodată, autobuzele liniilor de noapte N1 și N10 vor circula între orele 00.00-00.50 la un interval de 10 minute.

  • Tramvaiele liniei 40 vor pleca de la terminalul „Chimopar” către „Piața Sfânta Vineri” la orele 22.30 și 22.50, iar orele estimate de trecere a vehiculelor în zona „Arenei Naționale” sunt 00.00 și 23.20. De la capătul „Piața Sfânta Vineri”, tramvaiele liniei 40 vor pleca spre „Chimopar” la orele 22.58 și 23.20, iar orele estimate de trecere în zona „Arenei Naționale” sunt 23.13 și 23.35.
  • Tramvaiele liniei 55 vor pleca de la terminalul „Pantelimon” către „Piața Sfânta Vineri” la orele 22.40 și 23.10, iar orele estimate de trecere a vehiculelor în zona „Arenei Naționale” sunt 00.00 și 23.30. De la capătul „Piața Sfânta Vineri”, tramvaiele liniei 55 vor pleca spre „Pantelimon” la orele 22.50 și 23.20, iar orele estimate de trecere în zona „Arenei Naționale” sunt 23.05 și 23.35.
  • Troleibuzele liniei 86 vor pleca de la terminalul „Arena Națională” către „Clăbucet” la orele 23.00, 23.10, 23.20, 23.30 și 23.40.
  • Troleibuzele liniei 90 vor pleca de la terminalul „Arena Națională” către „Semănătoarea” la orele 23.15, 23.30 și 23.45.
  • Autobuzele liniei 104 vor pleca de la terminalul „Complex Comercial Pantelimon” către „Piața Operei” la orele 22.50, 23.00, 23.10 și 23.20, iar orele estimate de trecere a vehiculelor în zona „Arenei Naționale” sunt 23.05, 23.15, 23.25 și 23.35. De la capătul „Piața Operei”, autobuzele liniei 104 vor pleca spre „Complex Comercial Pantelimon” la orele 22.27, 22.37, 22.47 și 22.57 și 23.20, iar orele estimate de trecere în zona „Arenei Naționale” sunt 23.02, 23.12, 23.22 și 23.32.
  • Autobuzele liniei 311 vor pleca de la terminalul „Faur” către „Sala Palatului” la orele 22.50, 23.05 și 23.25, iar orele estimate de trecere a vehiculelor în zona „Arenei Naționale” sunt 23.05, 23.20 și 23.40. De la capătul „Sala Palatului”, autobuzele liniei 311 vor pleca spre „Faur” la orele 22.44, 23.09 și 23.29, iar orele estimate de trecere în zona „Arenei Naționale” sunt 23.05, 23.30, 23.50.
  • Totodată, după terminarea meciului, liniile de noapte N1 și N10 vor funcționa la un interval de 10 minute, iar orele estimate de trecere în zona „Arenei Naționale” sunt: 00.00, 00.10, 00.20, 00.30, 00.40 și 00.50.
  • De asemenea, spectatorii prezenți pe „Arena Națională” pot utiliza și autobuzele liniilor de noapte N102 („Pantelimon” – „Piața Unirii” ) și N109 („Republica” – „Piața Unirii”), care circulă la un interval de 30 de minute. Orele estimate de trecere ale autobuzelor liniei N102 în zona „Arenei Naționale”, pe sensul spre „Piața Unirii”, după terminarea meciului, sunt: 00.08 și 00.38, iar pe sensul spre „Pantelimon: 00.15 și 00.40. Pe sensul spre „Piața Unirii”, orele estimate de trecere ale autobuzelor liniei N109 în zona „Arenei Naționale” sunt: 00.07 și 00.37, iar pe sensul spre „Republica”: 00.10 și 00.40, a anunțat tpbi.ro.

2. Peluza Sud a mers la Săftica, dar nu va fi prezentă la stadion

Suporterii din Peluza Sud Dinamo au mers, sâmbătă după-amiaza, la Săftica, unde i-au încurajat de la firul ierbii pe fotbaliștii lui Zeljko Kopic.

Ultrașii s-au fotografiat alături de Cîrjan &Co., deși, așa cum o arată indiciile, nu vor fi prezenți în tribunele Arenei Naționale.

3 știri-blitz înainte de Dinamo - FCSB: program prelungit la transport, „câinii”, fără o peluză în derby + Ce surpriză de proporții a încercat clubul
Ultrașii din Peluza Sud au venit sâmbătă la Săftica

„Câinii” din SUD se numără printre facțiunile care au anunțat că vor protesta prin boicot și nu vor mai veni o perioadă la meciurile favoriților, din cauza presupuselor abuzuri ale forțelor de ordine. Mai multe grupuri importante s-au solidarizat sub mișcarea Liber să fiu ultra', iar la începutul săptămânii și-au făcut publice intențiile prin intermediul unui comunicat.

În contrapartidă, Peluza Cătălin Hîldan va fi la datorie. Sâmbătă, la prânz, mai erau disponibile 500 de bilete în PCH.

3. Clubul a încercat s-o pună de-un concert

Într-o intervenție avută la matinalul Radio Dinamo, crainicul roș-albilor, artistul Ștefan Știucă, a dezvăluit că oficialii grupării au încercat să le pregătească o surpriză suporterilor. Și anume să-i invite pe Arena Națională pe sârbii de la S.A.R.S, o trupă de rock alternativ din Belgrad.

Legătura cu Dinamo? Piesa Perspektiva, una de referință a trupei, a fost adoptată în ultimul an de club, devenind un imn neoficial al lui Dinamo, difuzat în boxe după fiecare gol și intonat de peluze.

De ce n-au putut veni sârbii pe Arena Națională? O spune chiar Știucă:

„Am vorbit cu unul dintre componenții trupei, am vrut să facem o surpriză și să-i aducem să cânte. Nu era vorba de un concert full al celor de la S.A.R.S., ci de un recital de 15 minute, de trei piese, care să fie încununat cu Perspektiva, piesa noastră favorită de la ei.

Sârbii ar fi fost entuziasmați să vină, din păcate sunt în turneu european și nu am putut s-o facem din scurt. (...) Nu renunțăm la gândul ăsta și rămânem în contact cu băieții, poate spre finalul sezonului vom avea ocazia să avem parte de un show de rock balcanic”, a explicat omul care a devenit anul acesta crainic la Dinamo, potrivit sursei citate.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dan Șucu înființează o nouă echipă! Anunțul patronului: „Construiesc pas cu pas”
Superliga
Dan Șucu înființează o nouă echipă! Anunțul patronului: „Construiesc pas cu pas”
Se știe cine e primul plecat de la FCSB în iarnă: „Se duce la U Cluj, așa am auzit”
Superliga
Se știe cine e primul plecat de la FCSB în iarnă: „Se duce la U Cluj, așa am auzit”
Simona Halep, învinsă și la simplu și la dublu în a doua zi a World Tennis League » Kites, echipa româncei, a pierdut cu Falcons
Tenis
Simona Halep, învinsă și la simplu și la dublu în a doua zi a World Tennis League » Kites, echipa româncei, a pierdut cu Falcons

Singurul club de fotbal aflat în atenția lui Ion Țiriac » Fiul miliardarului l-a dat de gol: „A existat mereu o singură dragoste adevărată”

Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial


Comentarii (2)
fibra
fibra  •  20 Octombrie 2024, 08:45

Interesant ca nu se gaseste un crainic fara probleme.Daca angajatul a avut probleme mari cu justitia (scrie iamsport.ro) ce o fi la Ultrasi ?

Ubi_Mortus
Ubi_Mortus  •  20 Octombrie 2024, 01:09

Expresie de ziarist sportiv angajat la GSP: "Clubul a încercat s-o pună de-un concert". Ba, pe voi cine 'mnezo v-a angajat sa 'rabufniti' limbajul asta de manelisti din spatele blocului?

Vezi toate comentariile (2)
Comentează